Nicușor Dan refuză să mai desemneze un premier. Mesajul tranșant transmis liderilor partidelor

Nicușor Dan refuză să mai desemneze un premier. Mesajul tranșant transmis liderilor partidelor
Imagine Nicușor Dan refuză să mai desemneze un premier, Sursa: Facebook
Președintele Nicușor Dan a fost prezent zilele acestea în Turcia pentru Summitul NATO. Chiar și așa, acesta nu a uitat de probleme de acasă.

Liderul de la Cotroceni a spus că nu va mai propune niciun premier dacă nu va avea șanse reale să strângă majoritatea.

Se pare că niciuna dintre propunerile actuale, Siegfried Mureșan și Sorin Grindeanu, nu va avea șanse pentru o majoritate.

Nicușor Dan nu mai propune niciun premier

„Nu voi propune un premier de care să ştim că nu are nicio şansă să strângă majoritatea. Și, în momentul de faţă, cele două propuneri care au fost avansate nu au şanse să strângă majoritatea. Nu o să le propun, ca să fac un exerciţiu de imagine”, a transmis liderul de la Cotroceni.

Nicușor Dan a spus la finele Summitului NATO că a discutat în ultima perioada cu liderii partidelor politice. Chiar și așa, încă nu s-a ajuns la o formă bună de guvernare.

Președintele a spus că propunerea lui Tomac în funcție de premier nu era o garanție. Totuși, în urma discuțiilor cu liderii partidelor, avea așteptarea că guvernul tehnocrat ar fi trecut.

„De asemenea, în momentul în care l-am propus pe domnul Veştea, aveam la fel, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu liderii partidelor, aşteptarea rezonabilă ca acest guvern să treacă. (..) Nu mai sunt în situaţia în care să am o aşteptare rezonabilă că o anumită propunere va trece, deci nu voi face o nominalizare”,  a ținut Dan să adauge. Totodată, el a menționat că cele două propuneri au pornit tocmai de la premisa conform căreia guvernele ar fi trecut fără voturi din partea partidului AUR.

Răspunsurile sunt la partidele din România

Cei care trebuie să ofere răspunsuri jurnaliștilor sunt doar liderii partidelor, mai ales că „majoritatea parlamentară nu e la președinte”.

„Majoritatea parlamentară este la partidele din Parlament şi răspunsul trebuie să vină de la liderii partidelor din Parlament. Şi sunt sigur că vă veţi duce la fiecare dintre ei să-i întrebaţi, au trecut 63, 65, 67, 69 de zile, că le număraţi, care este propunerea noastră de majoritate, nu de declaraţii politice, de majoritate. Şi sunt sigur că o să popularizaţi răspunsul lor”, a precizat Nicușor Dan.

Președintele României a ținut să menționeze că nu va accepta voturi de la AUR în cazul în care va fi necesar pentru o majoritate.

Nicușor Dan, la Summitul NATO

Chiar și cu probleme de acasă, președintele a trebuit să fie prezent la Summitul NATO de la Ankara. La această reuniune au participat liderii tuturor statelor membre ale alianței. Liderul a menționat că România s-a alăturat inițiativei Marii Britanii în ceea ce privește capabilitățile de lovire de precizie la mare distanță.

„Acest demers reprezintă o contribuție clară la descurajarea amenințărilor, prin prevenirea agresiunii și protejarea cetățenilor noștri, precum și a infrastructurii critice. Pe măsură ce Europa își asumă o responsabilitate mai mare pentru securitatea transatlantică comună, România va continua să pledeze pentru o Europă mai puternică într-o NATO mai puternic”, a scris președintele pe social media.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!

0 comentarii Comentarii