Când mergem în concediu la mare, ne dorim cu toții ca plaja să fie curată și comerțul cât mai prietenos. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a descins astăzi, 13 martie 2026 pe litoral, alături de reprezentanți ai Apelor Române.
„Problemele care au fost identificate aici, la Năvodari, trebuie rezolvate pe toate plajele de pe litoral, pentru că românii merită plaje curate și civilizate. După curățarea plajelor de construcțiile ilegale, următorul pas este să avem construcții legale aici, pentru că ne dorim dezvoltare economică și turism durabil. Următorul pas sunt licitațiile, care sunt în desfășurare și vor veni la pachet cu o dezvoltare economică corectă, cu respectarea legislației. Pe aceste plaje au fost identificate zilele acestea fose îngropate ilegal. Am avut și cazul unui rezervor de gaz îngropat ilegal. Continuăm controalele în perioada următoare și vreau să mulțumesc polițiștilor, celor de la ISU și reprezentanților ABADL, fără efortul cărora aceste rezultate nu ar fi fost posibile” a declarat ministra Diana Buzoianu cu prilejul vizitei de lucru în județul Constanța.

Surpriza de la Năvodari
Cu căldura din aceste zile nu e de mirare că ne fuge gândul la vacanțe. Cea mai apropiată va fi mini-vacanța de 1 Mai. Diana Buzoianu a examinat stadiul amenajării plajelor pentru sezonul estival. Cu această ocazie, surprizele nu au lipsit.
„La începutul acestei săptămâni, în timpul lucrărilor de pregătire a sezonului turistic, a fost descoperit un rezervor de gaz îngropat ilegal pe plaja din Năvodari.
În urma verificărilor realizate în aceste zile au fost identificate și numeroase fose septice îngropate în nisip. În toate cazurile s-a dispus evacuarea de urgență a instalațiilor și readucerea sectoarelor de plajă la starea inițială” consemnează reprezentanții Ministerului Mediului.
Continuă licitațiile pentru închirierea sectoarelor de plajă pe litoral
Ca de fiecare dată, operatorii din turism își dispută sectoarele de plajă dorite.
„Avem deja un număr record de operatori, peste 300 de ofertanți pentru mai puțin de 60 de subsectoare de plajă din Năvodari, iar licitațiile vor continua și pentru celelalte sectoare. În caietele de sarcini am introdus criterii clare: acces pentru persoanele cu dizabilități, acces la internet, utilizarea materialelor ecologice – stuf sau lemn, în loc de plastic. Ne dorim ca plajele din România să fie civilizate. Câștigul real al cetățenilor este siguranța – să poți sta pe plajă fără riscul unor fose sau rezervoare de gaz îngropate ilegal. Am descoperit astăzi și țevi care intrau direct în mare. Vom verifica de unde provin și ce se deversa în apă și vom aplica toate sancțiunile necesare. Plajele din România nu trebuie să fie ca în vestul sălbatic, ci civilizate – și vom reuși acest lucru” a subliniat ministra.
Caietele de sarcini conțin și prevederi legate de mediu
Licitațiile vin cu noi caiete de sarcini, care includ nu doar criterii econiomice, ci și criterii de mediu. Printre aceste sunt colectarea selectivă a deșeurilor și infrastructura cu impact redus asupra mediului. De asemenea, se va ține cont de utilizarea unor soluții de energie cu impact redus sau regenerabilă. Alte criterii sunt umbrire naturală și utilizarea unor materiale sustenabile.
Facilitățile sanitare pe plajă sunt obligatorii.
Obiectivul anunțat este plaje curate, sigure și dezvoltate responsabil, în beneficiul turiștilor și al comunităților locale.
