Cartoful românesc, între tradiție și supraviețuire. Anca-Mihaela Baciu, director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof Târgu Secuiesc: „Rentabilitatea a devenit foarte fragilă”

La prima vedere, situația pare greu de explicat. Dacă românii consumă în continuare cantități importante de cartofi, de ce renunță fermierii la această cultură?

Într-un interviu în exclusivitate pentru NewsEdge, Anca-Mihaela Baciu, director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof Târgu Secuiesc, oferă un răspuns simplu: problema nu este lipsa cererii, ci lipsa rentabilității. „Explicația ține de economia culturii, nu de apetitul românilor pentru cartof. Suprafața cultivată s-a redus masiv deoarece rentabilitatea a devenit foarte fragilă.”

Declarația rezumă una dintre cele mai importante provocări ale agriculturii românești. În timp ce consumul rămâne ridicat, costurile de producție cresc de la an la an, iar veniturile fermierilor nu țin pasul.

Cultură costisitoare, rod ieftin

În percepția publică, cartoful este o cultură obișnuită. Chiar simplă. În realitate, specialiștii spun că este una dintre cele mai scumpe culturi vegetale.

„Cartoful este una dintre cele mai scumpe culturi la hectar din agricultura românească. Înființarea unui hectar ajunge la 25.000-40.000 de lei, în funcție de tehnologie și de nivelul de mecanizare.” În această sumă intră costul materialului de plantare certificat, fertilizanții, produsele pentru protecția plantelor, combustibilul, lucrările mecanizate, recoltarea și, acolo unde există posibilitatea, irigațiile și depozitarea.

Problema apare însă în momentul valorificării producției.

„Prețul obținut de fermieri la recoltare este, de multe ori, de numai 1-1,5 lei pe kilogram. Au existat ani în care s-a coborât chiar sub un leu pe kilogram.”

În aceste condiții, orice producție afectată de secetă sau de boli poate transforma rapid investiția într-o pierdere.

Schimbările climatice au schimbat complet regulile culturii

Dacă în trecut fermierii se bazau pe regularitatea anotimpurilor, astăzi agricultura este obligată să se adapteze unui climat tot mai imprevizibil. Potrivit Ancăi-Mihaela Baciu, efectele temperaturilor ridicate și ale deficitului de apă sunt vizibile în aproape fiecare sezon agricol. „În anii secetoși, producțiile pot coborî la 14-20 de tone la hectar, nivel care pune sub semnul întrebării rentabilitatea culturii.”

Cartoful preferă temperaturi moderate și un regim constant de umiditate. Atunci când temperaturile depășesc frecvent 25°C, dezvoltarea tuberculilor încetinește, iar lipsa apei reduce atât cantitatea, cât și calitatea producției.

În vestul Europei, fermele care beneficiază de sisteme moderne de irigații și de tehnologii performante depășesc frecvent 40 de tone la hectar, diferență care influențează decisiv competitivitatea pe piață.

Importurile pun presiune pe producătorii români

Reducerea producției interne a fost urmată de creșterea importurilor. Cartofii care ajung pe rafturile magazinelor provin frecvent din Polonia, Franța, Germania, Belgia sau Țările de Jos, state cu ferme mari, infrastructură modernă și costuri logistice optimizate.

În opinia directorului Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof Târgu Secuiesc, concurența nu este neapărat problema principală. „Importurile devin o problemă atunci când fermierul român este obligat să își vândă imediat recolta, fără posibilitatea de a aștepta un moment mai favorabil al pieței.”

Această situație conduce inevitabil către unul dintre cele mai mari puncte slabe ale sectorului.

Depozitarea poate face diferența dintre profit și pierdere

Pentru mulți cultivatori, adevărata provocare începe după recoltare. „Este poate cel mai mare handicap competitiv al fermelor românești.”

Lipsa spațiilor moderne de depozitare îi obligă pe numeroși producători să își valorifice întreaga recoltă imediat după scoaterea din câmp, exact atunci când oferta este cea mai mare și prețurile cele mai mici. În schimb, fermele care dispun de depozite climatizate pot livra eșalonat, pe parcursul întregului an.

„Fermierul care poate depozita și eșalona vânzarea pe parcursul anului transformă aceeași producție într-o cultură profitabilă.”

În țările occidentale, depozitarea este o investiție standard, iar acest avantaj permite o aprovizionare constantă atât pentru retail, cât și pentru industria procesatoare.

Sămânța certificată rămâne o problemă majoră

Calitatea materialului de plantare influențează direct producția și rezistența culturii la boli. Anca-Mihaela Baciu atrage atenția asupra unei realități care afectează competitivitatea întregului sector. „Astăzi doar 20-30% din suprafață este cultivată cu sămânță certificată, restul de 70-80% cu material necertificat, din producția proprie a fermierilor.”

Folosirea repetată a aceluiași material biologic conduce, în timp, la acumularea bolilor și la diminuarea potențialului de producție. În paralel, România continuă să depindă în mare măsură de importurile de sămânță certificată, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru fermieri.

Cercetarea nu mai este o opțiune, ci o necesitate

În opinia directorului Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof Târgu Secuiesc, viitorul sectorului depinde într-o măsură importantă de cercetare. „Un rol central – și o spunem nu doar pentru că reprezentăm o unitate de cercetare, ci pentru că fiecare problemă enumerată mai sus are o componentă științifică.”

În ultimii ani, stațiunea a omologat zece soiuri românești – Evollete, Nevin, Neil, Secuiana, Nemira, Covăsnean, Carpatin, Starcov, Covasec și Transec -, dintre care șapte beneficiază deja de protecție prin brevet.

Aceste soiuri sunt rezultatul unor programe de ameliorare desfășurate pe termen lung. Și urmăresc adaptarea culturii la condițiile pedoclimatice din România.

„Obiectivul nostru este obținerea unor soiuri mai tolerante la secetă și temperaturi ridicate, mai rezistente la boli și adaptate cerințelor industriei alimentare.”

Beneficiile sunt directe pentru fermieri.

„Fiecare soi rezistent înseamnă, concret, mai puține tratamente fitosanitare, costuri mai mici și o cultură mai prietenoasă cu mediul.”

Agricultura de precizie începe să își facă loc și în cultura cartofului

Digitalizarea schimbă treptat și modul în care sunt gestionate culturile de cartof. Senzorii pentru monitorizarea umidității, imaginile satelitare, aplicațiile informatice și sistemele de teledetecție permit intervenții mai rapide și mai eficiente, reducând consumul de apă și de produse pentru protecția plantelor. În același timp, cercetarea dezvoltă soluții biologice pentru combaterea bolilor și tehnologii moderne pentru păstrarea recoltei, contribuind la reducerea pierderilor și la creșterea calității producției.

Cercetarea trebuie să ajungă în ferme

Rezultatele obținute în laboratoare și câmpurile experimentale au valoare doar dacă sunt transferate către agricultori. Pentru acest lucru sunt necesare loturi demonstrative, programe de consultanță și o colaborare permanentă între cercetători, fermieri și autorități.

Dezvoltarea unui soi nou poate dura peste un deceniu. Iar programele de ameliorare au nevoie de finanțare predictibilă și de continuitate pentru a produce rezultate care să răspundă provocărilor generate de schimbările climatice.

Viitorul culturii depinde de investiții și de politici coerente

În ciuda dificultăților actuale, specialiștii consideră că România dispune în continuare de avantajele necesare pentru a rămâne un producător important de cartof: zone tradiționale favorabile, experiență în cultivare, institute de cercetare și o industrie alimentară aflată în dezvoltare.

Pentru ca aceste atuuri să fie valorificate, este nevoie de investiții în irigații, depozitare, tehnologie și organizarea producătorilor. Dar și de politici publice care să susțină competitivitatea sectorului.

Anca-Mihaela Baciu consideră că soluțiile există, însă ele trebuie aplicate într-o manieră integrată. „Viitorul culturii cartofului în România nu mai poate depinde exclusiv de eforturile individuale ale fermierilor. Prin investiții coerente și susținute în irigații, depozitare, tehnologie și cercetare, și printr-o mai bună organizare a pieței și a lanțului agroalimentar, cultura cartofului poate redeveni un sector competitiv.”