O treime din România riscă deșertificarea. Sabina Pistol: „Pierdem 50% din apa tratată”. Ce soluții identifică specialiștii

De Ziua mondială a combaterii deșertificării și secetei, marcată pe 17 iunie, Sabina Pistol, specialist în soluții sustenabile pentru tratarea apei și manager Klarwin Water Platform, avertizează că România nu își mai permite să trateze apa ca pe o resursă inepuizabilă.

România are apă, dar o gestionează prost. Aceasta este una dintre concluziile care apar tot mai clar în ultimii ani, pe măsură ce seceta nu mai este o excepție de vară, iar restricțiile de consum apar în sute de localități.

Potrivit datelor citate de specialiști, anii 2022, 2023 și 2024 au fost printre cei mai secetoși din istoria recentă a României. Tendința a continuat și în 2025. 

„Aproximativ o treime din teritoriul țării și cam 40% din suprafața agricolă sunt expuse riscului de aridizare și deșertificare.”, spune Sabina Pistol

Criza are mai multe fețe. În sud, solul se transformă treptat în nisip. În Moldova și în comunitățile rurale, fântânile seacă sau devin nesigure. În rețelele publice, apa se pierde prin conducte vechi, avarii, erori de măsurare sau consum necontorizat. Iar în unele cazuri, cum a fost cel recent de la Barajul Paltinu, apa există, dar nu mai poate fi tratată suficient de repede pentru a ajunge potabilă la populație.

Seceta a devenit recurentă

Vorbim tot mai des despre deșertificare, dar pentru mulți oameni fenomenul pare încă îndepărtat. În realitate, efectele se văd deja în consumul de zi cu zi.

„România aparent are un potențial hidrologic important, dar acesta nu este uniform distribuit și nu este cel mai bine gestionat”, explică Sabina Pistol, specialist în soluții sustenabile pentru tratarea apei.

Potrivit acesteia, lacurile mari de acumulare rezistă, în general, mai bine. Vulnerabile sunt comunitățile mici, mai ales cele rurale, care depind de surse locale și au capacitate redusă de stocare. În perioadele critice de vară, autoritățile pot activa planurile de restricții pentru folosirea apei. Atunci, apa potabilă pentru uz casnic devine prioritară, iar activități precum irigarea grădinilor sau umplerea piscinelor pot fi interzise.

Fenomenul se repetă aproape anual. În august 2024, peste 600 de localități au fost afectate de secetă, potrivit datelor ANAR. Alimentarea cu apă a fost asigurată cu restricții în sute de localități, inclusiv în zone cu sisteme centralizate.

Nici vara lui 2025 nu a adus o schimbare de fond. În mai multe județe, restricțiile s-au aplicat pe timpul nopții, pentru ca rezervoarele să se poată reface. În unele comunități, problema este simplă și dură: sursele locale nu mai fac față consumului în perioadele de vârf.

Unde avansează deșertificarea

,,Cele mai expuse regiuni sunt sudul Câmpiei Române, Oltenia, Bărăganul, sudul Dobrogei, sud-estul Moldovei și Banatul. În Oltenia, fenomenul are deja o imagine consacrată: , zona din sudul județului Dolj, în jurul localităților Dăbuleni și Bechet.”, spune managerul Klarwin Water Platform.

Acolo, aproximativ 100.000 de hectare sunt afectate direct. În fiecare an, peste 1.000 de hectare de sol fertil se transformă în dune de nisip. Peste 20% din suprafața județului Dolj este deja afectată de deșertificare.

Cauzele sunt cunoscute. Temperaturile cresc. Precipitațiile scad sau devin tot mai neregulate. Perdelele forestiere care protejau solul au fost tăiate. Sistemele de irigații s-au degradat după 1990. Fragmentarea terenurilor agricole a făcut și mai dificilă folosirea infrastructurii vechi.

Adaptarea a început deja în unele zone. Conform informațiilor furnizate de Sabina Pistol, la Dăbuleni, fermierii și cercetătorii testează culturi mai potrivite pentru climă aridă: pepeni pe nisip, kiwi, măslin, curmal chinezesc, kaki, fistic sau banana nordului. 

Schimbarea spune însă ceva mai grav. Agricultura clasică din anumite regiuni nu mai poate funcționa după regulile vechi.

Paradoxul apei pierdute

În timp ce seceta impune restricții, România pierde cantități uriașe de apă deja tratată. Potrivit datelor oficiale transmise Comisiei Europene pentru 2024, pierderile din rețelele publice depășesc 565 de milioane de metri cubi pe an. 

„România pierde 50% din apa tratată care pleacă spre populație.”, spune Sabina Pistol. 

Aceasta precizează că principala cauză este infrastructura veche. Multe rețele nu au beneficiat de investiții suficiente timp de decenii. Conductele cedează, avariile rămân nedetectate, iar apa se scurge în pământ înainte să ajungă la robinet.

„Până acum ne permiteam să pierdem apa, pentru că aveam surse bune, care compensau această pierdere. Pe fondul secetei, nu ne mai permitem. Pur și simplu nu mai avem apa pe care să o tratăm pentru a compensa acele pierderi”, explică Sabina Pistol.

Diferența față de alte state europene este mare. În vestul Europei există țări unde pierderile de apă sunt sub 10%. În România, obiectivul realist discutat pentru următorii ani este reducerea pierderilor sub 20%. 

Potrivit Sabinei Pistol, acest lucru nu se poate întâmpla peste noapte, dar devine posibil într-un interval de 5-10 ani, cu investiții și tehnologii potrivite.

Criza apei de la Paltinu

Criza de la Paltinu, de la finalul anului trecut, a arătat o altă vulnerabilitate. Acolo, problema majoră a fost capacitatea de tratare. Golirea programată a barajului pentru lucrări, combinată cu ploi torențiale, a crescut puternic turbiditatea apei brute. Stația de tratare Voila nu a mai putut asigura apa potabilă în condiții normale.

Peste 100.000 de oameni din 13 localități, inclusiv Câmpina, Băicoi, Breaza și Moreni, au rămas fără apă potabilă timp de peste o săptămână. Efectele s-au transmis rapid în comunitate. Școli și grădinițe au fost închise. Spitalele au fost afectate. 

Răspunsul de urgență al autorităților a constat în cisterne, apă din rezervele de stat, distribuție prin ISU. Dar cazul a ridicat o întrebare mai largă. Ce fac operatorii atunci când stația fixă este depășită de calitatea apei brute?

Aici intervin tehnologiile mobile de tratare. Instalațiile de ultrafiltrare pot funcționa ca soluții temporare sau de rezervă în situații critice. Ele pot trata apă cu turbiditate ridicată și pot menține alimentarea acolo unde sistemul clasic cedează.

Milioane de oameni depind de fântâni

Dincolo de cantitate, criza apei ține și de acces și calitate.

La finalul anului 2024, aproximativ 77,6% din populația României era conectată la sistemul public de apă. Rata de racordare la canalizare era de 60,7%, una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Aproximativ 4 milioane de români depind în continuare de fântâni și puțuri.

Problema este mai gravă în mediul rural. În regiunea Nord-Est, peste jumătate dintre locuitori nu au apă la robinet. În multe sate, sursele individuale sunt vulnerabile la secetă și contaminare.

Datele privind calitatea apei din fântâni ridică semne de alarmă. În unele județe, probele analizate au indicat depășiri pentru amoniu, nitrați, bacterii coliforme, E. coli sau enterococi. Riscul este mai mare pentru sugari și copii mici, în cazul apei cu nitrați peste limitele admise.

În aceste comunități, soluția nu poate fi doar extinderea lentă a rețelelor. Până la investițiile mari, este nevoie de soluții flexibile, adaptate local: stații mobile, sisteme de osmoză inversă, ultrafiltrare, clorinare și tratare punctuală a surselor contaminate.

Cum pot fi detectate pierderile

Una dintre soluțiile folosite deja în România este monitorizarea rețelelor cu senzori acustici. Sistemele de acest tip pot identifica avariile fără să fie nevoie de săpături extinse și fără întreruperea alimentării cu apă.

Principiul este relativ simplu. O scurgere produce vibrații și sunete specifice în conductă. Senzorii captează aceste semnale, le transmit în sistem, iar operatorii pot localiza zona cu pierdere. Intervenția devine mai rapidă și mai precisă.

,,În prezent, 860 de kilometri din cei peste 80.000 de kilometri de rețea de distribuție a apei potabile sunt monitorizați cu această tehnologie.”, spune Sabina Pistol, Manager Klarwin Water Platform.

Rezultatele comunicate arată că 20 de senzori instalați în rețea au dus la reducerea pierderilor cu peste 100.000 de metri cubi într-un singur an.

Raportat la dimensiunea rețelei naționale, procentul monitorizat rămâne foarte mic. Dar exemplul arată că apa poate fi recuperată înainte de investiții masive în captări noi. Într-o țară afectată de secetă, reducerea pierderilor este una dintre cele mai rapide forme de adaptare.

Miza următorilor ani

Ziua mondială de combatere a deșertificării și secetei vine, în România, într-un moment în care problema apei nu mai poate fi tratată ca subiect de mediu izolat. Este o temă de sănătate publică, agricultură, infrastructură, energie și administrație locală.

Seceta pune presiune pe râuri, lacuri, fântâni și sol. Deșertificarea schimbă harta agricolă a sudului. Rețelele vechi risipesc apă tratată. Comunitățile mici sunt primele expuse. Iar episoade precum Paltinu arată că vulnerabilitatea apare și atunci când apa există, dar calitatea ei depășește capacitatea sistemului de tratare.

România are nevoie de investiții în rețele, monitorizare, reducerea pierderilor și soluții de tratare adaptate noilor riscuri climatice. Iar această schimbare trebuie făcută înainte ca restricțiile care se practică vara să devină normalitate.

În următorii ani, întrebarea care se pune este câtă apă reușește România să păstreze, să trateze și să o livreze oamenilor.


O propunere pentru tine, cititorule

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!