Federația Română de Fotbal (FRF) a transmis miercuri un set important de informații oficiale primite de la autoritățile turce. Ele sunt dedicate suporterilor români care vor fi prezenți la partida Turcia – România.
Meciul este parte din semifinala play-off-ului pentru calificarea la Campionatul Mondial 2026. Se va disputa joi, de la ora locală 20:00, pe stadionul Beșiktaș din Istanbul.
Punct oficial de întâlnire pentru suporterii români
Autoritățile din Turcia au stabilit ca punct oficial de întâlnire pentru suporterii români Piața Taksim – Parcul Gezi, una dintre cele mai cunoscute zone din Istanbul. Ora deschiderii Fan Meeting Point-ului este 15:45. Suporterii vor primi stegulețe oferite de reprezentanții FRF. Accesul este liber în zona Parcului Gezi.
Reguli privind consumul de alcool
FRF atrage atenția asupra unei reguli stricte impuse de legislația locală. Consumul de alcool în spațiile publice, în recipiente deschise, este interzis, în special în zona Pieței Taksim.
Alternativ, suporterii pot consuma alcool în localurile autorizate din zonă, inclusiv pe celebra stradă Istiklal.
Fan Walk către stadion
Dacă autoritățile vor permite organizarea deplasării în grup ora de plecare va fi 16:45. Traseul până la stadion are aproximativ 800 de metri, prin strada Prof. Dr. Bedri Karafagioglu. Organizarea aparține gazdelor, iar orele sunt recomandate de autoritățile locale. Acestea ar ăutea suferi modificări. Deplasarea se va face sub supravegherea poliției.
Accesul pe stadion
Porțile se deschid la ora 17:00. Accesul se face pe baza biletului. Este obligatoriu un document de identitate valabil: carte de identitate, pașaport, certificat de naștere pentru copii.
Bannere și materiale ale suporterilor
Autoritățile turce impun reguli stricte privind materialele utilizate.
Megafoanele sunt interzise. Bannerele și steagurile trebuie declarate în avans. Cele nedeclarate nu vor fi permise. Afișarea acestora nu trebuie să obstrucționeze vizibilitatea.
Obiecte interzise pe stadion
Lista obiectelor interzise este extinsă, iar nerespectarea regulilor poate duce la sancțiuni severe, inclusiv pedepse penale.
Interdicții generale:
- monede, brichete, baterii externe (power bank)
- rucsacuri și ghiozdane (nu există spații de depozitare)
Materiale periculoase:
- arme de orice tip (arme de foc, cuțite, obiecte contondente)
- materiale inflamabile sau explozive (torțe, fumigene, petarde, artificii)
Mâncare și băuturi:
Acestea sunt interzise complet. Inclusiv sticlele de apă. Excepție fac cele datorate unor motive medicale sau hrana pentru bebeluși. Dar trebuie să fie însoțite de documente justificative.
Recipiente:
Sticlele, dozele sau alte recipiente sigilate sunt interzise. Unele arene permit accesul sticlelor reutilizabile goale cu o capacitate de maxim 1 litru.
Obiecte voluminoase:
Sunt interzise bagajele de orice tip care depășesc 75 de cm. Precum și bicicletele, trotinetele, rolele sau skateboardurile.
Dispozitive zgomotoase:
- fluiere, vuvuzele, goarne, portavoci
- tobele sunt permise doar cu aprobare
Alte interdicții:
- materiale politice, religioase sau discriminatorii
- echipamente profesionale foto-videolasere
- animale (cu excepția câinilor de asistență)
Telefoanele mobile și dispozitivele mici sunt permise.
Turcia – România: miza meciului
Partida Turcia – România reprezintă un moment crucial pentru echipa națională. Este semifinala play-off-ului pentru calificarea la Campionatul Mondial 2026. Prezența suporterilor români la Istanbul este așteptată să joace un rol important în susținerea tricolorilor într-un meci cu miză uriașă.
