Pastila care ar putea încetini îmbătrânirea. Un cercetător spune că este mai aproape ca niciodată de un tratament

Ideea unei pastile capabile să încetinească îmbătrânirea sau chiar să întoarcă parțial ceasul biologic pare desprinsă dintr-un roman SF. Un cercetător american în vârstă de 74 de ani susține însă că lucrează de mai bine de trei decenii la o astfel de soluție și că proiectul său ar putea intra într-o etapă decisivă dacă va găsi finanțarea necesară.

William „Bill” Andrews, biolog molecular și fondator al companiei de biotehnologie Sierra Sciences, și-a concentrat cercetările asupra telomerilor, structuri aflate la capetele cromozomilor și implicate în protejarea ADN-ului. Cercetătorul spune că, dacă proiectul său ar primi finanțarea necesară, un tratament ar putea ajunge la oameni în aproximativ unu până la trei ani.

Este însă o estimare făcută de Andrews, nu un termen confirmat pentru apariția unui medicament, notează Știri pe surse.

O obsesie încă din copilărie

Andrews spune că interesul său pentru prelungirea vieții a apărut încă din copilărie. La vârsta de 10 ani, după o discuție cu tatăl său despre importanța vieții, cercetătorul afirmă că și-a stabilit un obiectiv pe care avea să îl urmărească timp de peste șase decenii: găsirea unei metode de a combate îmbătrânirea.

Un moment important a venit în 1993, când a participat la o conferință dedicată telomerilor. Atunci a aflat că aceste structuri se scurtează pe măsură ce celulele se divid. Pentru Andrews, descoperirea a reprezentat ceea ce el considera piesa lipsă din explicația procesului de îmbătrânire. „Asta explică totul”, își amintește cercetătorul că a gândit atunci.

După prezentare, Andrews l-ar fi întrebat pe cercetător dacă exista deja o metodă pentru prelungirea telomerilor. Răspunsul a fost negativ. Andrews spune că, în acel moment, s-a hotărât să încerce el însuși.

Telomerii, „capetele de plastic” ale ADN-ului

Telomerii se află la extremitățile cromozomilor și au rolul de a proteja materialul genetic. Pentru a explica mai simplu mecanismul, Andrews îi compară cu micile capete de plastic de la șireturile pantofilor. Pe măsură ce șireturile sunt folosite, aceste capete se degradează. În mod asemănător, telomerii tind să se scurteze atunci când celulele se divid.

Cercetătorul consideră că această scurtare are un rol important în îmbătrânire și în apariția unor afecțiuni asociate vârstei. Ipoteza sa este că, dacă telomerii ar putea fi menținuți sau reconstruiți, anumite procese asociate îmbătrânirii ar putea fi încetinite.

Enzima care poate reconstrui telomerii

Cercetările lui Andrews s-au concentrat asupra telomerazei, o enzimă capabilă să refacă lungimea telomerilor.

În organism, telomeraza este activă în anumite categorii de celule, inclusiv celule stem și celule reproductive. Enzima este însă prezentă și în numeroase celule canceroase, aspect care complică folosirea sa ca potențial tratament antiîmbătrânire.

Andrews susține că, în perioada în care a lucrat la compania de biotehnologie Geron Corporation din California, a condus echipa care a identificat telomeraza umană.

Cercetările asupra telomerilor și telomerazei au avut o importanță majoră pentru biologia celulară. În 2009, Elizabeth Blackburn, Carol Greider și Jack W. Szostak au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru descoperirile privind protecția cromozomilor prin telomeri și mecanismul telomerazei.

O pastilă administrată o dată la zece ani?

Andrews spune că echipa sa caută compuși capabili să stimuleze gena responsabilă pentru producerea telomerazei. Potrivit cercetătorului, una dintre moleculele identificate de echipa sa ajunge în prezent la aproximativ 16% din nivelul de activitate al telomerazei pe care îl urmăresc.

Principala problemă rămâne însă finanțarea cercetării. „În acest moment, ne costă 2 milioane de dolari pe lună să facem această cercetare și pur și simplu nu primim niciodată atât de multe fonduri”, afirmă Andrews.

El susține că un investitor care ar finanța imediat proiectul ar putea permite dezvoltarea unei pastile în următorii unu până la trei ani.

Cum își imaginează cercetătorul „resetarea” vârstei biologice

Conceptul propus de Andrews nu ar însemna schimbarea vârstei cronologice a unei persoane, ci încercarea de a influența vârsta biologică.

În scenariul prezentat de el, o persoană de 45 de ani ar putea ajunge biologic la aproximativ 35 de ani după tratament. După încă zece ani, o nouă administrare ar putea, teoretic, să readucă organismul la nivelul biologic asociat vârstei de 25 de ani.

Cercetătorul își imaginează, astfel, un tratament care ar putea fi administrat o dată la zece ani. „Ne va face mai tineri în toate modurile imaginabile, ne va face să arătăm, să ne simțim și să ne comportăm ca și cum am avea din nou 25 de ani”, susține Andrews.

În viziunea sa, miza nu ar fi doar aspectul fizic. Întinerirea biologică ar putea avea implicații asupra unor boli asociate îmbătrânirii, printre care cancerul, bolile cardiovasculare, demența, afecțiunile renale, distrofia musculară sau degenerescența maculară.

De ce telomeraza ridică și o problemă majoră

Aici apare una dintre cele mai importante dificultăți ale acestei abordări. Telomeraza nu este doar o posibilă piesă a mecanismului îmbătrânirii. Ea este activă și în numeroase celule canceroase, ceea ce înseamnă că stimularea acestei enzime trebuie analizată cu multă atenție.

Prelungirea telomerilor poate permite anumitor celule să continue să se dividă pentru perioade mai lungi. Tocmai de aceea, cercetarea telomerazei și a cancerului este strâns legată.

În plus, relația dintre lungimea telomerilor și durata vieții nu este una simplă. Studiile realizate pe organisme diferite nu susțin existența unei reguli universale potrivit căreia telomeri mai lungi ar însemna automat o viață mai lungă sau o îmbătrânire mai lentă.

De la promisiunea de laborator la un tratament real

Afirmațiile lui Andrews reprezintă o direcție de cercetare, nu dovada existenței unei „pastile a tinereții” disponibile în curând. Pentru ca un astfel de tratament să ajungă la pacienți, ar fi nevoie de demonstrarea eficienței și siguranței sale prin cercetare preclinică și studii clinice, urmate de evaluarea și aprobarea autorităților competente.

Andrews rămâne însă convins că cercetarea sa poate schimba modul în care medicina privește îmbătrânirea. „Vreau doar să văd lumea fericită și sănătoasă”, spune cercetătorul.

Deocamdată, ideea unei terapii capabile să „dea timpul înapoi” la nivel biologic rămâne la granița dintre o ipoteză de cercetare ambițioasă și o promisiune care mai trebuie demonstrată. Telomerii și telomeraza reprezintă domenii reale și importante ale biologiei celulare. Însă transformarea acestor mecanisme într-un tratament antiîmbătrânire sigur și eficient este o provocare mult mai complexă decât simpla prelungire a telomerilor.