Prețul aluminiului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, pe fondul tensiunilor geopolitice din Middle East și al scăderii stocurilor industriale. Potrivit unei analize realizate de XTB Romania, conflictul din regiune afectează lanțurile globale de aprovizionare. În special prin blocajele din Strâmtoare Hormus. Aceasta este un punct esențial pentru transportul a aproximativ 9% din producția mondială de aluminiu primar.
Analistul financiar Radu Puiu arată că deși multe industrii sunt afectate negativ de război, aluminiul se numără și el printre materiile prime care au înregistrat creșteri. Prețul metalului a urcat cu aproximativ 8% într-un timp scurt, ajungând la peste 3.500 de dolari pe tonă. În timp ce la London Metal Exchange creșterea din martie a fost de aproximativ 10%.
„Efectele asupra producției sunt amplificate şi de blocajele din Strâmtoarea Ormuz. Această cale navigabilă îngustă reprezintă un punct de trecere pentru aproximativ 5,5 milioane de tone de aluminiu primar anual, ceea ce reprezintă aproximativ 9% din producția globală. Având în vedere că peste 80% din metalul din regiune este destinat exportului, orice risc de tranzit transformă o problemă de producție regională într-un eveniment de penurie globală„, explică Radu Puiu.
Cauzele scumpirii
Scumpirea este alimentată și de atacurile asupra unor mari topitorii din Golful Persic, inclusiv cele operate de Aluminium Bahrain și Emirates Global Aluminium. Acestea au raportat reduceri de capacitate, ceea ce limitează oferta globală. În același timp, blocajele logistice din Strâmtoarea Ormuz amplifică problema, transformând dificultățile regionale într-un risc global de penurie.
Piața semnalează deja o criză prin fenomenul de „backwardation”. „Backwardation” este un termen al piețelelor financiare care descrie o situație în care prețul actual al unei materii prime este mai mare decât prețul pentru livrarea viitoare.

Foto: pixnio
Provocările scumpirii aluminiului
Această situație reflectă lipsa de disponibilitate imediată a metalului. În paralel, stocurile din depozite au scăzut semnificativ, iar producția rămâne în aer. Motivul este că topitoriile sunt dificil de repornit după opriri.
Cererea este susținută în continuare de China, unde sectorul manufacturier este în creștere. În acest context, orice creștere a consumului poate adânci deficitul global. Specialiștii avertizează că volatilitatea prețurilor va continua, iar aluminiul ar putea deveni un factor important de presiune asupra inflației industriale.
Rolul aluminiului în economie
Aluminiul are un rol important în economie datorită utilizării sale în mai multe industrii. Este folosit în transporturi, pentru a reduce greutatea vehiculelor, în energie, pentru rețele electrice și panouri solare, dar și în construcții și ambalaje.
În plus, fiind ușor și reciclabil, aluminiul este esențial pentru dezvoltarea economiei moderne și a tehnologiilor verzi. Pe termen lung, companiile ar putea fi nevoite să investească în lanțuri de aprovizionare mai sigure, chiar dacă acestea implică costuri mai mari.
Sursa: Digi24
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/17745.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/image-from-rawpixel-id-421917-jpeg-2-e1775744863580.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/internetofbodieslinkshumanbodyandtechdevices-v1-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/lumina-de-paste-sursa-foto-romaniatv.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/mepsdebatehungaryspresidencyprogrammewithprimeministerviktororban-54055517382-scaled-e1775740936739.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/download.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/stramtoarea-ormuz-e1775130329771.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/covid-19sansalvatore09-cropped-resized0.jpg)