Nicuşor Dan, mesaj după Summitul Iniţiativei Carpatice: „România vrea să atragă investiţii și să sprijine românii din Ucraina”

Nicuşor Dan, mesaj după Summitul Iniţiativei Carpatice: „România vrea să atragă investiţii și să sprijine românii din Ucraina”
Imagine Nicușor Dan (sursa foto: recorder)
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, după participarea la Summitul Iniţiativei Carpatice, că România urmăreşte consolidarea cooperării economice în regiune și atragerea de noi investiţii. Şeful statului a vorbit, totodată, despre discuţiile purtate cu românii din Transcarpatia și despre importanţa protejării drepturilor acestora.

Summitul a reunit reprezentanţi ai celor opt state aflate în zona Munţilor Carpaţi: Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ungaria şi Ucraina.

România își propune să atragă investiții în regiune

Potrivit președintelui, componenta economică a reuniunii a avut un rol important. Nicuşor Dan a susținut dezvoltarea unei pieţe regionale bazate pe cooperare, conectivitate și încredere între state.

În acest context, România își poate valorifica poziţia strategică și infrastructura aflată în dezvoltare pentru a atrage investiţii. Printre domeniile menționate de șeful statului se numără industria de apărare, tehnologia și energia nucleară.

Portul Constanţa și dezvoltarea infrastructurii rutiere reprezintă, de asemenea, elemente pe care România le poate utiliza pentru consolidarea rolului său economic în regiune.

Nicuşor Dan, întâlnire cu românii din Transcarpatia

Înaintea participării la forumul economic, preşedintele s-a oprit la Polianîția, în regiunea Transcarpatia, unde a discutat cu membri ai comunităţii româneşti.

Discuţiile au vizat problemele cu care se confruntă românii din zonă, dar şi păstrarea identităţii naţionale. Nicuşor Dan a transmis că drepturile românilor din afara graniţelor reprezintă o prioritate pentru statul român.

Preşedintele a legat cele două componente ale vizitei, cooperarea economică şi sprijinul acordat comunităţilor româneşti, de obiectivul consolidării relaţiilor României cu statele din regiune.

Cooperare pentru infrastructură, energie și protecția civilă

Nicuşor Dan a subliniat și necesitatea unei cooperări mai strânse între ţările carpatice. Printre obiectivele menționate se află dezvoltarea drumurilor și a punctelor de frontieră, extinderea conexiunilor energetice și stimularea turismului și a schimburilor comerciale și culturale.

Agenda regională include și domenii precum tehnologiile informaționale, securitatea, protecția civilă și pregătirea pentru situaţii de urgenţă și dezastre naturale.

Preşedintele a evidenţiat, de asemenea, importanţa cooperării europene. În acest context, Iniţiativa pentru Integrarea Carpatică ar putea contribui, potrivit acestuia, la apropierea de Uniunea Europeană a statelor candidate.

Un alt subiect abordat este protejarea diversităţii culturale și lingvistice din regiunea carpatică, inclusiv a drepturilor minorităţilor naţionale.

Prin mesajul transmis după summit, Nicuşor Dan a asociat dezvoltarea economică regională cu consolidarea infrastructurii, cooperarea dintre state și sprijinirea comunităților românești din afara granițelor.

0 comentarii Comentarii