Universitățile americane, prinse între AI, bani și o criză de identitate

Într-un articol publicat de The Atlantic, jurnalistul și profesorul Ian Bogost argumentează că aceste crize nu sunt probleme separate. Ele scot la iveală o contradicție mai profundă: ceea ce numim „facultate” reunește, în aceeași instituție, activități și obiective care au ajuns să aibă din ce în ce mai puțin în comun.

Inteligența artificială schimbă relația dintre student și facultate

În campusurile americane, AI-ul a devenit deja un instrument obișnuit. Studenții îl folosesc pentru teme și proiecte. Profesorii se confruntă cu o întrebare dificilă: dacă o parte importantă din munca intelectuală poate fi automatizată, cum se mai evaluează o temă? Problema nu se limitează la eseuri sau exerciții. Instrumentele AI pot fi folosite pentru redactarea scrisorilor de recomandare, a propunerilor de granturi sau chiar în procesul de elaborare a unor lucrări științifice.

Bogost descrie astfel o situație în care profesorii riscă să nu mai știe dacă predau efectiv sau doar simulează procesul tradițional de educație – un fel de „LARPing” academic.

În același timp, universitățile nu resping AI-ul. Dimpotrivă, investesc masiv în infrastructură și programe dedicate inteligenței artificiale. Tehnologia poate contribui la predicția structurilor proteinelor, proiectarea materialelor sau descoperirea de medicamente.

Astfel apare una dintre contradicțiile centrale ale universității moderne: AI poate diminua valoarea anumitor activități educaționale, dar poate crește în același timp capacitatea de cercetare a instituțiilor.

Două promisiuni diferite: diploma și experiența de viață

Potrivit analizei lui Bogost, facultatea americană a ajuns să ofere cel puțin două servicii distincte. Primul este unul practic: obținerea unei diplome și a unei calificări care să faciliteze accesul pe piața muncii. Al doilea este mai greu de definit: experiența de viață asociată perioadei universitare, inclusiv independența, relațiile sociale și trecerea către viața adultă.

Doar că această a doua funcție depinde tot mai puțin de universitate. Internetul, globalizarea și schimbarea modului în care tinerii comunică au făcut ca o mare parte din experiența socială și culturală să existe în afara campusului. Chiar și tradiții asociate odinioară exclusiv vieții universitare au început să se mute în alte spații.

În plus, universitățile moderne sunt mult mai mult decât instituții de învățământ. Ele sunt angajatori, spitale, administratori de proprietăți și organizații de cercetare, cu bugete și infrastructuri uriașe.

Pandemia a demonstrat că diploma poate supraviețui fără campus

Criza COVID-19 a oferit un test fără precedent. Universitățile au închis campusurile, iar cursurile au trecut online. Studenții au continuat să primească educație și, în cele din urmă, diplome, chiar dacă o mare parte din experiența tradițională a facultății dispăruse.

Pentru Bogost, acesta a fost un moment important: componenta de „credentialing” – obținerea diplomei – putea continua chiar și atunci când viața universitară propriu-zisă era redusă drastic. Studenții au ajuns inclusiv să conteste plata integrală a taxelor universitare, argumentând că nu mai primeau experiența pentru care plăteau.

Pandemia a arătat, astfel, că educația, diploma și experiența de campus nu erau atât de inseparabile pe cât părea.

AI-ul merge și mai departe

Dacă pandemia a separat diploma de campus, inteligența artificială pune sub semnul întrebării chiar legătura dintre rezultatul academic și munca intelectuală care ar trebui să ducă la acel rezultat.

Un student poate ajunge la un produs final fără să parcurgă în întregime procesul de învățare pe care universitatea presupunea că îl evaluează. În acest context, tema, eseul sau proiectul nu mai demonstrează automat ceea ce studentul știe sau poate face.

AI-ul accentuează astfel o întrebare mai veche: ce valoare mai are diploma dacă procesul care trebuia să o justifice poate fi automatizat?

Cercetarea și predarea au interese diferite

O altă ruptură apare în interiorul universităților de cercetare. Aceste instituții sunt construite în jurul granturilor, laboratoarelor, publicațiilor, doctoranzilor, clasamentelor și prestigiului academic. Cercetarea aduce finanțare, infrastructură și recunoaștere.

Predarea studenților, în special la nivel universitar de bază, poate ajunge într-o poziție diferită. Un exemplu este mecanismul cunoscut drept „teaching buyout”. Cercetătorii care obțin finanțări pot folosi o parte din banii proiectelor pentru a-și reduce sau elimina obligațiile de predare și pentru a se concentra asupra cercetării.

Bogost formulează problema într-o expresie memorabilă: „There is no research buyout.” Cu alte cuvinte, sistemul universitar poate găsi modalități de a scoate cercetătorii din sala de curs, dar nu există un mecanism echivalent prin care cercetarea să fie pusă pe pauză pentru a prioritiza predarea.

Banii pentru cercetare susțin întregul ecosistem universitar

Importanța cercetării nu se reduce la laboratoare și publicații. Universitățile folosesc banii obținuți din granturi pentru echipamente, clădiri, personal și infrastructură. Cercetarea contribuie și la reputația instituțiilor și la poziționarea lor în clasamente. Bogost oferă exemplul Washington University in St. Louis, care primește anual peste un miliard de dolari pentru cercetare.

Într-un asemenea sistem, cercetarea nu este doar una dintre activitățile universității. Ea devine o componentă care alimentează o mare parte din structura instituțională.

De ce sunt vulnerabile științele umaniste

În acest model, științele umaniste se află într-o situație particulară.

Unele colegii mici de arte liberale continuă să pună educația universitară în centrul activității lor. Dar tocmai domeniile în care procesul intelectual reprezintă produsul principal sunt puternic expuse apariției AI.

Dacă valoarea unui curs este legată de scriere, interpretare, argumentare și producerea unui text, automatizarea acestor activități ridică o problemă fundamentală: mai poate fi separat produsul final de procesul prin care studentul ar trebui să învețe?

O nouă presiune asupra universităților

La toate acestea se adaugă schimbările politice și financiare din Statele Unite. Administrația Trump a redus sau perturbat finanțări federale importante pentru cercetare, afectând universități care depind de aceste fonduri. Pentru instituțiile de cercetare, problema nu este doar pierderea unor proiecte individuale, ci impactul asupra întregului mecanism care le susține activitatea.

În analiza sa pentru The Atlantic, Bogost vede aici o altă contradicție a sistemului: universitatea este simultan instituție educațională și motor de cercetare științifică, însă cele două funcții nu mai au întotdeauna aceleași priorități.

Trei crize, aceeași problemă

AI-ul, pandemia și presiunea asupra finanțării cercetării au avut efecte diferite, dar fiecare a pus sub semnul întrebării o legătură considerată până atunci firească.

Pandemia a arătat că diploma poate exista fără campus. AI-ul arată că rezultatul academic poate exista fără aceeași cantitate de muncă intelectuală umană. Iar criza finanțării cercetării arată cât de mult universitatea de cercetare depinde de un sistem financiar și instituțional distinct de activitatea de predare.

Privite împreună, aceste transformări sugerează că universitatea americană nu mai este o singură activitate coerentă. Ci o colecție de funcții care au rămas reunite în aceeași instituție.

Ce rămâne din facultate?

Pentru Bogost, problema nu este că universitatea ar dispărea imediat. Diplomele continuă să conteze, campusurile există, cursurile se țin, iar cercetarea continuă.

Dar rolurile tradițional asociate facultății se îndepărtează tot mai mult unele de altele: educația, certificarea profesională, cercetarea științifică, experiența socială și trecerea către viața adultă. Crizele succesive au făcut această separare mai vizibilă.

Universitatea poate continua să funcționeze ca instituție, chiar dacă studenții, profesorii, cercetătorii și tehnologia nu mai participă la aceeași experiență în același mod. Iar întrebarea centrală nu mai este doar ce poate face facultatea. Ci dacă toate aceste funcții mai pot fi susținute, pe termen lung, de aceeași instituție.