Se dorește ruperea definitivă a PNL de PSD. Ciprian Ciucu, primarul Capitalei: „Disocierea este existenţială pentru noi”

Se dorește ruperea definitivă a PNL de PSD. Ciprian Ciucu, primarul Capitalei: „Disocierea este existenţială pentru noi” Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei. Sursă foto: Primăria Sectorului 6
Oficialul a precizat că partidul are nevoie de o reîmprospătare, proces care ar trebui să înceapă la nivelul Bucureștiului.

Prim-vicepreşedintele PNL și primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a reiterat importanța unei delimitări clare între Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat, susținând că disocierea completă de PSD este o chestiune „existențială” pentru viitorul și identitatea formațiunii liberale.

Într-o intervenție recentă la emisiunea „În Fața Ta” de la Digi24, Ciucu a precizat că, în opinia sa, PNL nu ar trebui să susțină niciodată o nouă formulă de colaborare de tipul Uniunii Social Liberale, indiferent de denumire sau context.

„PNL trebuie să-şi regăsească sufletul”

Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, Ciprian Ciucu, susține că o delimitare fermă a formațiunii de Partidul Social Democrat reprezintă o condiție esențială pentru viitorul liberalilor. Într-o intervenție televizată, acesta a declarat că nu ar susține în niciun context reluarea unei formule de tip „Uniunea Social Liberală”, subliniind că PNL trebuie să închidă definitiv capitolul unor astfel de alianțe.

„PNL trebuie să-şi regăsească sufletul în acest moment, PNL trebuie să decidă ca nu mai vrea USL3, 5, 6, 7, 8, 9, 10. PNL nu trebuie să mai aibă încredere într-o guvernare cu PSD, această disociere este existenţială pentru noi, nu toţi sunt convinşi, eu sunt convins de acest lucru, din ce în ce mai convins.” a declarat Ciprian Ciucu, conform Digi24 .

Oficialul a mai precizat că partidul are nevoie de o reîmprospătare, proces care ar trebui să înceapă la nivelul Bucureștiului. Totodată, edilul a recunoscut existența a două curente în interiorul PNL: unul asociat viziunii Bolojan–Ciucu și un altul care i se opune. Potrivit acestuia, susținătorii direcției promovate de președintele partidului Ilie Bolojan sunt „larg majoritari”, însă ar fi blocați de o minoritate. Drept exemplu, Ciucu a menționat că, pe proiectele unde au existat divergențe, s-au înregistrat 36 de voturi „pentru” și aproximativ 17 „împotrivă”.

PSD blochează proiectele Primăriei Capitalei?

Primarul General al Capitalei acuză că Partidul Social Democrat, deși partener de guvernare cu Partidul Național Liberal, împiedică adoptarea unor proiecte importante ale Primăriei București. Tot în cadrul unei emisiuni televizate, edilul a explicat că încearcă să construiască o nouă majoritate care să excludă atât PSD, cât și PULS, formațiunea condusă de Cristian Popescu Piedone, însă a recunoscut că o astfel de formulă ar fi una instabilă. Ciprian Ciucu a subliniat dificultățile politice cu care se confruntă administrația Capitalei.

„Când am venit primar, am presupus – și cred că am fost ușor naiv – că vechea majoritate, care își negociase companiile municipale și diferitele poziții prin PMB și care l-a susținut pe domnul Nicușor Dan, va merge în continuare. Eram cu PSD – sau suntem cu PSD la la guvernare – și am zis ok, o să intrăm în aceeași logică. Și imediat, în decembrie, am dat toate atribuțiile pe care deja le avea înainte să vin eu viceprimarului PSD și am început să le vorbesc despre anumite reforme pe care urmează să le facem. Răspunsul, în special al PSD, a fost extrem de agresiv, chiar m-a uimit. Și au început să pice proiectele pe care le-am propus. Bine, am vrut să testez majoritatea, n-am venit cu proiecte de reformă semnificative, erau de bun simț”, a spus Ciucu.

Edilul a povestit o întâmplare care surprinde dorința PSD de a se opune cu privire la implementarea unor proiecte. „De exemplu, avem obligația de a închide acele instituții care au sub 50 de angajați și avem instituții cu trei angajați, cu un angajat, cu cinci angajați care nu fac nimic în afară să consume banii pe chirii și pe niște salarii, undeva la 7 milioane împreună. Și n-au vrut să voteze cei de la PSD. Și atunci mi-am dat seama că a fost o încordare a mușchilor”, a adăugat el.

0 comentarii