Opinie The Washington Post:Trump și Putin susțin că își câștigă războaiele. Realitatea de pe teren îi contrazice

Aceasta este una dintre ideile centrale ale unei analize publicate de The Washington Post, semnată de Max Boot. Autorul compară evoluția celor două conflicte și pune sub semnul întrebării afirmațiile potrivit cărora Statele Unite și Rusia se apropie de victorie.

Putin și Trump au mizat pe războaie rapide

Potrivit lui Max Boot, atât Vladimir Putin, cât și Donald Trump au pornit de la premisa că adversarul putea fi învins într-un timp foarte scurt.

În cazul Rusiei, Kremlinul a considerat că Ucraina va putea fi înfrântă rapid. În cazul administrației Trump, a existat o așteptare similară în ceea ce privește Iranul. Realitatea s-a dovedit însă mult mai complicată.

Atât Ucraina, cât și Iranul au demonstrat o capacitate de rezistență și de adaptare mai mare decât se anticipase. Nici Moscova, nici Washingtonul nu și-au atins obiectivul de schimbare a regimului.

În ultimele luni, situația militară a început totuși să se modifice, atât pe teren, cât și pe mare, în favoarea celor două mari puteri.

Rusia își intensifică atacurile aeriene asupra Ucrainei

Rusia produce cantități mari de rachete balistice și drone propulsate de motoare cu reacție.În același timp, Ucraina se confruntă cu o problemă majoră: diminuarea resurselor sale de apărare antiaeriană. Potrivit analizei lui Boot, o parte importantă a acestei situații este legată de folosirea sistemelor Patriot în conflictul cu Iranul.

Consecințele se văd în interiorul Ucrainei. Atacurile rusești cu rachete și drone perturbă tot mai mult viața de zi cu zi și provoacă victime civile. Autorul citează date ale Organizației Națiunilor Unite potrivit cărora în iulie 2026 au fost uciși sau răniți mai mulți civili ucraineni decât în orice altă lună de după mai 2022. Există, de asemenea, temeri că situația s-ar putea deteriora în timpul iernii, când infrastructura energetică va deveni din nou o țintă importantă.

Iranul începe să resimtă presiunea economică

În Orientul Mijlociu, Statele Unite au obținut unele rezultate în încercarea de a reduce exporturile de petrol ale Iranului, în timp ce alte fluxuri de petrol au continuat să treacă prin Strâmtoarea Hormuz.

Efectele asupra economiei iraniene sunt importante. Potrivit statisticilor oficiale iraniene citate în articol, inflația anuală a ajuns la 80%. În același timp, Fondul Monetar Internațional estimează o contracție de 5,4% a economiei iraniene în 2026.

Dacă estimarea se confirmă, ar fi unul dintre cei mai dificili ani pentru economia Iranului de la perioada războiului Iran-Irak din anii 1980.

Petrolul continuă să circule

Situația exporturilor de petrol este însă mai complicată decât ar putea sugera cifrele privind presiunea economică asupra Teheranului.

Există dispute privind cantitatea de petrol care nu provine din Iran și care reușește să părăsească Golful Persic. O estimare citată de The Washington Post indică o medie de aproximativ 5 milioane de barili de petrol pe zi care au ieșit din Golf între începutul lunii august și începutul lunii septembrie. Alte aproximativ 2,5 milioane de barili au fost transportate prin porturile de la Golful Oman.

Volumele reprezintă doar aproximativ 40% din nivelurile de dinaintea războiului, dar constituie o îmbunătățire față de situația de acum câteva luni, când aproape niciun petrol nu mai circula.

„Poate chiar cred acest lucru. Dar nu atât de repede.”

Aceste rezultate sunt suficiente pentru ca atât Vladimir Putin, cât și Donald Trump să susțină public că își câștigă războaiele. Max Boot pune însă sub semnul întrebării această concluzie. „Poate chiar cred acest lucru. Dar nu atât de repede.”

Ideea este importantă deoarece succesul într-un război nu înseamnă doar capacitatea de a provoca pierderi adversarului. Contează dacă obiectivele strategice și politice pentru care războiul a fost început sunt efectiv atinse.

Rusia provoacă pierderi, dar ofensiva terestră a stagnat

Rusia poate provoca daune importante prin atacuri aeriene. Pe teren, situația este însă diferită.Potrivit analizei, ofensiva rusă a stagnat, iar forțele ucrainene au reușit să lanseze contraatacuri în zona orașului Lîman, în nord-estul Ucrainei.

Un alt indicator îl reprezintă pierderile umane. Serviciile britanice de informații estimează că aproape 500.000 de soldați ruși au fost uciși din 2022. Max Boot compară această cifră cu numărul militarilor americani uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Estimările privind pierderile militare sunt dificil de verificat independent în timpul unui conflict, însă amploarea cifrei citate în analiză evidențiază costul uman uriaș al războiului pentru Rusia.

Ucraina începe să lovească tot mai adânc în Rusia

În timp ce Ucraina continuă să fie lovită de rachete și drone rusești, Kievul încearcă să provoace, la rândul său, pagube economice Rusiei. Dronele și rachetele de croazieră ucrainene au început să lovească infrastructura energetică și instalațiile industriale rusești aflate la distanțe foarte mari de front.

Săptămâna trecută, dronele ucrainene au lovit instalații rusești de producție a gazului aflate la aproape 1.800 de mile, adică aproximativ 2.900 de kilometri, de granița Ucrainei.

Potrivit lui Boot, asemenea atacuri au contribuit la ceea ce el descrie drept „cea mai gravă criză a combustibililor din Rusia de la prăbușirea Uniunii Sovietice”. Atacurile afectează nu doar aprovizionarea internă cu combustibil, ci și veniturile de care Kremlinul are nevoie pentru continuarea războiului.

Iranul poate lovi în continuare în replică

Și în cazul Iranului, presiunea americană nu a eliminat capacitatea Teheranului de a răspunde.

În articolul său, Max Boot îl citează pe secretarul interimar al Marinei SUA, Hung Cao, care a recunoscut că, într-o etapă anterioară a războiului, Iranul „a făcut praf” baza navală americană din Bahrain. Ulterior, Iranul a lansat rachete balistice asupra unor nave americane și asupra unei baze aeriene americane din Iordania. Nu au fost raportate pierderi de vieți omenești, însă mai multe aeronave ar fi fost avariate.

Forțele americane din Iordania au folosit peste 30 de rachete Patriot pentru apărarea bazei. Acest lucru a accentuat o problemă deja existentă: diminuarea stocurilor de rachete Patriot disponibile pentru apărare.

Conflictul se extinde și prin intermediul aliaților Iranului

O altă sursă de presiune pentru Statele Unite este activitatea rebelilor Houthi, aliați ai Iranului, în Yemen. Potrivit analizei, în săptămâna precedentă aceștia au ocupat portul Mokha, pe Marea Roșie, și insula Perim, aflată în strâmtoarea Bab al-Mandab.

În același timp, drone lansate aparent din Irak au contribuit la închiderea unei conducte petroliere saudite importante care transportă petrol către Marea Roșie. Controlul sau perturbarea acestor puncte poate avea consecințe asupra rutelor petroliere care ocolesc Strâmtoarea Hormuz.

În acest context, prețul petrolului a trecut de 100 de dolari pe baril, iar prețul mediu al motorinei în Statele Unite a atins, potrivit articolului, un nivel record de 6 dolari pe galon.

Nici Rusia, nici Statele Unite nu au obținut încă victoria decisivă

Imaginea de ansamblu este, așadar, mai complicată decât declarațiile publice despre victorie.

Rusia și Statele Unite au obținut unele avantaje în propriile conflicte. În același timp, nici Ucraina, nici Iranul nu se află aproape de o înfrângere. Max Boot susține că devine tot mai dificil de imaginat că obiectivele ambițioase ale lui Putin și Trump pot fi atinse exclusiv prin mijloace militare.

Ambele țări au, de asemenea, motive puternice să continue lupta. Pentru guvernele de la Kiev și Teheran, o înfrângere ar putea avea consecințe existențiale.

Diplomația ar putea fi singura ieșire

În concluzia sa, Max Boot susține că diplomația reprezintă singura modalitate realistă de a încheia aceste războaie.

O asemenea soluție ar presupune însă concesii dificile. Pentru Putin, autorul consideră că aceasta ar însemna renunțarea la speranța de a cuceri întregul Donbas și acceptarea unei încetări a focului în condițiile existente.

Pentru Trump, ar însemna renunțarea la speranța că presiunea economică va determina Iranul să capituleze și acceptarea unui acord care să lase Iranului un grad important de control asupra Strâmtorii Hormuz.

Sunt concesii dificil de acceptat pentru oricare dintre cei doi lideri. Dar, în viziunea autorului, continuarea unor conflicte costisitoare fără o perspectivă realistă de atingere a obiectivelor poate fi o alternativă și mai problematică.