În ultima perioadă, oamenii sunt tot mai vocali cu privire la nemulțumirilor lor față de scena politică. Preferințele oamenilor se schimbă rapid, iar susținerea pentru un anumit om politic sau o formațiune se poate dispersa la fel de repede precum a venit. Un nou sondaj de opinie realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) ne arată cum gândesc bucureștenii. De asemenea, sunt surprinse preferințele politice și nemulțumirile locuitorilor.
Conform datelor prezentate, opinia publică din Capitală este puternic fragmentată între principalele partide, iar încrederea în liderii politici și administrația locală rămâne la un nivel scăzut.
Care sunt cele mai mari nemulțumiri ale bucureștenilor?
Sondajul CURS surprinde actualele preferințe și problemele ale locuitorilor din Capitală. Potrivit datelor, la nivel de susținere politică, încrederea cetățenilor este împărțită echilibrat între patru partide. Totuși, studiul afirmă faptul că există un val puternic de neîncredere cu privire la partidele politice.
Întrebați care este cea mai urgentă problemă ce ar trebui gestionată de Primăria Generală, bucureștenii plasează pe primul loc traficul și aglomerația, indicate de 24% dintre respondenți. Pe următoarele poziții se află impozitele și taxele (16%) și situația apei calde și a sistemului de termoficare (14%).

Curățenia și salubritatea, alături de sistemul de sănătate, sunt menționate fiecare de 10% dintre cei chestionați, în timp ce infrastructura rutieră este indicată de 8%. Poluarea este considerată prioritară de 7% dintre respondenți, iar nivelul de trai de 6%. În ansamblu, rezultatele evidențiază faptul că preocupările principale ale bucureștenilor vizează mobilitatea urbană, presiunea fiscală și calitatea serviciilor publice de bază.
Ce partide susțin românii?
Sondajul a inclus o întrebare legată de intenția de vot. Rezultatele au arătat că, dacă ar avea loc alegeri duminica viitoare, Partidul Social Democrat ar obține 22% din voturile bucureștenilor. Acesta ar fi urmat în top de Alianța pentru Unitatea Românilor, cu 20%. De asemenea, locul trei este atribuit Partidului Național Liberal cu 18%, urmat de Uniunea Salvați România cu 17%.

Conform datelor, SENS și SOS România ar fi cotate fiecare cu câte 5%, Partidul Naționalist Reformarea României (Piedone) ar obține 4%, iar Partidul Oamenilor Tineri și REPER ar înregistra câte 3%.
Românii își pierd încrederea în primari
Românii își pierd încrederea în oamenii politici. Ultimii doi primari ai Capitalei, Nicușor Dan și Ciprian Ciucu, nu înregistrează scoruri ridicate în rândul bucureștenilor la capitolul încredere. Nicușor Dan este perceput favorabil de 33% dintre respondenți, în timp ce 63% au o opinie negativă. În cazul lui Ciprian Ciucu, 29% dintre cei chestionați au o părere pozitivă, iar 65% una negativă.

Și alți oameni politici sunt judecați de cetățeni. Daniel Băluță este evaluat pozitiv de 25% dintre respondenți, comparativ cu 70% care spun contrariul. Sorin Grindeanu adună 23% opinii favorabile și 72% nefavorabile, Ilie Bolojan este creditat cu 22% evaluări pozitive și 74% negative, iar Dominic Fritz obține 19% opinii pozitive, în timp ce 73% dintre cei intervievați au o percepție negativă asupra sa. Observând datele per ansamblu, se vede o creștere a evaluărilor negative ale oamenilor politici, indiferent de zona în care activează.
Încredere scăzută în parcursul țării

Majoritatea bucureștenilor au o percepție pesimistă asupra evoluției țării și a direcției în care se îndreaptă România. Trei sferturi dintre respondenți (75%) cred că România se află pe un drum greșit, în timp ce doar 18% consideră că direcția este una corectă, iar 7% nu și-au exprimat o opinie. Datele indică un nivel ridicat de nemulțumire și o încredere scăzută în parcursul național.

În ceea ce privește Capitala, evaluările sunt ceva mai puțin dure, dar tot majoritar negative. 65% dintre cei chestionați spun că orașul se îndreaptă într-o direcție greșită, 28% văd o evoluție pozitivă, iar 7% nu au oferit un răspuns. Comparativ cu situația la nivel național, percepția este ușor mai echilibrată, însă nemulțumirea rămâne dominantă, conform stiripesurse .
