O privire în trecut
Din punct de vedere istoric, România a fost permanent o sursă de emigrație. Înainte de cele două războaie mondiale și în perioada interbelică, un număr de intelectuali și beizadele provenind din familii cu dare de mână se duceau în special în Franța pentru studii. Unii dintre ei, nu mulți, rămâneau în străinătate.
După 1945, emigrația a avut o conotație politică și protestatară. Fenomenul nu a fost unul de masă, datorită controlului strict al autotităților vremii, dar visul libertății era extrem de răspândit.
Imediat după revoluția din ’89, numărul celor care au plecat a crescut sensibil, cumva în virtutea inerției. Era vorba de împlinirea unui vis inaccesibil în timpul dictaturii comuniste. Treptat emigrarea a devenit mai dificilă, dat fiind că occidentul nu mai acorda rezidență pe motive politice iar costul stabilirii în altă țară pentru cei mai mulță români era prohibitiv.
După integrarea României în UE, fenomenul a luat amploare. In 2014, când mai multe țări au ridicat restricțiile de pe piața muncii, a existat temerea, în special in Marea Britanie, că românii și bulgarii aveau să ia cu asalt tările vestice, aducând dezechilibre sociale și nu numai.
Rămâne de notorietate momentul mediatic din 1 ianuarie 2014, când un parlamentar britanic însoțit de presă a descins la aeroportul Luton pentru a arăta lumii valul de estici invadând țara. Când colo a venit un singur român, din Sibiu, care era de multă vreme rezident britanic și se întorcea la muncă după sărbători. Bietul om nu înțelegea de ce era filmat și fotografiat cu atâta insistență.
În ciuda temerilor englezilor, multă vreme destinațiile preferate ale românilor au fost Italia și Spania. Pe de o parte pentru că limbile ne erau mult mai accesibile și pentru că existau o serie de joburi în agricultură, construcții sau în domeniul îngrijirii copiilor și bătrânilor care nu erau în topul preferințelor localnicilor.
În ultima vreme însă tendințele s-au schimbat.
Germania și Marea Britanie, noi opțiuni
Ziarulromânesc.net citează Oficiul Federal de Statistică german, care susține că numărul românilor care au ales să trăiască în țara lui Goethe s-a dublat, ajungând la peste 900 000 de suflete.
În Regatul Unit comunitatea românească a trecut de pragul simbolic de 1 milion de oameni. Potrivit ambasadoarei României, Laura Popescu, Londra a devenit a treia capitală din lume cu cei mai mulți vorbitori de limba română, după București și Chișinău. Iar la nivel național, româna este a treia limbă vorbită.
Majoritatea românilor de pe teritoriul britanic lucrează în sectoare precum construcții, medicină, IT și instituții financiare. Fapt care l-a determinat pe primarul Londrei, Sadiq Khan să recunoască public contribuția comunității românești la dezvoltarea orașului.
Emigrația după Brexit
Odată cu retragerea britanicilor din UE, lucrurile s-au complicat. Noii veniți au nevoie acum de viză de muncă, iar accesul la universități a devenit considerabil mai costisitor. Taxele de școlarizare au crescut, la fel și cheltuielile de întreținere, iar impactul s-a văzut rapid: numărul studenților români nou înscriși în universitățile britanice a scăzut cu aproximativ 80% în ultimii ani.
Mai mult, cei care doresc să călătorească în UK trebuie să obțină o autorizație electronică de călătorie (ETA), o nouă formalitate care adaugă încă un filtru birocratic.
Deși a fi rezident britanic este acum mai scump și mai dificil, românii continuă să își dorească acest lucru. Mulți conaționali de-ai noștrii au aplicat pentru statutul de rezident permanent (Settled Status), iar unii au obținut chiar cetățenia britanică.
Ungaria, un nou punct de interes
Încet dar sigur țara vecină devine o opțiune. Statisticile anului trecut ne spun că în momentul de față trăiesc acolo 70 000. Poate părea puțin, dar creștera ultimilor ani este de 30%. În acest caz alegerea nu ține doar de oportunitățile de pe piața laborală, dar și de distanță. Ungaria este aproape de casă, oferind ocazia unui loc de muncă bun, nu foarte departe de ai tăi.
Diaspora se întoarce?
Aproximativ 220.000 de români au revenit în țară anul trecut, potrivit datelor oficiale. Dar și mai mulți decid să plece, împuținând populația în fiecare an. România este încă restantă în efortul de a-și convinge fiii rătăcitori să se întoarcă.
