Au participat la congres veterani ai partidului, oameni care au prins mai multe generații de lideri liberali, dar și nou-veniți, fie ei tineri dornici să învețe politică sau unii înscriși peste noapte. Căci, firesc sau nu, Dragoș Pîslaru a ajuns de la REPER la PNL, iar Oana Gheorghiu, de la reprezentantă a societății civile, la politician cu carnet de partid.
Ca niște furnicuțe, fără vreo aluzie, delegații au umplut treptat culoarele și rândurile de scaune din față din pavilionul de la Romexpo.

Liberalism, Hermès și cumetre
Politica românească are multe defecte. Dar la capitolul stil rareori dezamăgește. Printre costumele bleumarin și rochiile elegante răsar curajoase genți Hermès, pantofi Chanel, accesorii Louis Vuitton, Gucci și Valentino. Nu este ușor să fii liberal. Statutul necesită investiții serioase.

Dar și răbdare. Căci prin sala slab iluminată, pentru ca scena să iasă în evidență, lumea se căuta, se găsea și se pierdea din nou. „Te-am sunat, cumătră!”, îi spune o doamnă alteia în momentul în care se întâlnesc. „N-am văzut, iubire. M-ai căutat mult?”, întreabă cealaltă. „Mi-am tocit sandalele prin sala asta, nu dădeam de tine”, a răspuns colega sa.
Cu sandale tocite sau nu, pe lângă perspectivele pentru viitorul PNL-ului, congresul a semănat și cu o reuniune de familie. O mare familie liberală, cu rude apropiate, rude îndepărtate, veri pe care îi vezi doar la evenimente importante și câțiva „frați rătăcitori” care s-au întors după ani de absență.
Regele
Apoi a apărut Ilie Bolojan, capul familiei, iar sala întreagă s-a ridicat instantaneu. Oamenii au început să aplaude înainte ca liderul liberal să ajungă măcar la jumătatea drumului dintre intrare și scenă. Telefoanele erau deja pe sus și nu puțini delegați s-au grăbit să se apropie pentru o fotografie și pentru a-și arăta susținerea printr-o strângere de mână.

Aproape zece minute i-au fost necesare lui Ilie Bolojan pentru a parcurge câțiva metri. La fiecare câțiva pași apărea câte un admirator, se făcea o poză sau avea loc o scurtă discuție. Apoi încă o fotografie, o altă strângere de mână, un nou selfie.
În ciuda disputelor recente din partid, în sală nu se simțea atmosfera unei competiții, ci mai degrabă a unei încoronări.

Întoarcerea lui Orban în lupta cu „extremismul”
Liberalii au demonstrat și că sunt gazde primitoare. Au făcut loc și unor invitați din afara partidului. A fost prezent Radu Mihaiu, vicepreședintele USR, venit cu „un mesaj de respect și de prietenie”. De asemenea, „extremismul” nu putea să lipsească, fără el nu se poate. De aceea a ținut Radu Mihaiu să amintească faptul că situația în care se află România acum reprezintă „o criză de încredere în partidele politice, în instituţii şi în stat şi în această criză se hrănesc extremismul şi populismul”. Și celebrele „reforme” au fost menționate. Auzim despre ele de ani buni, dar mereu se vorbește despre ele la timpul viitor. Poate cândva vor apărea. Toată lumea le susține. Toată lumea le promite. Toată lumea le așteaptă.
A fost prezent și Ludovic Orban. Iar în cazul său, reacția sălii a fost chiar cea mai interesantă. Au trecut cinci ani de când a părăsit partidul și a înființat Forța Dreptei. În acest timp, a criticat conducerea PNL și a concurat împotriva foștilor colegi. Și totuși, când numele lui a fost anunțat, sala a izbucnit în aplauze lungi.
Poate de aceea și discursul său a fost despre „întoarcerea acasă”. „Dați-ne voie nouă, liberalilor din Forța Dreptei, să ne întoarcem acasă pe ușa din față”, le-a spus el delegaților. După aceea, fostul lider liberal și-a cerut scuze, a recunoscut că a greșit și a explicat că acum este alături de Ilie Bolojan și echipa sa.

România lui Stolojan
După ce Ludovic Orban a vorbit cu emoție, Theodor Stolojan a venit cu cifre. A preferat să lase puțin de-o parte atacurile și a ales să vorbească mai mult despre economie, datorii, investiții și reforme.
„Începând cu 2022, România înregistrează o reducere an de an a ritmului de creștere economică, în pofida faptului că timp de ani volumul investițiilor a crescut și s-au acumulat deficite bugetare, datorii publice, care nu mai pot fi susținute”, a afirmat Theodor Stolojan.
De asemenea, fostul lider liberal a vorbit despre nevoia unor corecții și despre ceea ce el considera a fi rezolvarea. „Soluția este Partidul Național Liberal. Guvernul Bolojan”, a spus el. Iar din sală, mesajul era ascultat respectuos.

Ciprian Ciucu și lupta cu „Sistemul”
Dacă până atunci congresul fusese oarecum previzibil, cu discursuri despre economie, reforme și responsabilitate, Ciprian Ciucu a schimbat foaia. Primarul Capitalei a fost întâmpinat cu aplauze puternice. Pare că ai săi colegi nu cred o iotă din ceea ce se discută zilele acestea în legătură cu problemele sale din justiție. Fiecare propoziție mai apăsată din discursul său era urmată de aprobare din partea delegaților din sală.

„În timp ce noi eram concentrați pe guvernare, unii complotau împotriva noastră, inclusiv din PNL”, spune Ciucu, care parcă interpreta o replică din „Macbeth” al lui William Shakespeare.
Ciprian Ciucu nu a vorbit însă doar despre partid, ci și despre un adversar mult mai greu de definit, anume „Sistemul”. „Nu știi dacă există, dar dacă ești cinstit, afli chiar pe pielea ta”, le-a spus liberalilor, dintre care mulți dădeau aprobator din cap.
„E un congres care vine în urma faptului că Sistemul a ales să pună presiune pe PNL. Pentru că PNL își regăsise independența, iar acest lucru, pentru ei, nu era acceptabil și trebuie adus la ordine. PSD e deja la ordine. De șase luni, PNL e sub asalt, și în ultimele două luni e și mai mult sub asalt. Din păcate, nu toți politicienii își aparțin și nu toți președinții își aparțin. Nu toate partidele își aparțin”, a punctat primarul Capitalei.
A fost unul dintre puținele momente ale congresului în care tensiunile reale din interiorul formațiunii au ieșit la suprafață fără prea multe menajamente.

„Bolojan! Bolojan! Bolojan!”
Când Ilie Bolojan a urcat pe scenă, ropotele de aplauze păreau că nu se mai opresc. „Bolojan! Bolojan! Bolojan!”, au început să strige delegații. Discursul liderului liberal s-a învârtit în jurul responsabilității și al asumării. A vorbit despre guvernarea „dificilă”, despre necesitatea unor măsuri „nepopulare” și despre „obligația” PNL de a participa la redresarea țării. De parcă stă cineva cu pistolul la tâmpla lor.

Ilie Bolojan a admis că și partidul său poartă „o mică parte din vină” pentru situația în care se află România. De aceea, în opinia sa, partidul trebuie să intre într-o nouă etapă și cine dorește să rămână trebuie să accepte direcția stabilită de conducere. „Ușile sunt deschise în ambele sensuri. Și pentru cei care vor să ni se alăture și pentru cei care vor să plece”, a spus premierul demis.
Oana Gheorghiu, cu carnet de clarvăzătoare
Oana Gheorghiu a preferat să intre în scenă printr-o glumă. „Eu sunt Oana Gheorghiu, globalista, soroșista, neomarxista care a venit să pună mâna pe PNL”, și-a început ea intervenția. „Astfel de știri veți auzi în zilele ce urmează”, a fost prezicerea ei de clarvăzătoare.
Ea a explicat că a ales să intre în PNL într-un moment dificil, nu într-unul confortabil. „Am venit când a fost greu, nu când a fost ușor”, a spus ea. L-a prezentat apoi pe Ilie Bolojan drept omul care a acceptat guvernarea într-un moment în care mulți alții preferau să stea deoparte. „Am crezut multă vreme că politica e urâtă. Dar nu e așa. Doar că unii au pătat-o și au urâțit-o”, a precizat Oana Gheorghiu, dar fără să numească ce, cum și cine.

Lumi paralele, somnoroase păsărele
Dar congresul părea să se desfășoare în două lumi paralele. Pe scenă se vorbea despre viitorul României, despre reforme, despre extremism și despre redresarea economică. În sală, însă, era un alt scenariu. Oamenii chicoteau, își căutau prietenii, își făceau selfie-uri, schimbau impresii. Nu toți delegații au rezistat maratonului de discursuri.
Un domn din sală, cu capul lăsat pe față și cu ochii închiși, se odihnea nestingherit. Asta până când un coleg mai vigilent l-a împins ușor ca să-l trezească. „Scoală-te mă, că-ți fac ăștia poze”, spuse el în timp ce arăta cu bărbia spre doi-trei fotografi care erau cu camerele îndreptate către colegul său mai somnoros.
Afară, pe peticul îngust de umbră din fața Romexpo, zeci de liberali se adunaseră în grupuri mai mici pentru a-și consuma viciul. „Ce faceți, domn’ senator? Sunteți fumător?”, îl întreabă un liberal pe un coleg. „Fumez de 30 de ani, colegu’. Dar nu așa ca înainte. M-a rugat nevastă-mea să mă las și eu. De gura ei, m-am lăsat, dar doar acasă. Fumez numai la birou. Dar eu cred că deja s-a prins”, răspunde el în timp ce era cu zâmbetul până la urechi.
Există și alte probleme în viață. Ce atâta partid? Nevestele sunt vigilente, unele obiceiuri se uită greu și siesta e siestă, la urma urmei.

Poze și verdicte
Spre după-amiază, congresul a început să se desfacă încet. După ore de discursuri, aplauze și cafele, sala s-a împărțit în trei categorii. Cei care se îndreptau spre o altă cafea. Cei care mergeau spre urnele de vot. Și cei care încercau să ajungă la Ilie Bolojan pentru o fotografie, care era și cea mai numeroasă categorie. În jurul liderului liberal s-a format rapid o mulțime de oameni care creștea văzând cu ochii. Fiecare voia o fotografie, o strângere de mână, câteva secunde de atenție din partea lui Ilie Bolojan.
Pentru unii, congresul părea să fi avut un obiectiv foarte clar încă de la început. „Am poză cu Cîțu, am poză cu Ciucă, trebuie să am și cu Bolojan”, spune o doamnă aflată mai la marginea mulțimii. Nu părea că o interesa faptul că va trebui să stea câteva minute bune la coadă. Dar așa e în politica românească. Liderii vin și pleacă, dar fotografiile rămân.
Iar după ce au votat, nu puțini delegați au început să plece. Nu au mai așteptat și finalul în care se anunța rezultatul. Ce rost mai avea? De parcă nu se știa deja. Tocmai de aceea, rânduri-rânduri s-au îndreptat către ieșire printre pupici și îmbrățișări. La urma urmei, după numărul de aplauze și de ovații care s-au auzit pe parcursul întregii zile, nimeni nu mai părea să aibă emoții.
Una caldă, alta rece
Congresul care trebuia să confirme noua conducere a partidului și-a atins scopul. Ilie Bolojan a fost reconfirmat la șefia PNL printr-un vot covârșitor. În același timp, delegații au validat decizia partidului de a nu mai guverna alături de PSD.
PSD care, câteva ore mai târziu, a decis că va vota Guvernul condus de premierul desemnat Adrian Veștea „pentru a asigura stabilitatea politică a țării”. Sorin Grindeanu, omologul lui Bolojan de la social-democrați, a spus că partidul nu are obiecții față de persoana lui Adrian Veștea și anunță un vot în Parlament pentru luni, 22 iunie.
Că tot veni vorba, congresul liberalilor a aprobat și un ultimatum pentru gruparea lui Adrian Veștea. Liberalul Robert Sighiartău a anunțat că liderii considerați responsabili pentru încălcarea repetată a statutului partidului au termen tot până luni să își prezinte demisia. În caz contrar, conducerea partidului ia în calcul excluderea lor. Pe „lista neagră” se află Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu. Ei riscă să devină miniștri sau vicepremieri, dar să fie izgoniți din PNL. Una caldă, alta rece.
Chiar dacă liberalii sunt obișnuiți să „aprindă lumina”, luminile de la Romexpo s-au stins și delegații au părăsit incinta. Ilie Bolojan a primit reconfirmarea pe care o aștepta, Ludovic Orban și-a găsit drumul înapoi spre partidul pe care l-a condus, iar pentru adversarii din interior ceasul a început să ticăie. Soarta lor în Partidul Național Liberal se poate termina curând.
În politica românească, liderii se schimbă, taberele se reașază și războaiele continuă.
Propunerea noastră
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni.
📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.
📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!
