Construcția celui mai așteptat stadion din România începe în două zile! Guvernul a dat undă verde și pentru demolarea unei arene istorice

Construcția celui mai așteptat stadion din România începe în două zile! Guvernul a dat undă verde și pentru demolarea unei arene istorice
Imagine Construcția celui mai așteptat stadion din România începe în două zile! Guvernul a dat undă verde și pentru demolarea unei arene istorice. Sursă foto: Facebook
Compania Națională de Investiții a anunțat că pe 1 octombrie va începe lucrările la stadionul Dinamo. Noua arenă va avea 26.000 de locuri și va face parte dintr-un complex modern, care pe lângă terenul de fotbal va avea și mai multe săli de antrenament pentru alte discipline. Totodată începe și demolarea stadionului Corvinul Hunedoara, acolo unde va în locul acestuia va fi construită o arenă modernă.

Începe construcția noului stadion Dinamo

Un nou teren de fotbal, mai multe săli de antrenament, spații de cazare, dar și un muzeu al clubului. Este proiectul din Ștefan cel Mare așteptat de toți suporterii lui Dinamo. Astăzi, Compania Națională de Investiții a făcut anunțul mult așteptat. Lucrările vor începe încă din această săptămână, de la 1 octombrie.

„După finalizarea adaptărilor tehnice necesare privind soluția de fundare și corelarea lucrărilor pentru arena multifuncțională cu lucrările de utilități din zonă. Proiectul intră în etapa de execuție efectivă a infrastructurii.” Este anunțul Companiei Naționale de Investiții.

Arenă mai mare și complex sportiv modern

Noul stadion Dinamo va avea o capacitate mărită, de 26.217 de locuri. Investiția este de 117 milioane de euro, iar dincolo de arenă, complexul va include și un hotel destinat sportivilor, un muzeu, dar și spații comerciale. Totodată, viitorul stadion va avea un turn cu heliport, care va fi folosit de Spitalul de Urgență Floreasca.

„Ce urmează pe șantier? Finalizarea fazei a II-a de demolare a structurilor vechi rămase pe amplasament. Intrarea utilajelor grele pentru realizarea săpăturilor adânci și a piloților forați. Începerea lucrărilor de infrastructură, cu o soluție mixtă de fundare, indirectă, pe piloți, în zona arenei și directă, în zona construcțiilor perimetrale.” A mai anunțat Compania Națională de Investiții.

Se demolează stadionul Corvinul Hunedoara

Tot astăzi, a fost semnat și contractul pentru demolarea stadionului Corvinul Hunedoara. Parafarea documentului s-a semnat chiar pe arena care urmează să devină istorie. Tot aici, va fi construită o nouă arenă modernă, la cele mai ridicate standarde.

Până atunci, demolarea se va face în următoarele 6 luni, conform contractului, a cărui valoare este de 1,5 milioane de lei fără TVA. „Momentul parafării contractului de demolare s-a derulat chiar pe stadion, în semn de respect pentru istoria de 66 de ani. Zeci de mii de oameni s-au distrat, s-au supărat, au strigat, au plâns, au sperat și de foarte multe ori, s-au bucurat”. Este anunțul făcut de Corvinul Hunedoara pe pagina de facebook.

Contractul pentru construcția noului stadion a fost deja semnat încă din aprilie 2025.

0 comentarii Comentarii