De ce Chișinăul pare mai „rece” pentru români. Doi sociologi explică diferențele dintre cele două maluri ale Prutului

Salutați un necunoscut când intrați în lift? Îi zâmbiți persoanei de la casa de marcat a unui magazin? Schimbați câteva cuvinte cu vecinul pe care nu îl cunoașteți? Cum reacționați când un străin încearcă să intre în vorbă cu dumneavoastră?

O dezbatere recentă din Republica Moldova a readus în atenție aceste diferențe, după ce o antreprenoare din România, stabilită de câteva luni la Chișinău, a scris pe rețelele sociale despre surprinderea provocată de interacțiunile cotidiene din capitala Republicii Moldova. Oamenii ar răspunde mai rar la salut, ar zâmbi mai puțin necunoscuților și ar fi mai rezervați decât în România. Postarea a împărțit rapid publicul. Unii moldoveni au recunoscut comportamentele descrise. Alții au considerat că experiențele personale sunt transformate prea ușor în stereotipuri despre o întreagă societate. Dar există, dincolo de percepțiile individuale, diferențe reale între felul în care oamenii interacționează în România și în Republica Moldova?

News Edge a discutat cu doi sociologi de pe cele două maluri ale Prutului: Bogdan Voicu, sociolog român specializat în valori și schimbare socială, și Tatiana Comendant, conferențiar universitar și doctor în sociologie din Republica Moldova. Cei doi pornesc din perspective diferite, dar ajung într-un punct comun: nu putem decide că o populație este pur și simplu „mai politicoasă” decât alta numărând zâmbetele de pe stradă. În spatele acestor gesturi există istorie, norme culturale, încredere socială, urbanizare, migrație și experiențe politice diferite.

Există diferențe sau construim stereotipuri?

Bogdan Voicu răspunde aproape paradoxal: ambele lucruri sunt posibile. „Da și da. Adică putem și una, și alta. Există riscul să transformăm experiențele individuale în stereotipuri. Eu am cunoscut destul de mulți oameni la Chișinău. Unii răspund mai greu la salut, alții răspund. Unii sunt mai volubili, alții mai puțin. Avem tot felul de situații, ca și în România”, explică sociologul într-un interviu acordat News Edge.

Tatiana Comendant consideră, la rândul său, că experiențele personale nu trebuie absolutizate, dar spune că există și diferențe culturale observabile între cele două maluri ale Prutului. „Nu putem exclude percepțiile individuale, desigur, dar putem vorbi despre anumite norme de comportament care diferă de la un mal al Prutului la celălalt. Trebuie să recunoaștem că regulile de conduită și de politețe care s-au format de-a lungul timpului nu au fost aceleași.”

În opinia ei, aceste diferențe nu trebuie interpretate drept dovezi că oamenii dintr-o parte sunt „mai buni” sau „mai răi”. Este vorba, înainte de toate, despre modele  de comportament. „Există oameni mai deschiși și oameni mai rezervați atât în România, cât și în Republica Moldova. Nu este vorba despre un anumit caracter național, ci despre norme de comportament și convenții sociale care s-au format diferit” precizează Comendant.

De ce românii pot percepe Chișinăul drept mai „rece”

Una dintre diferențele observate de Tatiana Comendant ține de comportamentul față de persoanele necunoscute. La nivelul interacțiunilor formale din spațiul public, românii tind să manifeste mai ușor anumite gesturi convenționale de amabilitate, în timp ce în Republica Moldova comportamentul poate fi mai rezervat.

„În România, populația este mai deschisă în ceea ce privește codurile bunelor maniere. În Republica Moldova, oamenii sunt mai reținuți, mai rigizi în relațiile cu necunoscuții. Nu mă refer la relațiile personale, apropiate, între prieteni. Este vorba despre ceea ce se întâmplă in spațiul public, despre codurile bunelor maniere, nu despre caracterul oamenilor”, explică Tatiana Comendant.

Această distincție este esențială. O persoană poate fi extrem de caldă cu familia și prietenii, dar destul de rezervată față de un străin. Alta poate zâmbi și conversa cu necunoscuții fără ca acest lucru să însemne neapărat apropiere personală. Cele două comportamente nu spun automat cine este „mai prietenos”. Ele pot reprezenta pur și simplu două moduri diferite de a codifica politețea.

În Republica Moldova, zâmbetul aparține mai mult relațiilor apropiate

Diferența devine foarte vizibilă în cazul zâmbetului. În Statele Unite, de exemplu, zâmbetul și formule precum „Hi” sau „How are you?” sunt utilizate frecvent între persoane care nu se cunosc. Sunt ritualuri ale interacțiunii sociale și nu presupun neapărat existența unei relații personale. Bogdan Voicu își amintește chiar o experiență din perioada petrecută în Statele Unite: „Eu am stat într-o casă în care plăteam cinci dolari amendă dacă nu spuneam «hi» și dacă nu zâmbeam.”

Exemplul arată cât de puternic poate fi codificată cultural o manifestare aparent spontană. În Republica Moldova, explică Tatiana Comendant, zâmbetul funcționează diferit.

„În Republica Moldova, zâmbetul este la el acasă mai ales în relațiile apropiate, interpersonale, și mai puțin în relațiile formale din spațiul public. Dar asta nu înseamnă că populația Republicii Moldova este mai rece, mai dură sau mai închisă. Este pur și simplu o altă cultură a comunicării.” Prin urmare, lipsa zâmbetului nu poate fi echivalată automat cu lipsa de politețe. Un român poate interpreta o expresie serioasă  a feței drept distanțare. Pentru interlocutorul moldovean, aceeași expresie poate fi perfect neutră.

Tatiana Comendant: influența sovietică a contat

De unde provin aceste diferențe? Aici interpretările celor doi sociologi nu sunt identice.

Bogdan Voicu consideră că nu trebuie exagerată diferența dintre comunismul românesc și sistemul sovietic atunci când discutăm despre efectele acestora asupra relațiilor interumane. „Mi-e teamă că, din acest punct de vedere, comunismul românesc și cel sovietic au fost la fel. Au descurajat puternic interacțiunile între oameni, prezența în spațiul public, spusul adevărului, relațiile de prietenie, încrederea în oameni”, afirmă el.

Pentru Voicu, consideră, că una dintre moștenirile importante ale regimurilor totalitare este tocmai neîncrederea în celălalt. „Și în România sunt regiuni care seamănă foarte bine cu cele din Republica Moldova, în care, dacă te duci, oamenii te identifică imediat ca fiind străin sau nu îți răspund la salut ori îți răspund cu temere, pentru că ești străin și nu știu ce poți să le faci. E vorba aici despre un pattern al lipsei de încredere în oameni.”

Tatiana Comendant pune însă un accent mai puternic pe diferența dintre experiența românească și cea sovietică. Republica Moldova a făcut parte din URSS și a fost expusă timp de decenii influenței limbii și culturii ruse, inclusiv asupra normelor de comportament în spațiul public. „Republica Moldova a trecut printr-o etapă istorică puternic influențată de spațiul sovietic rusesc, atât prin limbă, cât și prin cultură și prin modul de raportare la celălalt. România a rămas totuși în spațiul cultural propriu, chiar dacă a trecut prin experiența  regimului comunist.”

Comendant consideră că inclusiv rolul zâmbetului în interacțiunile sociale a fost influențat de aceste norme. În cultura sovietică, spune ea, seriozitatea era valorizată, iar zâmbetul adresat fără un motiv evident unei persoane necunoscute nu avea aceeași funcție socială pe care o întâlnim în alte culturi. „În Republica Moldova am fost mai mult influențați de moralitatea sovietică, în care zâmbetul putea fi asociat cu neseriozitatea și nu era încurajat ca element al bunelor maniere. Astăzi ne confruntăm și cu urmările acestor diferențe.”

„Moldova seamănă cu România de acum 20 de ani”

Bogdan Voicu caută explicația mai degrabă în ritmul diferit al dezvoltării celor două societăți. „Moldova seamănă destul de mult cu România de acum 20 de ani, așa cum România de acum 20 de ani semăna cu Portugalia sau Spania din urmă cu alți 20 de ani”, spune sociologul.

El precizează că nu vede o ruptură fundamentală între cele două societăți. „Nu văd foarte mari diferențe în ceea ce privește patternul social pe care îl observăm. Putem observa însă în Moldova un pattern mai închis, mai tradiționalist.”

Cu alte cuvinte, ceea ce observă astăzi un român la Chișinău poate semăna, în anumite privințe, cu comportamente întâlnite în România într-o etapă anterioară. Voicu sugerează să privim inclusiv imaginile de arhivă. „Dacă ne uităm la imagini din România anilor ’90, cu oameni obișnuiți filmați pe stradă, îi vedem cu umerii căzuți, privirea în jos, zâmbetul absent. Hainele, de regulă, sunt cenușii și nu indică deschidere către lume.”

El compară această transformare cu evoluția Spaniei după dictatura lui Franco. Odată cu dezvoltarea economică și schimbarea societății, se modifică și modul în care oamenii ocupă spațiul public și interacționează.

Privită astfel, disponibilitatea de a zâmbi unui necunoscut nu ține exclusiv de „caracterul național”. Poate fi legată și de sentimentul de siguranță, stabilitatea economică și încrederea în mediul social.

România a intrat în UE în 2007. Moldova călătorește fără vize de peste un deceniu. De ce schimbarea este lentă?

România este membră a Uniunii Europene din 2007. Republica Moldova beneficiază de regim liberalizat de vize pentru călătoriile de scurtă ședere în spațiul Schengen din 2014. Milioane de oameni de pe ambele maluri ale Prutului au locuit, muncit sau călătorit în alte state europene.

Ar trebui această expunere să uniformizeze treptat comportamentele? Nu atât de repede, spune Tatiana Comendant. „Oamenii călătoresc, observă aceste maniere și le apreciază. Spun că este foarte plăcut să mergi în Europa, să vezi oameni care îți zâmbesc, care se opresc pe stradă și îți arată drumul. Dar, întorcându-se acasă, revin la vechile scheme mentale, la vechile stereotipuri, la modul mai serios și mai rece de a interacționa in spațiul public”

Schimbarea normelor sociale, explică Comendant, se produce mult mai lent decât schimbarea legislației sau posibilitatea de a călători. Douăzeci de ani pot părea mult la scara unei vieți individuale. La scara transformării unei culturi a comunicării reprezintă însă o perioadă relativ scurtă. „20 de ani este foarte puțin pentru a schimba comportamente sociale. Vorbim practic despre o singură generație, iar această generație este influențată în continuare de modelele comportamentale ale părinților și bunicilor.” Specialista observă totuși o schimbare: o deschidere mai mare către necunoscuți și către diversitate.

Diaspora schimbă comportamentele celor rămași acasă

Bogdan Voicu aduce în discuție un alt mecanism important: migrația. Oamenii care pleacă nu preiau doar salariile sau obiceiurile de consum ale societății în care trăiesc. În timp, își pot modifica și valorile. „Există un efect foarte puternic de ajustare a valorilor indivizilor care pleacă într-o societate străină, care sunt expuși la instituțiile de acolo și încep să preia normele culturale de la locul respectiv”, explică sociologul.

Mai interesant este că aceste norme ajung ulterior și la cei care nu au emigrat. „Și, mai mult decât atât, chiar am scris despre asta: le transmit mai departe acasă. Cei care rămân acasă, dar sunt în contact cu cei plecați, preiau din patternurile pe care le învață cei plecați.”

Este un transfer social greu de observat și și mai greu de măsurat în viața cotidiană. Diaspora nu trimite acasă numai bani. Trimite și așteptări despre cum trebuie să funcționeze o instituție, cum ar trebui să se comporte un funcționar, cum este tratat un client sau ce este acceptabil într-un spațiu public.

Contează și satul din care am venit

Există însă o altă explicație importantă pentru Chișinău: urbanizarea. O parte importantă a populației capitalei Republicii Moldova provine direct sau printr-o generație din mediul rural. Tatiana Comendant consideră că acest lucru lasă o amprentă asupra relației cu necunoscutul. „Populația urbană din Republica Moldova provine în mare parte din mediul rural, iar acest lucru lasă o amprentă asupra modului de a interacționa și de a comunica, inclusiv asupra lipsei zâmbetuluiân interacțiunea cu celălalt. Poate exista chiar o anumită teamă față de necunoscut, față de omul cu care interacționezi.”

Aici apare un paradox interesant. În sat, oamenii se salută tocmai pentru că se cunosc. În oraș, regula nu poate fi transferată automat, pentru că majoritatea persoanelor întâlnite sunt străine. Astfel, cineva provenit dintr-o comunitate în care salutul este rezervat oamenilor cunoscuți poate ajunge într-un bloc cu sute de locatari fără să considere obligatoriu să salute fiecare persoană întâlnită în lift. Pentru un vizitator obișnuit cu salutul formal adresat și necunoscuților, comportamentul poate părea nepoliticos. Pentru celălalt, este pur și simplu normal.

Tinerii nu devin automat mai occidentali

Nici generațiile tinere nu schimbă instantaneu modelele de comportament. Bogdan Voicu atrage atenția asupra experienței României. „Generațiile noi din România, până la jumătatea anilor 2010, adică până în 2015–2016, erau mai puțin individualiste, mai puțin deschise, mai tradiționale și mai puțin moderne decât te-ai fi așteptat să fie.”

Explicația ar fi mediul în care au crescut: incertitudine, inflație, dificultăți economice și putere redusă de cumpărare. „Abia după jumătatea anilor 2010 noua generație a început să ajungă mai departe decât te-ai fi așteptat: mai puțin religioasă, mai deschisă la schimbare, mai dispusă să experimenteze lucruri.”

În cazul Republicii Moldova, Voicu formulează comparația prudent, precizând că nu verificase punctual datele în timpul discuției: generația tânără moldovenească i se pare apropiată, ca etapă a transformării valorilor, de generația tânără din România din jurul anului 2010. Și Comendant insistă asupra transmiterii comportamentelor între generații. Tinerii călătoresc mai mult și sunt expuși altor modele, dar continuă să fie socializați de părinți și bunici. Schimbarea culturală nu începe de fiecare dată de la zero.

Ne fac telefoanele mai reci?

Telefonul pare explicația perfectă pentru dispariția conversațiilor spontane. În lift, în autobuz sau la o coadă, ecranul permite evitarea aproape completă a contactului cu necunoscutul.

Cei doi sociologi nu văd însă tehnologia doar ca pe o forță de izolare. Voicu observă că, deși există tendința de a rămâne în propria „bulă”, tehnologia ne expune simultan la oameni pe care în trecut nu am fi avut unde să-i întâlnim. „Contactele cu cealaltă bulă sunt mai frecvente decât în trecut, pentru că sunt posibile. Înainte nu erau posibile. Acum îi întâlnești, îi vezi online din când în când, afli ce gândesc.”

Comendant observă însă o reducere a contactelor directe, accentuată inclusiv de perioada pandemiei. Interacțiunile offline nu dispar, dar tind să devină mai formalizate. Iar experiența conversației spontane cu necunoscutul poate deveni mai rară.

Integrarea europeană poate schimba și comportamentul de zi cu zi?

Pentru Republica Moldova, întrebarea are și o dimensiune actuală: odată cu apropierea de Uniunea Europeană, se vor modifica oare și normele sociale?

Tatiana Comendant este prudentă. Integrarea instituțională și cea culturală funcționează cu viteze diferite. O lege poate fi modificată într-o zi. Un sistem administrativ poate fi reformat în câțiva ani. Un comportament transmis de la părinți la copii poate avea nevoie de generații.

Comendant consideră că, pentru România, două elemente au avut o importanță deosebită: experiența istorică și europenizarea. În cazul Republicii Moldova, influența trecutului sovietic și dificultățile tranziției postsovietice au avut o greutate mai mare, iar apropierea intensă de spațiul european este mult mai recentă.

Voicu privește integrarea europeană și prin efectele sale economice și sociale. Creșterea investițiilor, mobilitatea și interacțiunea cu alte societăți pot accelera schimbarea normelor. Cu alte cuvinte, Europa nu intră într-o societate numai prin legislație. Intră și prin oamenii care călătoresc, companiile care investesc, studenții care pleacă la universități, migranții care se întorc și comportamentele pe care aceștia le aduc cu ei.

Sunt, până la urmă, chișinăuienii mai puțin politicoși decât românii?

Din explicațiile celor doi sociologi nu rezultă o asemenea concluzie simplă. Există diferențe observabile în felul în care sunt codificate anumite forme ale politeții, iar Tatiana Comendant consideră că acestea sunt suficient de vizibile pentru a fi sesizate de oamenii care circulă între cele două țări.

Dar diferența dintre a zâmbi mai rar și a fi mai puțin politicos este esențială. „Asta nu înseamnă că populația Republicii Moldova este mai rece, mai dură sau mai închisă. Este pur și simplu o altă cultură a comunicării”, spune Comendant.

Iar Bogdan Voicu avertizează asupra tentației de a transforma experiența individuală într-o caracterizare colectivă. Cele două perspective se întâlnesc tocmai aici. Un salut, un zâmbet sau câteva secunde petrecute într-un lift pot părea gesturi banale. În realitate, în spatele lor se află decenii de istorie, norme învățate în familie, încrederea sau neîncrederea în necunoscut, experiența satului și a orașului, migrația, dezvoltarea economică și contactul cu alte societăți.

România și Republica Moldova au multe lucruri în comun. Dar deceniile petrecute în contexte politice și culturale diferite au lăsat urme inclusiv în aceste gesturi aparent neimportante. Iar diferența dintre cele două maluri ale Prutului poate fi observată uneori fără statistici, discursuri politice sau hărți. Este suficient să intre doi necunoscuți într-un lift.