Printre ruine de Ziua Îndrăgostiților. O vizită în piața din mahalaua 16 Februarie

Istoria Bucureștiului ne spune că, de-a lungul timpului, Capitala a avut foarte multe piețe unde micii producători își puteau „expune roadele muncii”, așa cum spune un clișeu arhifolosit. Multe dintre ele au fost modernizate, în timp ce altele au devenit victime nevinovate ale trecerii timpului.

O astfel de „ruină” șade în tăcere de aproape 80 de ani în Sectorul 1 al Capitalei. În acordurile unui acordeon de prin vreun birt alăturat, vizavi de Parcul Bazilescu, Piața 16 Februarie a rămas doar o umbră a trecutului glorios de odinioară. În prezent, zona este complet neîngrijită și înconjurată de deșeuri.

O ruină încă vizitată

Situat în cartierul Bazilescu, un nume cu o mare importanță istorică pentru români, acest perimetru comercial a ajuns, din păcate, într-o stare deplorabilă. Printre chipuri posomorâte și o atmosferă saturată de un bizar miros de pește, stau rămășițele unui punct de mare interes pentru localnici. Chiar și în starea sa actuală, mulți cetățeni inspectează locul în speranța că ar putea găsi un produs mai de calitate la un preț acceptabil. Mare parte dintre ei pleacă însă acasă dezamăgiți, fără vreun chilipir mai de Doamne ajută.

Este evident faptul că expansiunea supermarketurilor a eliminat aproape complet competiția locală. Cel mai bun exemplu este chiar Carrefour-ul de peste drum, care este aproape la fel de vizitat precum hala care adăpostește piața. Și, până la urmă, nu îi poți învinovăți pe cei care aleg această opțiune. Imaginea de ansamblu a zonei 16 Februarie te duce cu gândul mai mult spre favelele Americii de Sud. Nimeni nu își poate imagina că este vorba despre o piață din cel mai bogat sector al Capitalei.

Tarabe goale și magazine fără clienți

Încă de la intrare, impresia este că fețele noi sunt percepute de vânzători și de clienții casei ca niște intruși. După ce treci de ei, privirile ostile ale celor din jur le simți ca pe niște ace în spate.

De cum pătrunzi, poți observa pe o latură doar unități fără clienți, magazine second-hand, farmacii și vânzători ambulanți înfofoliți în geci și pături groase, care vor să câștige un ban de pe urma Zilei Îndrăgostiților. Pe cealaltă parte, unde ar fi trebuit să funcționeze „grandiosul” Complex Comercial 16 Februarie, se află acum o clădire abandonată – „Hala producătorilor”. Este înconjurată de zeci de tarabe goale și stă sub un cort care cică îi apără pe comercianți de frigul de afară.

Înăuntru, sute de legume, fructe și murături zac expuse, așteptând un cumpărător. De aici încep și obstacolele. Primul este aglomerația de pe cele două culoare principale. Printre strigăte și replici specifice locului, sunetul cărucioarelor de cumpărături rămâne predominant. Aici până și mersul poate fi un pericol. Fiecare colț este plin de borcane, butoaie de murături sau de vânzători nemulțumiți care bârfesc cu vecinii de tarabă.

Mai merită să mergi în Piața 16 Februarie?

Din punct de vedere calitativ, piața nu oferă produse neapărat extraordinare. M-am uitat mai cu atenție la fructe și legume și nu pot spune că sunt cine știe ce. Ba chiar mai mult, multe păreau fade, seci sau vechi de-a dreptul. Aceeași impresie o împărtășau și alți vizitatori. „Nu au gustul acela de proaspăt – prospețimea la care te gândești când spui piață. Sunt aproape la fel ca cele de la magazin. Consider totuși că dacă iau ceva de aici, nu ar trebui să aibă același gust precum cel de la Kaufland, să zicem”, mi-a spus Alessia Burcă, o studentă în primul an de facultate pe care am întâlnit-o în piață.

Nici la capitolul prețuri nu se poate spune că există avantaje față de supermarketuri. Spre exemplu, pentru un kilogram de roșii, o persoană ar trebui să plătească 18 lei. În magazinele mari, cum ar fi Kaufland, potrivit datelor din catalogul lor digital, un kilogram este doar 7 lei. La Mega Image, o franciză notorie pentru tarifele mai mari, kilogramul este 14 lei. Vorbim aici despre o diferență de 11 lei, în anumite cazuri, pentru un produs relativ similar.

Totuși, mai există și câteva alimente care sunt mult mai ieftine. De exemplu, un kilogram de nuci costă în jur de 50 de lei. Raportat tot la Mega Image, este vorba despre o diferență de aproape 35 de lei (prețul lor în magazin fiind de 84,95).

În ceea ce privește igiena și atmosfera, nu prea există aspecte pozitive. Condițiile sunt mizere, din cauza numeroaselor resturi de marfă și deșeuri care s-au strâns de-a lungul timpului. Nici comercianții nu sunt prea mulțumiți de starea fostului centru comercial din Sectorul 1, dar există totuși și o urmă de speranță. În urma „luptei seculare” de obținere a spațiului cu societatea Teomod Style Trading, în 2025 au fost propuse mai multe planuri de modernizare a pieței. Se aude că măsurile vor intra în vigoare și vor îmbunătăți calitatea atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători. Până acum însă doar se aude.

Nici vânzările nu merg bine

Pe fundalul înjurăturilor și al bârfelor aruncate dintr-o parte în alta, am încercat să iau pulsul pieței de la comercianți. Unii s-au temut să îmi vorbească, alții s-au plâns de-a dreptul. Dar cert este un singur lucru: sentimentul de nemulțumire resimțit de vânzători este vizibil.

„Să vă zic sincer, domnule, nu prea merge treaba pe aici. Totul e vechi, vremea e proastă și nici vânzarea nu mai e ce a fost. Mie, vă zic sincer, nu îmi e bine”, mi-a spus o vânzătoare. Nu a vrut să-și „dea numele la ziar”, dar a insistat asupra faptului că, odată cu extinderea mai multor francize, zona și-a pierdut masiv din clientelă. „Nici nu mai vine lumea. Acum, dacă vrei să îți iei o apă sau un șervețel, ajungi să îți faci toate cumpărăturile de la supermarketurile astea. Nu mai ai de ce să treci pe aici”, mi-a mai declarat ea. Avea un singur client la momentul acela – o bătrânică ce vine în fiecare zi să cumpere câte ceva. „Pare, așa, plin, dar doar ăștia bătrâni ce mai cumpără”, a mai adăugat cu resemnare.

La taraba alăturată un domn în vârstă patrona peste o tarabă tot felul de murături. Deși a ezitat inițial să îmi răspundă, ulterior a cedat și s-a pronunțat și el scurt și la obiect: „Suntem mici, noi, ăștia de aici. Lumea și frigul ne omoară. Nici nu știi ce să mai zici.”

În piața 16 Februarie, fiecare luptă să câștige un ban. Când am ajuns eu, unii încercau să reziste pe baricade cu ajutorul clienților fideli. Alții continuau, în mod surprinzător, ideea de afacere de familie. De exemplu, un puștan care nu avea mai mult de 10 ani, înfofolit din cap până în picioare, se ținea după tatăl său și îi asculta atent instrucțiunile. Imaginea parcă schimba tot tabloul de „epocă trecută” și oferea speranță. O clipă chiar m-am gândit că inițiativele promise ar putea schimba fața acestui loc.

Nostalgia din spatele „monumentului istoric”

Următorii pe lista de întrebări au fost cetățenii. Ca să pot să înțeleg de ce încă mai vine lumea aici, am întrebat-o tot pe Alessia Burcă, care locuiește în zonă și vine ocazional să își mai ia ce are nevoie. „Zona asta este mai mult monument istoric acum. Sincer, nu e cine știe ce pe aici… Mai mult e vorba de nostalgie. Are aerul ăla de acum 10 ani, când oamenii erau mai amabili, îți mai dădeau o fructă, o legumă. Acum mai au puțin unii și te înjură că le ceri să-ți vândă ceva”, a spus ea.

Alessia mi-a mai spus și că, dacă ai puțini bani, nici nu prea ai ce să îți iei, nu îți ajung „nici măcar de o salată”. „Eu mai vin că sunt aproape. Dacă nu creșteam aici sau nu mai locuiam în zonă, nu mai veneam. Dar mai ai nevoie de una-alta și, ce să faci, bați drumul. Dar așa, în general, e plin numai de bătrâni și de oameni nemulțumiți”, a mărturisit studenta.

Nici persoanele în vârstă nu erau mai optimiste. Am surprins o discuție între două pensionare în timp ce îmi verificam notițele: „Iau și eu câte ceva să îmi fac sarmale de post, dacă oi găsi ceva pe aici. Pe vremuri era plin”, spunea una dintre ele. Cealaltă doamnă a susținut-o: „Ce să mai zic, așa e în zilele astea. Nici la piață n-are rost să vii. Nu mai bate drumul până aici, că oricum nu găsești nimic!”

Piața 16 Februarie nu este un caz izolat

Imaginea de mai sus nu reprezintă un caz izolat. La nivelul Bucureștiului există multe alte proiecte de modernizare care nu au fost demarate. Este vorba despre zone celebre altădată, precum Piața Dobroiești, Colentina sau Hala Traian.

Există și foarte multe șantiere începute și neîncheiate. Spre exemplu, Complexul Comercial Crângași, care a rămas într-o stare precară. În 2024, zona a făcut progrese în cadrul unui efort de a îmbunătăți Sectorul 6. Însă demersul nu este încă finalizat. Ca și în 16 Februarie, oamenii se plâng de deranjul creat. Aceeași situație se petrece și în Sectorul 2, unde, deși au fost mai multe lucrări făcute în preajma pieței Obor, situația este una incertă. Rezultatul, evident, e nefinalizat.

Și la nivel local, de cartier, se pot reclama mai multe probleme. O poveste tristă este cea de la Piața Pajura. Încă îmi aduc aminte când eram copil și veneam cu părinții să mai luăm câte ceva. Era plin de oameni amabili și, chiar dacă nu se compară ca dimensiune cu locurile tradiționale, precum 16 Februarie sau Obor, atmosfera era vie. Sentimentul acela de căldură este, azi, pierdut. Acum, când mai trec ocazional, văd doar deșeuri și imaginea unui loc pustiu, pur și simplu uitat. Și același lucru poate fi spus și despre Complexul Comercial Flora, care zace pe Bulevardul Poligrafiei într-o stare deplorabilă de zeci de ani.

Foste centre comerciale sau piețe, mari și mici, stau acum aproape în paragină și așteaptă investiții care întârzie să se concretizeze, ca și în cazul Pieței 16 Februarie. La nivelul Capitalei, situația este una îngrijorătoare. Și speranțele pier una câte una, dar oamenii încă mai vin inerțial, în virtutea amintirilor. Și vânzătorii, și clienții.