Norvegia – Anglia 1-1/1-2 (după prelungiri)
Cu aproape 40 de grade la nivelul gazonului si mult mai mult în sufletul suporterilor din întreaga lume, Norvegia – Anglia a început cu intensitate aproape 0. Tatonarea specifică unui meci cu o miză atât de mare, între două echipe care se respectă s-a întins până la pauza de hidratare. În primele 22 de minute nu s-a dat niciun șut SPRE poartă și implicit nu am avut parte de nicio ocazie. Doar un corner al Angliei i-a ținut, la limită, pe statisticieni treji.
Pauza de hidratare, găselnița lui Infantino pentru a spori încasările din publicitate, s-a dovedit că poate fi utilă. După câteva sticle de apă rece vărsate în cap, cei 22 de fotbaliști au dat drumul la fotbal. Anglia are prima ocazie în minutul 29, când Harry Kane trage puțin peste dintr-o lovitură liberă din poziție bună. Norvegia răspunde rapid cu o lovitură de cap a lui Haaland. Este prea moale pentru a îl învinge pe Pickford, portar care a ajuns la 18 meciuri la Campionatul Mondial.
Anglia a avut un deja vu: Chivu
La faza imediat următoare, Kane este deposedat, reclamă el că prin fault, dar Turpin are altă părere. Mingea ajunge la Odegaard, care îl găsește pe Schjelderup în partea stângă la marginea careului. Jucătorul lui Benfica preia, face doi pași și șutează în colțul din dreapta al porții lui Pickford. Ce gol frumos! Englezii, care nu au băut prea multă bere pe toropeala din Florida, dar mai ales românii s-au dus cu gândul instant la golul lui Chivu de la EURO 2000.
Norvegia se dezlănțuie în atac, dar nu reușește să își mărească avantajul. Sunt minute la care, cu siguranță, Solbakken s-a gândit toată noaptea. Sorloth a trimis puțin peste dintr-o poziție incomodă, cu O’Reilly în cârcă. Apoi șutul lui Odegaard este respins cu greu de Pickford de lângă colțul din dreapta. Apogeul a fost atins în minutul 44. Sorloth este lansat pe un contraatac 2 versus 1, dar alege să nu îi paseze lui Haaland, care era liber și este blocat de apărarea Angliei.
Norvegia cu ocaziile, Bellingham cu golul
Și cum ocaziile se răzbună, în al doilea minut de prelungire al primei reprize, Anglia restabilește egalitatea. Gordon primește mingea de la Anderson în partea stângă, de unde găsește o pasă foarte bună pentru Bellingham, în centrul terenului. Ajer are un marcaj prea larg la decarul Angliei, iar asta le este fatal nordicilor. Bellingham pătrunde în careu, de unde îl învinge pe Nyland cu un șut la colțul lung.
Un gol contestat de „vikingi”. Ei acuză că înainte de a ajunge la Anderson, după o degajare a lui Nyland, mingea a atins camera din înaltul stadionului. Norvegia a fost la un pas să se trezească chiar condusă la pauză, dar golul lui Kane a fost anulat pentru offside.
Touchel a început repriza secundă cu oameni noi în bandă, Saka și Eze. Schimbări care se vor dovedi inspirate mai târziu. Până atunci, cele 45 de minute din repriza secundă au aparținut aproape în totalitate Norvegiei. Haaland îl mai pune o dată la încercare pe Pickford cu o lovitură de cap, pe care portarul o respinge în corner. Lovitură de colț care generează un alt corner de pe partea cealaltă.
1-1 și la goluri anulate
Se bate cornerul și Pickford respinge cu greu o lovitură de cap, mingea ajunge la Heggem, care o trimite în poartă din alunecare. Bucuria durează doar un minut, pentru că Turpin ia o decizie care îi irită pe norvegieni. Anulează golul la VAR după ce Haaland îl împinge pe Anderson și reia lovitura de colț.
„Vikingii” rămân periculoși, iar în minutul 76 o nouă centrare în careul lui Pickford îl găsește pe Ajer. Lovitura sa de cap zguduie bara transversală. Din ricoșeu, mingea ajunge la Haaland, care trage alături dintr-o poziție grea. La fel ca și în 16-imi cu RD Congo, Anglia este din nou salvată de stâlpul porții.
Finalul le aparține britanicilor. Intervenția fabuloasă a lui Aursnes, la centrarea venită de la Saka, după o pătrundere spectaculoasă, a trimis meciul în prelungiri. Însă, Anglia a simțit slăbiciunea în flancul stâng al Norvegiei și Saka a devenit tot mai incisiv acolo.
Nyland, salvator cu Brazilia, gropar cu Anglia
Insularii au început în forță prelungirile. Kane trimite bine cu capul, dar Nyland este la post. Însă, faza imediat următoare greșește flagrant. Încearcă să rețină șutul de la mare distanță al lui Rogers, dar scapă mingea în față. Bellingham e pe recepție și face 2-1. El marchează al șaselea gol la Campionatul Mondial și îl egalează pe Kane.
6 minute mai târziu, Haaland deja îl felicita pe Bellingham după ce Turpin arătase punctul cu var la o cădere în careu a lui Spencer. Penaltyul este anulat din camera VAR și speranțele „vikingilor” renasc. Norvegia se aruncă în atac. Șutul lui Nusa este respins în corner, iar trasorul lui Berg de la marginea careului se duce puțin peste.
Geniul și inspirația lui Touchel duc Anglia în semifinale
Cele mai mari ocazii le are tot Anglia, pe contraatac. Nyland nu rămâne blocat în gafa de la golul 2 și păstrează speranțele vi cu două intervenții foarte bune în fața lui Spencer și Saka. Nordicii puteau trimite meciul în prelungiri prin Bobb. Jucătorul se lasă însă pe spate și trimite peste dintr-o poziție ideală, din interiorul careului.
Norvegia a fost mai periculoasă în primele 90 de minute, dar cea care merge mai departe este Anglia. Britanicii ajung pentru prima dată în semifinale la Campionatul Mondial, în afara continentului. Magia lui Bellingham, strategia lui Tuchel și un pic de noroc duc Anglia din nou la doi pași de mult râvnitul titlu suprem. Norvegienii vor vâsli spre casă după un turneu final de poveste în care au reușit cea mai bună prestație din istorie.
Touchel a câștigat duelul cu Solbakken printr-o mișcare de geniu și una de inspirație. Cea din urmă este similară cu cea a tehnicianului Norvegian la meciul cu Brazilia. I-a pus pe Stone și Guehi să îl blocheze pe fostul lor coleg, Haaland și cei doi au făcut-o foarte bine. Iar inspirația a venit la pauză când a schimbat cele două extreme, așa cum a făcut și Solbakken cu Brazilia.
Argentina – Elveția 1-1 / 3-1 (după prelungiri)
Argentina a arătat ca și cum ar fi intrat în teren contra Elveției, imediat după ce a terminat meciul nebun cu Egipt. Fără un Messi care să strălucească, echipa lui Scaloni pare complet lipsită de idei pe fază ofensivă. „Pumele” au cedat complet controlul terenului după ce au deschis scorul repede. Doar cel mai prostesc gest de la Campionatul Mondial a făcut ca Argentina să ajungă în semifinale.
Trupa lui Murat Yakin a început curajos și a încercat să impună controlul încă din startul partidei. Dar Mac Allister nu este de acord cu această abordare. Șutul său este blocat de apărarea europenilor și se duce în corner. Tot el reia cu capul și câștigă încă un corner.
Insistențele jucătorului lui Liverpool sunt răsplătite cu o centrare perfectă venită de la Messi și, la a treia încercare, Mac Allister găsește poarta. Era abia minutul 10 și începutul meciului ne ducea pe toți cu gândul la un galop de sănătate din partea Argentinei. Departe însă de această desfășurare a meciului.
Elveția egalează meritat
Elveția nu resimte șocul golului încasat și pasă cu pasă, metru cu metru, începe să devină amenințătoare. Europenii au posesia și caută culoarele care să îi pună în valoare pe Embolo sau Ndiaye. Se lovesc însă de opoziția lui Lisandro Martinez și a lui Paredes, care nu se sfiește să bage material pentru a opri orice atac. Argentina se mulțumește să respingă ofensiva elvțienilor, care se împotmolesc în ultimii 20 de metri. Repriza se termină fără faze de poartă.
În partea a doua, Elveția crește presiunea. Argentina nu are răspuns, în timp ce Messi este aproape absent de pe gazon. Primul avertisment al elvețienilor că ies din neutralitate îl dă Ndoye în minutul 65. Lovitura sa de cap, care se ducea lângă bară, este reținută spectaculos de Martinez cu un plonjon.
Doar două minute mai târziu, același Ndoye este lansat excelent de Ricardo Rodriguez în banda stângă. Atacantul pătrunde în careu, Martinez îi iese în întâmpinare, îi închide unghiul, dar Ndoye șutează printre picioare și este 1-1. Un gol complet meritat după peste 50 de minute de control total al partidei.
Cea mai mare greșeală de la Campionatul Mondial
După alte 3 minute, soarta jocului se schimbă complet la o fază care nu anunță nimic. Paredes îl faultează pe Embolo la jumătatea terenului și Pinheiro îi acordă galben. Nimic neobișnuit până aici la duritățile de care a dat dovadă mijlocașul defensiv pe parcursul meciului. Însă VAR-ul intervine și arbitrul portughez este chemat la monitor. Reluarea arată că Embolo a simulat. Faptă pentru care primește cartonaș galben. Este al doilea și toată munca Elveției se duce pe apa sâmbetei.
De aici meciul pare la îndemâna Argentinei, dar nu e chiar așa. „Pumele” arată mai rău ca niciodată pe parcursul acestui turneu final și nu reușesc să asalteze poarta lui Kobel. Jucătorii lui Scaloni plimbă mingea fără nicio noimă sau o aruncă în careul Elveției, fără un destinatar. Prima mare ocazie vine abia la 30 de minute distanță de la eliminarea lui Embolo.
45 de minute de chin pentru Argentina
În minutul 90+8, Lisandro Martinez reușește o foarfecă laterală superbă la o centrare a lui Messi din corner. Execuția fabuloasă se ducea lângă bara din stânga, dar Kobel se întinde și respinge cu ultimele forțe. Meciul intră în prelungiri. Argentina are nevoie de alte 30 de minute pentru a trece de o echipă în inferioritate.
Primele 15 minute suplimentare se scurg fără ca Messi și compania să genereze mare pericol la poarta lui Kobel. Descătușarea Argentinei vine printr-o execuție individuală superbă. Julian Alvarez își face culoar de șut de la 18 metri ușor stânga și așează mingea în vinclul porții lui Kobel. Ce chin pentru Argentina, dar și ce manieră de a îl sfârși! Este unul dintre cele mai frumoase goluri ale turneului.
Lautaro Martinez stabilește scorul final în minutul 120+1, cu un șut din afara careului, pe o minge respinsă de Kobel, la contraatacul lui Almada. Argentina face cel mai slab meci de la Campionatul Mondial, dar se califică în semifinale cu un cadou nesperat de la Embolo. „Pumele” vor întâlni din nou Anglia pe tărâm nordamerican, la 40 de ani distanță de la „Mâna lui Dumnezeu”.
