Comitetul Politic al USR a votat, vineri, programul de guvernare și echipa de miniștri cu care partidul intră în Guvernul Siegfried Mureșan. Anunțul a fost făcut de președintele USR, Dominic Fritz, pe Facebook.
„Trimitem profesioniști care au demonstrat că pot conduce ministere, pot duce proiecte la capăt, au mult curaj și nu dau înapoi în fața mafiilor de partid și a rețelelor de interese care au blocat România de zeci de ani”, a declarat Dominic Fritz.
Cine sunt miniștrii propuși de USR
Liderul USR a numit echipa propusă pentru noul Executiv.
„Asta este echipa cu care continuăm să facem reforme reale: Radu Miruță, la Apărare, Diana Buzoianu, la Mediu, Oana Țoiu, la Externe, Irineu Darău, la Economie, Cătălin Drulă, la Transporturi”, a scris Fritz.
„O carieră de 28 de ani ca judecătoare”
USR o susține și pe Andrea Chiș, pentru Ministerul Justiției.
„USR o susține pe Andrea Chiș la Justiție. Are o carieră de 28 de ani ca judecătoare, fostă membră CSM, doctor în drept, are experiența și tăria de a garanta o Justiție independentă. Și a arătat curajul de a te lupta cu cei care vor oligarhizarea sistemului de justiție”, a mai spus președintele USR.
„Avem echipa, avem competența și avem curajul”
Dominic Fritz a explicat, la final, obiectivul cu care USR intră în noul Guvern.
„Intrăm în Guvernul Mureșan cu un obiectiv simplu: banii publici bine gestionați și un trai mai bun pentru fiecare român. Avem echipa, avem competența și avem curajul să ducem reformele la capăt”, a conchis Fritz.
Ce miniștri propune PNL
Biroul Politic Național al PNL a validat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan și lista celor șapte miniștri propuși de partid pentru viitorul Guvern.
Mureșan va depune, chiar sâmbătă, la Parlament, programul și lista completă a cabinetului.
PNL susține că programul de guvernare urmărește modernizarea României, continuarea reformelor începute de Guvernul Ilie Bolojan și creșterea economică, cu responsabilitate față de finanțele țării.
Liberalii au validat următoarele propuneri pentru Guvernul Mureșan:
Mircea Abrudean, pentru funcția de viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne,
Alexandru Nazare, la Finanțe,
Raluca Turcan, la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale,
Oana Gheorghiu, la Sănătate,
Dragoș Pîslaru, la Investiții și Proiecte Europene,
Mihai Dimian, la Educație și Cercetare,
Sebastian Burduja, la Energie.
