Guvernul condus de Ilie Bolojan a publicat în Monitorul Oficial ordonanța de urgență privind reforma administrației publice. Actul normativ prevede reduceri masive de posturi, modificări salariale și reguli mai stricte în relația cetățeanului cu statul.
Pachetul de măsuri vizează administrația locală și centrală, sistemul de apărare, sănătatea, educația și circulația rutieră. Impactul bugetar este estimat la miliarde de lei în următorii ani. Guvernul susține că reforma urmărește eficientizarea aparatului public și reducerea cheltuielilor structurale.
Guvernul restructurează administrația și elimină mii de posturi
Numărul maxim de posturi din administrația locală este redus cu 45.600 de posturi. Impactul real este suferit de 12.800 de persoane, deoarece restul de posturi eliminate sunt vacante. Reorganizarea trebuie finalizată până la 1 iulie 2026. Totuși, există posibilitatea reducerii temporare a cheltuielilor salariale în anul 2026, astfel încât posturile să fie desființate în 2027.
Vor avea loc reduceri și în prefecturi, ministere și în cabinetele demnitarilor. „ În ceea ce privește posturile desființate la autoritățile locale, acest sistem generează 12.794 de posturi ocupate reduse, de asemenea 26.802 posturi vacante reduse și un număr de 6.102 posturi reprezentând reducerea consilierilor personali ai celor aleși în funcții de demnitate la nivel local, în total 45.698 de posturi, dar care o parte sunt vacante, o parte sunt posturi ocupate”,a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Schimbări în administrație și poliția locală
Ordonanța introduce limitarea mandatelor pentru funcțiile de conducere și introducerea unui sistem de evaluare bazat pe performanță. Evaluarea va ține cont de indicatori clari și de îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru fiecare funcție.
Actul normativ permite ocuparea posturilor cu timp parțial în administrația locală, în anumite condiții. Există posibilitatea cumulării a două funcții cu jumătate de normă, în contextul reorganizării activității. Potrivit notei de fundamentare, măsura urmărește flexibilizarea aparatului administrativ și reducerea costurilor, confrom HotNews.ro.
În același timp, se modifică norma de personal pentru poliția locală și serviciile de pază. Crește numărul de locuitori alocați unui post. Localitățile cu populație redusă vor putea înființa poliție locală doar dacă își acoperă integral cheltuielile, fără sprijin de la bugetul de stat.

Reforma lovește sporurile, pensiile și spitalele
Pentru domeniile exceptate de la reducerea cheltuielilor de personal, Guvernul introduce măsuri compensatorii. Sporul de doctorat scade la 500 de lei brut. Vârsta de pensionare la militari va crește treptat, prin modificarea legii pensiilor militare.
În domeniul sănătății, autoritățile pregătesc măsuri pentru reducerea cheltuielilor începând cu anul 2026. Planul include reclasificarea spitalelor, în funcție de capacitate și performanță, cât și extinderea achizițiilor centralizate.
Ordonanța introduce și o contribuție temporară de solidaritate din partea companiilor farmaceutice. Măsura vizează finanțarea sistemului public. Guvernul se bazează și pe creșterea rolului ambulatoriilor de specialitate, pentru a reduce presiunea asupra spitalelor.
Guvernul condiționează permisul și tranzacțiile de plata datoriilor
Șoferii sunt și ei prezenți în noua ordonanță a guvernului Bolojan. Neplata amenzilor timp de 90 de zile va duce la suspendarea dreptului de a conduce. Reducerea perioadei de suspendare va fi posibilă doar după achitarea tuturor datoriilor restante.
În plus, statul condiționează vânzarea și cumpărarea de imobile și mașini de plata taxelor locale. Tranzacțiile nu vor mai putea fi finalizate în lipsa dovezii fiscale, iar verificările vor avea loc prin sistemele informatice ale autorităților.
