„Bună ziua, fată dragă!”, spune un domn mai în etate, cu voce caldă, către una dintre sportive când s-au întâlnit în sala de conferințe, printre scaune. Se salută cald, prietenește, ceea ce și scoate în evidență farmecul fotbalului feminin, o ramură a sportului ce a crescut în comunități mici, din relații apropiate, din încredere și încurajări spuse simplu.
Apoi, ușile se deschid și intră copiii, micii fotbaliști. Băieți și fete, îmbrăcați în echipament sportiv. Au venit să urmărească documentarul, să o vadă pe Florentina de mai aproape și să-i asculte povestea în amănunt.
Pentru câteva secunde e nevoie de organizare, de o așezare în scenă și pe scenă. Dar două minute sunt deja multe. Sportul i-a învățat ce înseamnă disciplina. Antrenorii fac doar un semn scurt, copiii se așază la linie, iar fotografia de grup se face imediat. Va rămâne, probabil, o dovadă a unui moment în care au fost martori la o poveste mai mare decât ei, cei de acum.
Florentina Olar este un exemplu pentru tinerele sportive
Apoi, sala se umple rapid, iar pe ecran începe documentarul. Episodul din „Princess Warrior” îi este dedicat de această dată Florentinei Olar, jucătoare de fotbal. Sportiva s-a retras anul trecut din activitate, după aproape 24 de ani petrecuți pe teren și până la 201 selecții la echipa națională, un record în fotbalul românesc, atât la masculin, cât și la feminin. Dar filmul nu începe cu recorduri, ci cu o fetiță care juca fotbal cu băieții în curtea școlii.
Aventura ei spre performanță a pornit aproape întâmplător, când profesorul de religie a observat-o cum se juca cu mingea în pauzele dintre ore. A văzut în ea nu doar un copil energic, ci un talent care merita încurajat. De aceea a ajutat-o să ajungă într-o echipă de specialitate.
Iar de acolo, drumul a fost rapid. Florentina, o tânără talentată din Constanța, nu a stat deloc pe gânduri și la 16 ani ajungea deja în Echipa Națională de Fotbal Feminin. În Croația, la primul meci internațional, a marcat un gol important.
„Un jurnalist din Câmpina a scris despre mine atunci că sunt Micuța Hagi. A fost o onoare pentru mine”, povestește Florentina Olar în documentar.
Meciul ce a fost câștigat și în viața personală
Imaginile care au stârnit cele mai multe reacții în sală au fost însă altele. Florentina, în rochie de mireasă, încălțată cu pantofi sport și jambiere, pe teren. Ea prezenta imagini de la nunta sa. În loc de buchet, ținea mingea de fotbal. Fotografiile o surprind cum dă pase cu piciorul, apoi cu capul, în ziua nunții sale, cu lejeritate. Căci tocmai asta o face fericită.

Pozele surprind un motiv des întâlnit în lumea sportului, anume că viața personală și cariera nu se exclud una pe cealaltă, ci se pot ține de mână. Publicul râde, oftează și face fotografii ecranului. Fotografiile cu Florentina îmbrăcată în alb, cu gazonul în spate și mingea în mână sunt genul de imagini care rămâne în memorie.
„Sunt cu soțul meu împreună de 19 ani aproape. Mi-a fost alături întotdeauna. Și în cele mai frumoase momente, dar și în cele mai triste”, relatează ea în momentul în care răsfoiește printre amintiri.
Performanța sportivă nu exclude viața personală
În film, Florentina Olar vorbește deschis pe mai departe despre echilibrul dintre performanță și familie. Spune cum și-a dorit mereu „o viață profesională, la un nivel destul de înalt, dar și o familie”.
Apoi, a fost vorba despre revenirea pe teren după cele două sarcini, despre momentele în care termina antrenamentul, se așeza în mașină și plângea de frustrare. Se întreba dacă va mai ajunge la nivelul de dinainte.
„Chiar dacă par o luptătoare pe terenul de joc, eu sunt un om foarte sensibil, mă emoționez repede. Dar și emoțiile acestea au rolul lor, nu-i așa?”, a adăugat protagonista documentarului.
Declarațiile Florentinei nu sunt unele dramatice, căci nu le spune cu o apăsare pe suflet. Le spuse simplu, dar pe un ton didactic, s-ar putea spune. Spusele sale sunt ca o lecție pentru fetele din sală și nu numai.
Ce înseamnă cele 200 de meciuri
Anul trecut, Florentina Olar a ajuns la 200 de meciuri în întreaga sa carieră. Momentul apare în documentar, scenele sunt emoționante, pline de flori, îmbrățișări și aplauze. Iar ea vorbește despre drumul ei de până acolo, un drum ce nu a fost ușor.
„Un drum fără obstacole nu cred că m-ar fi împlinit la fel de bine”, spune sportiva în documentar, o frază des auzită și în alte domenii, dar niciodată nu e spusă de prea multe ori.

„Dar pot spune acum că sunt mândră de mine, sunt recunoscătoare oamenilor care mi-au fost alături și mă bucur că sportul feminin românesc a evoluat în tot acest timp și o face în continuare. Și femeile aparțin sportului”, a adăugat ea în timpul documentarului.
„Princess Warrior”, în acest fel, nu vorbește doar despre goluri și statistici, despre scoruri și medalii. Proiectul arată viața sinceră din spatele terenului, pune accent pe sprijin, pe încredere, aduce în față speranța și revenirea și pune un accent deosebit pe comunitatea unită prin sport.
