Știrile zilei 2 octombrie. Bolojan la DNA, euro la record, Nicușor Dan publică poza cu Trump. TAROM se ceartă cu Ghinea

Știrile zilei 2 octombrie. Bolojan la DNA, euro la record, Nicușor Dan publică poza cu Trump. TAROM se ceartă cu Ghinea
Imagine Nicușor Dan publică o fotografie cu Donald Trump, de la Adunarea ONU (sursa foto: X)
Ilie Bolojan și-a petrecut mai bine de două ore la DNA Iași, unde a fost audiat ca martor în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Leul a ales aceeași zi pentru un nou minim istoric, euro ajungând la 5,3447 lei chiar înaintea verdictului S&P asupra ratingului României. Nicușor Dan a publicat, la mai bine de o săptămână după Adunarea Generală ONU, fotografia cu Donald Trump pe care nu o văzusem până acum.

La Tulcea, un ,,obiect posibil dronă”, a căzut la Plauru și a provocat un incendiu, deși radarele MApN spun că nu au detectat vreo intrare neautorizată în spațiul aerian.

În aviația civilă, lucrurile sunt ceva mai puțin misterioase și mai mult conflictuale. TAROM îl acuză pe Cristian Ghinea de „sabotaj” după ce senatorul USR a spus că firma ar putea da faliment în șase luni. La AnimaWings, Banca Transilvania anunță că investiția promisă în primăvară nu s-a mai concretizat. Simona Halep și-a reziliat și ea contractul de imagine.

Bolojan, peste două ore la DNA Iași

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de peste două ore, de procurorii DNA Iași. Premierul interimar a fost chemat în calitate de martor, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos.  

Audierea a vizat împrejurările unei întâlniri pe care Bolojan i-a acordat-o lui Bogos la Guvern, în septembrie 2025. Omul de afaceri este acuzat, între altele, că ar fi încercat prin persoane cu influență politică să obțină schimbarea conducerii DSVSA Vaslui, instituție care făcuse controale la fermele sale.

Guvernul a transmis că Bolojan a răspuns tuturor întrebărilor procurorilor și a oferit lămuriri despre audiență. Premierul nu a făcut declarații la ieșirea de la DNA.

Calendarul politic are uneori niște coincidențe stranii. Audierea vine exact înaintea unei noi săptămâni în care partidele trebuie să găsească o majoritate și un premier care să și ajungă la Palatul Victoria.

Nicușor Dan publică, în sfârșit, poza cu Trump

Nicușor Dan a publicat vineri pe X o fotografie în care apare alături de Donald Trump și de Mirabela Grădinaru, realizată la recepția oferită de președintele american la New York, cu ocazia Adunării Generale a ONU. Întâlnirea avusese loc pe 23 septembrie. Fotografia a apărut public abia pe 2 octombrie.  

Președintele României a scris că a fost „o onoare” să se întâlnească cu Trump și a transmis că România vrea să ducă Parteneriatul Strategic cu Statele Unite „la un nou nivel”, cu accent pe securitate și prosperitate.

Așadar, după nouă zile, avem și fotografia. Diplomația are propriile termene de publicare.

Euro a ajuns la 5,3447 lei. S&P dă verdictul în această seară

Euro a urcat vineri la 5,3447 lei, cel mai ridicat curs oficial comunicat vreodată de BNR. Joi, cursul oficial fusese 5,2777 lei. De data aceasta nu mai vorbim despre cotații interbancare care fluctuează în timpul zilei, ci despre cursul de referință al Băncii Naționale.  

Momentul este cu atât mai sensibil cu cât Standard & Poor’s publică tot vineri evaluarea ratingului suveran al României. Țara are în prezent calificativul BBB-, ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor, și perspectivă negativă. O retrogradare cu o treaptă ar coborî România în zona nerecomandată investițiilor.  

Verdictul este așteptat mai târziu în această seară. Până atunci, piața valutară și-a trimis deja propria recenzie.

Un obiect posibil dronă a căzut la Plauru. Radarele spun că nu a intrat nimic

În jurul orei 05:00, un obiect despre care MApN spune că ar putea fi o dronă a căzut în zona localității Plauru, județul Tulcea și a provocat un incendiu. Nu au existat victime sau pagube materiale, iar zona a fost securizată pentru cercetări.  

Partea care complică povestea este că sistemele radar ale Ministerului Apărării nu au raportat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian românesc în timpul nopții.

În apropierea frontierei au avut loc atacuri rusești cu drone asupra unor obiective din Ucraina. MApN urmează să stabilească exact ce a căzut la Plauru și de unde a venit.

Pentru moment, avem un ,,obiect posibil dronă” pe teritoriul României și niciun obiect văzut intrând pe radar. Ancheta are de împăcat cele două informații.

TAROM vs Cristian Ghinea

TAROM și senatorul USR Cristian Ghinea au intrat vineri într-un schimb public de replici după ce acesta a spus într-un podcast că operatorul național ar urma să intre în faliment în următoarele șase luni și le-a recomandat oamenilor să nu cumpere bilete cu foarte mult timp înainte. 

TAROM a răspuns că activitatea companiei se desfășoară normal, că zborurile programate sunt operate și că afirmațiile senatorului sunt „iresponsabile”. Compania a mers și mai departe și a descris îndemnul de a nu cumpăra bilete drept o formă de „sabotaj” al intereselor sale comerciale.

Transportatorul susține că gradul de ocupare din această vară a crescut și că procesul de restructurare și reînnoire a flotei continuă. Ghinea invocă, în schimb, situația financiară și riscurile legate de planul de restructurare.

AnimaWings, Banca Transilvania și Simona Halep 

Banca Transilvania a clarificat vineri că tranzacția prin care BT Asset Management urma să intre în acționariatul AnimaWings nu s-a mai concretizat. În consecință, BT Asset Management nu a fost și nu este acționar al companiei aeriene.  

Parteneriatul fusese anunțat în aprilie, într-o perioadă în care AnimaWings vorbea despre extinderea flotei și dezvoltarea accelerată a companiei. Între timp, operatorul a cerut intrarea în insolvență și și-a suspendat zborurile regulate.

Tot vineri, Simona Halep, care devenise ambasador al companiei în luna mai, a anunțat că își reziliază contractul de imagine. Fosta sportivă spune că a intrat în parteneriat pe baza informațiilor disponibile atunci și că nu a obținut până acum beneficii financiare din colaborare.  

În luna mai, AnimaWings anunța flotă de opt aeronave și peste 50 de rute pentru vară. În octombrie, investitorul anunțat spune că n-a intrat, ambasadorul pleacă, iar zborurile regulate sunt suspendate. 

TollRo, ziua a doua. Sistemul încă se stabilizează

CNAIR spune că problemele apărute după lansarea TollRo sunt în curs de remediere și estimează că stabilizarea completă a platformei poate dura până la 72 de ore de la pornire.

În primele 12 ore, sistemul a înregistrat aproximativ 50.000 de utilizatori și 170.000 de vehicule, peste 45.000 de tichete de rută și peste 60.000 de plăți. Utilizatorii afectați de disfuncționalități nu vor fi sancționați, deși obligația de plată rămâne valabilă.  

După prima zi, când platforma a avut probleme inclusiv cu e-mailurile trimise utilizatorilor, TollRo a intrat în etapa în care funcționează, dar încă se lucrează ca să funcționeze.

Ciucu vrea să înceapă scoaterea mașinilor poluante din București

Primarul general Ciprian Ciucu a anunțat un plan de introducere treptată a unor zone cu emisii scăzute în Capitală.

Prima etapă ar urma să înceapă la 1 noiembrie 2027, când mașinile non-Euro nu ar mai putea circula în zona centrală. Restricțiile ar urma apoi să fie extinse treptat, atât ca teritoriu, cât și ca norme de poluare. Din 2032, inclusiv autoturismele Euro 5 ar urma să fie restricționate în centrul Bucureștiului.  

Deocamdată vorbim despre o propunere care trebuie trecută prin Consiliul General, nu despre o interdicție deja adoptată.

Bucureștiul are, potrivit datelor prezentate de autorități, peste 2,8 milioane de mașini în București și Ilfov, dintre care aproape 1,3 milioane au între 17 și 35 de ani.

După ani în care soluția preferată pentru trafic a fost să mai găsim loc pentru încă o mașină, Primăria încearcă și varianta în care unele dintre ele să nu mai intre.

Peste 80 de pompieri la incendiul de lângă Sibiu

Incendiul izbucnit joi seară la o stație de sortare și reciclare a deșeurilor din Șura Mică a fost localizat, dar intervenția pompierilor a continuat vineri.

Focul s-a extins pe aproximativ 1.200 de metri pătrați, iar cantitățile mari de plastic și alte materiale reciclabile au îngreunat stingerea. Peste 80 de pompieri au fost mobilizați, cu autospeciale din mai multe județe, autocisterne și echipamente speciale. 

Din cauza fumului dens, locuitorii din zonă au primit RO-Alert. Autoritățile spun că nu mai există pericol de extindere, dar operațiunea de lichidare a focarelor este de durată.

0 comentarii Comentarii