Noi reglementări europene pentru ambalaje și reducerea deșeurilor. Când intră în vigoare

Noi reglementări europene pentru ambalaje și reducerea deșeurilor. Când intră în vigoare
Imagine Noi reglementări europene pentru ambalaje și reducerea deșeurilor (sursa: Pexels)
Noile norme ale Uniunii Europene privind ambalajele și reducerea deșeurilor, care introduc limite stricte pentru substanțele chimice perfluoroalchilate și un cadru armonizat pentru producători, intră în vigoare din 12 august.

Normele Uniunii Europene referitoare la ambalaje și la deșeurile provenite din acestea devin aplicabile începând cu data de 12 august. Anunțul a fost făcut oficial de către Comisia Europeană.

Modificările introduc reguli clare pentru protejarea sănătății populației și a mediului înconjurător.

Măsuri stricte aplicate pentru ambalajele alimentare

O atenție deosebită este acordată substanțelor chimice utilizate în industria ambalajelor destinate produselor alimentare.

 „De acum înainte, vor exista limite stricte privind prezența substanțelor perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAS-uri, cunoscute sub denumirea de «substanțe chimice eterne») în ambalajele care intră în contact cu produsele alimentare, protejând și mai mult consumatorii și mediul înconjurător“ a precizat Comisia Europeană, potrivit Agerpres.

Noile norme ale Uniunii Europene armonizează definițiile privind răspunderea extinsă a producătorilor pentru ambalaje.

„Definițiile, de exemplu cele pentru fabricanții și producătorii cărora li se aplică răspunderea extinsă a producătorilor pentru ambalaje, vor fi acum armonizate în întreaga UE. Anumite marcaje și informații vor fi acum necesare și pentru ambalaje, asigurând faptul că producătorii sau importatorii de ambalaje pot fi identificați și contactați, după caz”, mai arată sursa citată.

Aplicarea prevederilor legale se va face treptat. Majoritatea obligațiilor stabilite prin Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje vor intra în vigoare începând din anul 2030. Acestea includ cerințe privind reciclarea, obiective clare de reutilizare și eliminarea formatelor foarte mici de plastic de unică folosință folosite în sectorul hotelier și în restaurante.

Orientări oficiale publicate pentru sprijinirea operatorilor

Pentru a asigura o tranziție corectă, Comisia Europeană colaborează constant cu statele membre. Instituția a lansat ghiduri de aplicare și un document actualizat cu întrebări frecvente. Scopul acestor materiale este simplificarea modului în care normele sunt respectate pe piață.

Statistica arată că un cetățean european generează, în medie, o jumătate de kilogram de deșeuri de ambalaje în fiecare zi. Volumul include diverse. De la pahare pentru cafea și capsule de băuturi până la folii din plastic sau ambalaje de la cumpărăturile online. Noile reguli au rolul de a reduce poluarea și de a micșora dependența continentului de combustibilii fosili.

Investiție esențială pentru o economie circulară

Comisara pentru mediu, reziliență în domeniul apei și o economie circulară competitivă, Jessika Roswall, a subliniat importanța strategică a noilor reglementări comunitare.

 „Noul Regulament privind ambalajele și deșeurile de ambalaje este o investiție în viitorul Europei: el va ajuta la reducerea deșeurilor, la sporirea gradului de reciclare, la creșterea siguranței pentru consumatori a ambalajelor care intră în contact cu produsele alimentare (prin limitarea substanțelor nocive precum PFAS-urile) și la reducerea dependenței noastre de materialele virgine. Aceștia sunt pași esențiali către o economie cu adevărat circulară“, a afirmat Jessika Roswall.

Deși noul regulament va simplifica piața internă prin înlocuirea normelor naționale fragmentate, acesta presupune costuri de ajustare. Din acest motiv s-a colaborat intens cu operatorii economici pentru o implementare pragmatică și nebirocratică.

„În același timp, regulamentul va înlocui normele naționale fragmentate care sunt dificil de navigat pentru operatorii economici de pe piața internă. Însă noile norme presupun, de asemenea, costuri de ajustare și am colaborat intens cu operatorii de pe piață pentru a pune în aplicare noile norme într-un mod pragmatic și nebirocratic”, a conchis aceasta.

0 comentarii Comentarii