Uneori amintirea ucide. Știința vrea să reformeze modul în care justiția tratează mărturia oculară

Mărturie oculară e sub lupă. Noua știință vorbește despre despre memoria martorilor și eroarea judiciară.

Îți amintești cu certitudine absolută ceva ce, de fapt, nu s-a întâmplat niciodată. Sau, mai grav, ești convins că ai recunoscut o față. Uneori, acea convingere trimite un om nevinovat la moarte. Memoria umană, atât de admirată în cultura populară, este în realitate un teritoriu trădător, remodelat de sugestii, presiuni și timp. Tocmai de aceea, mărturie oculară, amintirea falsă și eroarea judiciară formează un triunghi toxic care a distrus mii de vieți. Dar știința memoriei a început să schimbe regulile jocului. Descoperirile ei, prezentate recent în Nature, ar putea rescrie modul în care tribunalele din lumea întreagă judecă ce merită să fie crezut.

Martorul sigur pe el este uneori cel mai periculos

În ianuarie 1998, un bloc de locuințe dintr-un cartier liniștit al orașului Dallas, Texas, a devenit scena unei crime. Vecina victimei, Jill Barganier, a descris cu precizie doi bărbați albi cu părul lung. Câteva zile mai târziu, sub influența hipnozei forensice, practică de atunci abandonată, descrierea a început să se șubrezească. Un an mai târziu, în sala de tribunal, aceeași martoră a declarat că este „peste 100% sigură” că l-a recunoscut pe Charles Don Flores, un bărbat latino cu părul scurt, drept unul dintre suspecți. Flores se află astăzi pe culoarul morții.

Cazul său nu este o anomalie. Dintr-un eșantion de 375 de cazuri analizate de Innocence Project în SUA, eroarea de identificare prin mărturie oculară a fost factorul cel mai frecvent, prezent în 69% dintre condamnările ulterior infirmate prin probe ADN. O cifră care ar trebui să îngheșe sângele în vine oricui a stat vreodată în juriul unui proces penal.

Amintirea falsă, un dușman invizibil în sala de judecată

Îndoielile privind fiabilitatea mărturiei oculare există în literatura de specialitate cel puțin din anii ’70, când psihologul Elizabeth Loftus de la Universitatea din Washington a demonstrat experimental cât de ușor pot fi manipulate sau chiar fabricate amintirile. Introducerea probelor ADN în procedurile judiciare, în anii ’80 și ’90, a scos la iveală amploarea devastatoare a problemei, ducând la anularea a sute de condamnări.

Timp de decenii, concluzia dominantă a științei memoriei a fost una singură: nu te poți baza pe ea. Într-un sondaj realizat în 2001 pe 64 de psihologi specializați în martori oculari, 87% au susținut că nivelul de încredere al unui martor nu prezice acuratețea amintirii sale. Cu alte cuvinte, cu cât ești mai sigur că îl recunoști, cu atât există mai multe șanse să te înșeli. O concluzie teribilă, dar aparent bine întemeiată.

O descoperire care a răsturnat consensul

Totul s-a schimbat atunci când John Wixted, cercetător de bază în psihologia memoriei, a fost atras, aproape împotriva voinței sale, în dezbaterea aplicată. Analizând literatura existentă, Wixted a observat că studiile anterioare tratau în mod eronat două tipuri foarte diferite de greșeală: identificarea greșită a unui suspect și identificarea unui simplu „figurant” din șirul de recunoaștere. Confuzia dintre cele două dilua artificial legătura dintre încredere și acuratețe.

Împreună cu Laura Mickes de la Universitatea din Bristol, Wixted a dezvoltat un instrument nou de analiză. Este vorba despre metoda CAC (confidence-accuracy characteristic). Aplicată pe datele din studii anterioare, aceasta a arătat că martorii cu un nivel ridicat de încredere în identificarea lor au fost corecți în proporție de până la 97%. O descoperire seismică, după cum o numesc chiar colegii săi.

Eroare judiciară și reforma identificărilor criminalistice

Implicațiile practice sunt enorme. Unele jurisdicții din SUA și din alte țări au început deja să adopte proceduri revizuite care iau în calcul această nouă perspectivă științifică. Una este prezentarea „oarbă” a șirului de recunoaștere, în care ofițerul care administrează procedura nu știe cine este suspectul. Mai mult decât atât, Wixted argumentează că și identificările negative, momentele în care martorul refuză să recunoască pe cineva, ar trebui tratate ca dovezi în favoarea nevinovăției, nu ignorate ca simple erori.

Tocmai această logică stă la baza petiției depuse acum la Curtea Supremă a SUA în cazul Flores. Prima respingere a șirului de recunoaștere de către Barganier fusese ignorată de sistem. Aceasta ar fi trebuit să fie tratată ca o dovadă de nevinovăție, nu ca un pas greșit de corectat prin hipnoză.