Încă de la lansare, campania s-a axat pe legătura strânsă dintre sănătatea plantelor și viața de zi cu zi – de la ceea ce mâncăm până la modul în care călătorim, practicăm grădinăritul și facem cumpărături. În această ultimă ediție, campania „Plant Health 4 Life” se bazează pe această dinamică, încurajând oamenii din întreaga Europă să se informeze, să răspândească mesajul și să ia măsuri simple care contribuie la protejarea plantelor, a mediului și a economiei.
„«Plant Health 4 Life» se bazează pe un principiu fundamental: sensibilizarea duce la acțiune. În această ultimă ediție, campania subliniază că protejarea sănătății plantelor înseamnă protejarea alimentelor noastre, a mediului înconjurător și a viitorului nostru. Prin implicarea cetățenilor din întreaga Europă, campania a creat o bază solidă care va continua să susțină eforturile de protejare a plantelor mult după încheierea campaniei,”, a declarat Sylvain Giraud, șeful Unității pentru Sănătatea Plantelor din cadrul Direcției Generale Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei Europene.
„Știința ne ajută să înțelegem riscurile pentru sănătatea plantelor”
„Știința ne ajută să înțelegem riscurile pentru sănătatea plantelor, dar acest lucru nu este suficient: cetățenii europeni trebuie să facă legătura între cunoașterea acestui fapt și viața lor de zi cu zi. Campania «Plant Health 4 Life» face ca sănătatea plantelor să fie accesibilă și relevantă. Călătorind în mod responsabil, făcând cumpărături în mod responsabil și educând următoarea generație, fiecare dintre noi poate contribui la soluție”, explică Tobin Robinson, șeful Unității pentru Mediu, Plante și Ecotoxicologie din cadrul EFSA.
„Lansarea campaniei găzduită în timpul președinției cipriote, precum și participarea a numeroși responsabili-șefi cu sănătatea plantelor din întreaga Europă, evidențiază că sănătatea plantelor este o responsabilitate europeană comună. Acțiunile simple ale cetățenilor, susținute de o cooperare strânsă între țări, contribuie la protejarea plantelor noastre și a viitorului nostru,”, a declarat Anthemis Melifronidou, responsabil-șef cu sănătatea plantelor pentru Cipru.
„Ne bucurăm de includerea României pe lista țărilor participante și în acest an, ca urmare a rezultatelor foarte bune pe care le-am avut deja, la noi în țară. Ele se bazează pe faptul că românii, inclusiv copiii, se arată receptivi la preocupările de mediu, lucru care care ne face cinste și ne dovedește mentalitatea europeană”, a declarat Ramona Nichifor, directoare generală adjunctă a Autorității Naționale Fitosanitare a României.
Arătând că sănătatea plantelor ne privește pe toți, campania „Plant Health 4 Life” își propune să lase o moștenire durabilă în materie de sensibilizare și responsabilitate comună.
Răspândiți mesajul și implicați-vă!
Pentru a menține sănătatea plantelor, sunt importante acțiunile fiecăruia dintre cetățenii europeni. Vizitați site-ul campaniei #PlantHealth4Life și descoperiți modul în care campania încurajează oamenii să protejeze sănătatea plantelor. Printre resurse se numără materiale de presă, postări pe rețelele sociale și videoclipuri de informare.
Campania este deschisă tuturor, punând în mod special accentul pe:
călătorii curioși, pasionați de explorarea lumii și a naturii;
grădinarii care cultivă și îngrijesc legume, flori și arbori acasă;
părinții preocupați de alimentele pe care le consumă copiii lor și dornici să protejeze mediul și biodiversitatea pentru generațiile viitoare.
#PlantHealth4Life este o campanie multianuală creată la cererea Comisiei Europene, bazată pe o analiză aprofundată a percepțiilor și a comportamentului cetățenilor cu privire la sănătatea plantelor în întreaga UE. Campania continuă să-și extindă domeniul de aplicare și de acțiune, acoperind 33 de țări: țări UE: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Țările de Jos și Ungaria; țări implicate în procesul de aderare: Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo*, Muntenegru și Turcia și Elveția.
Ce influență au plantele asupra vieții noastre?
Plantele reprezintă 80 % din alimentele pe care le consumăm, constituie hrană pentru animalele destinate alimentației și purifică aerul pe care îl respirăm. Dar asta nu e tot: plantele sănătoase înseamnă un randament agricol bun, care la rândul lui influențează disponibilitatea și prețurile alimentelor pentru consumatori. Aflați mai multe informații despre rolul plantelor.
Schimbările climatice și activitățile umane, precum comerțul și călătoriile, pun o presiune tot mai mare asupra plantelor. Răspândirea dăunătorilor și a bolilor plantelor poate avea consecințe devastatoare asupra economiei și a mediului. De exemplu, nematodul pinului este un vierme microscopic care poate ucide rapid pinii și poate devasta pădurile. Până în 1999 nu a fost detectat niciodată în UE. Introdus prima dată în Portugalia, acum este prezent și în unele părți ale Spaniei și a fost detectat recent în Franța. Pentru a împiedica răspândirea bolii, normele UE impun tăierea și distrugerea tuturor copacilor expuși riscului (în principal pini) aflați pe o rază de 500 de metri în jurul unui focar, ceea ce are un impact economic și de mediu considerabil, în special în regiunile cu păduri întinse de pini.
