Fie că dorești un preparat mai dietetic, fie că preferi ceva vegan, drobul de legume și ciuperci este soluția ideală. Este rapid, versatil și surprinzător de sățios. Merge făcut și în perioadele de post, cum mai sunt și următoarele două săptămâni.
Ingrediente necesare pentru drobul de legume
- Legume: 400 g amestec de legume (congelate sau din conservă: mazăre, morcov, porumb etc);
- Ciuperci: 200 g (champignon sau shitake, tocate mărunt);
- Verdețuri de primăvară: 1 legătură de ceapă verde, 1 legătură de usturoi verde, 1 legătură de pătrunjel, 1 legătură de mărar,
- 2 cepe uscate;
- 6 ouă,
- 50-100 g griș (în funcție de umiditatea compoziției);
- Condimente: Sare, piper proaspăt măcinat, opțional condimente specifice pentru drob;
- Câteva linguri de ulei de măsline.
Prepararea pas cu pas a unui drob de legume care nu se sfărâmă
- Spre deosebire de carnea de miel, legumele necesită un timp de gătire mult mai scurt. Începe prin a toca mărunt ceapa uscată, ciupercile, ceapa și usturoiul verde. Într-o tigaie încăpătoare cu ulei încins, călește ceapa uscată câteva minute până devine translucidă. Adaugă apoi ceapa și usturoiul verde, iar după alte 2-3 minute, pune ciupercile. Lasă-le pe foc până când scade zeama lăsată de ciuperci.
- Odată ce amestecul s-a înmuiat, oprește focul. Adaugă imediat mărarul și pătrunjelul tocate fin. Căldura reziduală va ajuta aromele să se elibereze fără a distruge prospețimea verdețurilor. Lasă compoziția la răcit aproximativ 10 minute.
- Într-un bol, bate cele 6 ouă cu sare și piper. Încorporează legumele trase la tigaie, amestecul de legume (bine scurs de apă!) și grișul. Adaugă grișul treptat. Dacă amestecul pare prea zemos, folosește întreaga cantitate (100 g) pentru a asigura o structură stabilă.
- Toarnă compoziția într-o formă de cozonac tapetată cu hârtie de copt. Introdu tava în cuptorul preîncălzit la 180°C pentru aproximativ 40 de minute. Drobul este gata când este frumos rumenit deasupra și trece testul scobitorii (mijlocul trebuie să fie ferm, nu lichid).
Cum îl servești
Este esențial să lași drobul să se răcească complet înainte de a-l felia; astfel, feliile se vor tăia frumos și nu se vor sfărâma.
- Sosuri recomandate: Se potrivește de minune cu un sos de muștar fin, Dijon, un sos cremos de iaurt cu hrean sau un sos de roșii picant.
- Prezentare: Servește-l alături de ridichi proaspete și ceapă verde pentru un decor autentic de Paște. Dacă nu ții post și ouă fierte cu sos de maioneză.
