Ghana a fost prima țară subsahariană care și-a declarat independența față de Marea Britanie. Se întâmpla în 1957, an în care s-a constituit și federația de fotbal. Influența englezilor asupra țării a avut un impact puternic și în sportul rege. „Stelele Negre” au debutat fulminant și au dominat categoric continentul african în anii 60.
Asta pentru că prim ministrul Kwame Nkrumah a folosit fotbalul ca pe un instrument de unitate și mândrie post-colonială. L-a delegat pe Ohene Djan să conducă fotbalul Ghanez, iar acesta a afiliat federația la FIFA. Djan a fost un diplomat abil și a obținut rapid organizarea Cupei Africii din 1963.
Ghana a adus marele Real Madrid la Accra pentru un amical
Charles Gyamfi, primul fotbalist ghanez care a jucat în Germania, a fost numit la cârma naționalei, deși încă nu se retrăsese. Gyamfi a fost fotbalist-antrenor și cu un an înainte de debutul la Cupa Africii a organizat un meci amical cu Real Madrid.
„Galacticii” erau într-o perioadă de glorie, în care câștigaseră 5 Cupe ale Campionilor Europeni. În fața a 30.000 de spectatori pe stadionul din Accra, Ghana a remizat, 3-3, cu Real Madrid. De la spanioli nu au lipsit superstarurile Di Stefano sau Puskas.
Două trofee și două finale de Cupa Africii în 7 ani
Cu Gyamfi pe banca tehnică, Ghana a câștigat Cupa Africii în 1963. O fază a rămas memorabilă încă de la meciul de debut al competiției, contra Tunisiei. Era minutul 8, când Wilbwerforce Mfum a șutat atât de puternic încât a rupt plasa, iar mingea a ajuns în tribună. Momentul a fost folosit pentru a întruchipa puterea echipei naționale din vremea respectivă. În finală, Ghana a învins Sudan cu 3-0.
Ghana și-a păstrat trofeul și la ediția următoare, Tunisia – 1965. Până în 1970, „Stelele Negre” au dominat categoric continentul, jucând alte două finale de Cupa Africii. 10 victorii, 4 egaluri și două înfrângeri a strâns Ghana în cele 4 ediții continentale.
Ghana a fost învinsă de România la Jocurile Olimpice
Anii 60 au adus și o participare la Jocurile Olimpice pentru Ghana. S-a întâmplat la ediția din Japonia – 1964. În ultimul meci, Ghana a pierdut cu 4-2 în fața României, țara noastră terminând astfel pe locul 5.
Ghana nu a fost la fel de performantă și în încercarea de a ajunge la Campionatul Mondial. „Stelele Negre” au ratat campanie după campanie. Cel puțin atunci când au participat, pentru că în 1966, a boicotat preliminariile. Ghana a condus o acțiune de protest, la care s-au mai alăturat alte 15 state, împotriva FIFA. S-a întâmplat după ce forul mondial a decis ca Africa, Asia și Oceania să aibă un singur loc cumulat pentru turneul din Anglia.
Antrenorul român care nu a reușit să califice Ghana la Campionatul Mondial
După plecare președintelui Nkrumah, fotbalul ghanez a intrat într-un con de umbră. Reprezentanții federației au încercat să îl revitalizeze inclusiv cu un antrenor român, în 1974. Nicolae Dumitru, tehnicianul care, ulterior, o ducea pe Dinamo până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni ajungea pe banca Ghanei. A stat însă doar un an.
Abedi Pele, primul fotbalist african care a vrăjit Europa
„Stelele Negre” au revenit în elita continentului în 1978, când a găzduit și a câștigat din nou Cupa Africii. A urmat generația marelui Abedi Ayew, cunoscut ca Abedi Pele.
Câștigător al Ligii Campionilor cu Marseiile, Abedi Pele este considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști africani din istorie. Este recordmenul prezențelor la Cupa Africii, competiție pe care a și câștigat-o în Libia – 1982. Ghana a învins țara gazdă la penaltyuri, după 1-1 în cele 120 de minute.
Disputa din vestiar care a ținut Ghana departe de Campionatul Mondial
Chiar dacă avea o echipă excepțională Ghana tot nu a reușit să ajungă la Campionatul Mondial. La asta a contribuit decisiv și tensiunile dintre Abedi Pele și Tony Yeboah. Ei erau cei mai buni jucători din lot, dar personalități atât de puternice încât nu au putut forma o echipă.
Vestiarul s-a împărțit în două, iar această falie era foarte vizibilă și în timpul meciurilor. La un moment dat de intervenția guvernului pentru ca cele două staruri să se împace.
„Stelele Negre” au mai prins totuși o finală de Cupa Africii, în 1992. Ghana a întâlnit Coasta de Fildeș, într-un meci în care nu s-a putut baza pe Abedi Pele, suspendat. A fost 0-0 în timpul regulamentar și s-a ajuns la cea mai lungă serie de penaltyuri din istoria competiției. Ivorienii s-au impus cu 12-11 după minute bune de dramatism.
„Stelele Negre” au impresionat la primele două turnee finale
Ghana a mai așteptat 14 ani ca să debuteze în elita fotbalului mondial. A făcut-o cu o înfrângere, 0-2, contra Italiei la Campionatul Mondial din 2006. „Stelele Negre”, nu s-au descurajat. Au câștigat următoarele două meciuri și s-au calificat în optimi încă de la prima participare.
A fost mai întâi un 2-0 cu Cehia, cu un gol marcat de Asamoah Gyan, golgheterul all-time (51 de goluri), încă din minutul 2. Iar în ultima etapă a urmat un 2-1 cu SUA. Drumul Ghanei s-a încheiat în optimi, în fața Braziliei, 0-3.
Cea mai bună performanță la un Campionat Mondial a venit 4 ani mai târziu, în Africa de Sud. Asta în ciuda faptului că Essien s-a accidentat și nu a putut participa. Însă lui Asamoah Gyan, Muntari, Mensah li s-au alăturat Andre Ayew și Boateng, iar Ghana a ajuns la doar un penalty distanță de semifinale.
Frații Boateng s-au duelat în meciul Ghana – Germania
În grupe, Ghana a învins Serbia cu 1-0, a remizat cu Australia 1-1 și a pierdut cu Germania, 0-1. Ultimul a fost meciul în care frații Boateng, Jerome și Kevin Prince au jucat unul împotriva celuilalt, pentru două naționale diferite. Duelul s-a repetat și 4 ani mai târziu și s-a încheiat cu o remiză, 2-2. „Stelele Negre” au reușit să prindă locul 2 în grupă și să acceadă din nou în Optimi.
Acolo au dat peste Statele Unite, într-unul din cele mai spectaculoase meciuri de la Campionatul Mondial din 2010. Ghana s-a impus printr-un gol marcat de Asamoah Gyan în prelungiri, după 1-1, în timpul regulamentar. A urmat un meci, pe cât de spectaculos, pe atât de dramatic cu Uruguay, în fața a 84.000 de spectatori în tribunele din Johannesburg.
Ghana a fost la un penalty distanță de o semifinală istorică
A fost din nou 1-1. După un asalt total al celeștilor, ultimele minute din prelungiri găsesc Ghana în atac. Lovitura de cap a lui Adiyiah se duce spre poartă, dar Luis Suarez o parează ca un adevărat portar. Atacantul primește roșu, iar Asamoah Gyan are în gheată penaltyul care o califică pe Ghana în careul de ași. Ratează, iar Uruguay se impune la loviturile de departajare.
Deși sferturile au fost cea mai mare performanță din istorie, înfrângerea a fost o adevărată tragedie la Accra. Asamoah Gyan, singurul jucător african care a marcat la 3 ediții de Mondial, a fost mult timp hulit în Ghana.
„Stelele Negre” au rămas în memoria publicului ca o echipă plăcută, cu contraatacuri iuți și cu jucători tehnici. La fel de plăcuți au fost și suporterii Ghanei, care au colorat tribunele și au dansat pe melodii tribale tot turneul.
Coasta de Fildeș și penaltyurile, coșmarurile ghanezilor
Ghana a mai participat la Campionatul Mondial din Brazilia – 2014 și cel din Qatar – 2022. Din ambele au ieșit în faza grupelor. Generația lui Gyan și a fraților Ayew a mai strălucit și în Cupa Africii. În 2008 a terminat pe locul 3, iar în 2010, aceeași Coasta de Fildeș a învins Ghana în finală, tot la penaltyuri. „Stelele Negre” au mai pierdut o finală și în 2015, în fața Egiptului.
Ghana a reușit să se califice la Campionatul Mondial din această vară în ciuda unei perioade de inconsistență. A ratat Cupa Africii în 2025, iar la precedentele două ediții nu a reușit nicio victorie. În ediția din 2021 a suferit și o înfrângere rușinoasă, 2-3 cu Insulele Comore.
Atacanții din Premier League, atuurile pentru Campionatul Mondial
Va fi ultimul turneu final pentru Jordan Ayew. El are 119 selecții și cel mai probabil îl va depăși pe fratele său, Andre, liderul selecțiilor Ghanei, cu 120. Pentru Campionatul Mondial, lui Jordan i se alătură Inaki Williams, Thomas Partey, dar și talente mai tinere, în plină formă. Atacanții din Premier League, Mohammed Kudus și Antoine Semenyo vor fi principalele pericole ale Ghanei.
Pe bancă se află experimentatul Carlos Queiroz. El va încerca să producă surpriza într-o grupă cu puternicele Anglia și Croația. Acolo se mai află și Panama, echipă cu care Ghana va debuta pe 18 iunie.
