Oltcit poate deveni marcă înregistrată la nivel european. Reprezentanții Ford Otosan, despre brandul istoric de mașini: „Un simbol al unei epoci”

Oltcit poate deveni marcă înregistrată la nivel european. Reprezentanții Ford Otosan, despre brandul istoric de mașini: „Un simbol al unei epoci”
Imagine Oltcit (sursă foto: Flickr.com)
Oltcit este un simbol al producției românești din perioada comunistă și postcomunistă. Deși nu este vorba, cel puțin deocamdată, despre o relansare efectivă pe piață, demersul readuce în prim-plan un brand încărcată de istorie și emoție.

Inițiativa vine din partea Ford Otosan Romania, compania care operează în prezent uzina auto de la Craiova. Potrivit datelor publice din sistemul EUIPO, producătorul a depus o cerere de înregistrare a mărcii „Oltcit” la nivel european. Dosarul se află în prezent în analiză și are statutul de „Application under examination”. Ceea ce înseamnă că nu a fost încă aprobat sau respins.

Reprezentanții companiei au explicat că decizia are, în primul rând, un rol de protecție juridică și simbolică. „Ford Otosan România a decis înregistrarea mărcii Oltcit pentru a proteja moștenirea istorică a fabricii de la Craiova și a unui model legendar produs aici”, au transmis ei. 

În mesajul lor se subliniază că este vorba despre un nume cu „puternică încărcătură emoțională” pentru industria auto locală. În același timp, reprezentanții companiei au precizat că o astfel de înregistrare poate avea mai multe scopuri, de la prevenirea utilizării neautorizate până la consolidarea portofoliului de drepturi sau chiar pregătirea unor direcții strategice viitoare, fără a confirma însă o lansare comercială.

Oltcit, o poveste a industriei românești

Fabrica din Craiova este una dintre cele mai moderne din Europa de Est și este integrată în rețeaua globală a Ford Motor Company. Acolo se produc modele precum Ford Puma, Ford Transit Courier și Ford Tourneo Courier. Mașinile sunt realizate atât în versiuni cu motoare clasice, cât și electrificate, în linie cu strategia globală de tranziție către mobilitate electrică.

Investițiile realizate depășesc 2,5 miliarde de euro, iar fabrica are aproximativ 6.200 de angajați și este în prezent singurul producător de vehicule electrice din România. 

Marca Oltcit are o semnificație aparte în istoria economică a României. Numele provine dintr-un parteneriat între statul român și producătorul francez Citroën, încheiat la finalul anilor ’70. Producția a început în 1980, iar până în 1991 au fost fabricate aproximativ 200.000 de unități. Unele dintre ele au ajuns exportate pe piețe externe. Pentru mulți români, Oltcit nu este doar o mașină, ci un simbol al unei epoci și al unei industrii care încerca să țină pasul cu standardele occidentale.

În ultimii ani, tot mai multe companii au început să recupereze branduri din trecut. Nu puțini sunt cei care mizează pe avantajul recunoașterii și pe nostalgia consumatorilor.

Branduri vechi, printre mașini noi

Cu toate acestea, înregistrarea mărcii nu înseamnă automat că Oltcit va reveni pe piață sub forma unui nou model auto. Căci înregistrarea unei mărci este un instrument de protecție. Chiar dacă, în anumite cazuri, poate preceda lansări sau repoziționări strategice.

Reapariția numelui Oltcit în documentele oficiale nu confirmă o relansare. Dar subiectul amintește de valorile brandurilor istorice într-o industrie aflată în plină transformare, scrie click.ro

0 comentarii Comentarii