Consumul de lapte în România: 82% dintre români îl beau regulat, dar 60% din lactate sunt din import

Consumul de lapte în România: 82% dintre români îl beau regulat, dar 60% din lactate sunt din import
Imagine Laptele rămâne un aliment de bază în dieta românilor. Sursa foto: Pexels
Puține alimente au reușit să își păstreze atât de bine locul în alimentația românilor precum laptele. Consumat încă din copilărie și prezent în rutina zilnică a milioane de familii, laptele continuă să fie unul dintre cele mai importante produse alimentare din România. Datele arată că peste 30% din consumul mediu net zilnic pe locuitor este reprezentat de lapte și produse lactate, cea mai mare pondere dintre toate categoriile alimentare. De altfel, România se numără printre statele europene cu un consum ridicat de lapte per capita, depășind țări precum Germania, Austria, Polonia sau Spania. Paradoxal însă, deși românii consumă mult lapte și produse lactate, o mare parte dintre acestea provin din afara țării.

Zilele trecute povesteam cu cineva despre inconfundabilele sticle de lapte de altă dată. Pe care, a propos, trebuia sa le returnezi ca sa primești altele, așa că aveam grijă și de mediu. Vremurile s-au schimbat. Dar apetența românilor pentru lapte pare că nu.

60% din lactatele consumate în România vin din import

Una dintre cele mai mari provocări ale sectorului lactatelor este dependența de materia primă și de produsele importate. Potrivit specialiștilor din industrie, România nu reușește să acopere din producția internă necesarul de consum.

„Circa 60% din tot ce consumăm produse lactate în România provine din import, sub diferite forme: lapte crud, lapte praf, produse semifinite şi produse finite. Primul şi cel mai important pas este prioritizarea zootehniei pentru a oferi materie primă fabricilor din România. Încă avem capacitate în aceste fabrici, dar ea se reduce treptat din cauza că materia primă se află în alte ţări. Este nevoie să creştem producţia fermelor existente şi să adăugăm ferme noi”, afirmă Adrian Cocan, cofondator și director general al Lăptăriei cu Caimac.

Situația este cu atât mai interesantă cu cât România are o tradiție îndelungată în creșterea animalelor pentru lapte. Atât în sectorul bovin, cât și în cel ovin și caprin.

În plus un sondaj ad-hoc făcut de NewsEdge a relevat faptul că un consumator de la oraș cumpără, în medie 1 litru – 1 litru și jumătate pe săptămână. Și, în general, se orientează către branduri românești.

Cum consumă românii laptele

Un studiu realizat la nivel național de BMC Strategic Innovations pentru arată că laptele este prezent în rutina alimentară a majorității populației.

Potrivit cercetării, 82% dintre români consumă lapte în mod regulat. Iar pentru cei mai mulți dintre ei produsul nu lipsește niciodată din frigider.

Laptele este consumat în principal acasă, în familie. Și este asociat în special cu micul dejun. Aproximativ 67% dintre consumatori îl beau dimineața. În timp ce alții îl aleg ca gustare între mese sau după masă.

În ceea ce privește preferințele, laptele proaspăt este lider detașat. Aproximativ 82% dintre respondenți spun că au consumat lapte proaspăt în ultimul an. În timp ce laptele UHT ocupă locul al doilea, fiind ales de 59% dintre consumatori.

Recipientul de un litru este cel mai cumpărat, iar achizițiile sunt realizate în principal din supermarketuri, în cadrul cumpărăturilor obișnuite pentru gospodărie.

Cafeaua și cerealele, principalele asocieri

Pentru majoritatea românilor, laptele este consumat ca băutură. În 62% dintre cazuri, acesta este băut ca atare, fie simplu, fie în combinație cu alte produse, se menționează într-o analiză Ziarul Financiar.

Jumătate dintre consumatori preferă laptele simplu. În timp ce cealaltă jumătate îl combină în special cu cafea, cacao sau băuturi pe bază de ciocolată.

Totodată, 71% dintre consumatori îl asociază cu alte alimente. Pâinea prăjită, sandvișurile, biscuiții și cerealele sunt cele mai frecvente alegeri. Pentru aproape o treime dintre respondenți, laptele este ingredientul nelipsit din bolul cu cereale de la micul dejun.

De ce bem lapte

Dincolo de gust și obișnuință, consumul de lapte este influențat de o serie de beneficii percepute de consumatori.

Principalul motiv invocat este sănătatea și starea de bine. Un sfert dintre consumatori consideră că laptele îi ajută să își mențină o alimentație echilibrată. Și să își acopere necesarul de nutrienți.

Al doilea motiv este energia pe care o oferă pe parcursul zilei, urmat de componenta emoțională și socială. Pentru mulți români, laptele este asociat cu timpul petrecut în familie și cu rutina confortabilă a micului dejun.

Alte motive frecvent menționate sunt starea de bine, plăcerea consumului, relaxarea și senzația de sațietate.

De ce este laptele considerat un aliment valoros

Medicul nutriționist Mihaela Bilic subliniază rolul important al laptelui în alimentația echilibrată.

„Laptele și produsele lactate conțin un ansamblu de compuși naturali (minerale, aminoacizi esențiali, bacterii lactice, fosfolipide), a căror valoare biologică și eficiență nu poate fi egalată de niciun alt aliment. Prin aportul de calciu, fosfor și proteine, laptele e alimentul ideal pentru o creștere osoasă optimă, fiind produsul de referință în prevenția nutrițională a osteoporozei.”

Potrivit specialistului, laptele furnizează calciu, fosfor, proteine, vitaminele A, D, B2, B12 și K. Acestea sunt esențiale pentru sănătatea oaselor, a sistemului imunitar și pentru funcționarea normală a organismului.

Consumul ridicat nu garantează și profitabilitatea fermelor

Deși laptele ocupă un loc important în alimentația românilor, producătorii locali traversează o perioadă complicată.

Scăderea prețului laptelui crud pe piața europeană a coborât cotațiile și în România, unde unele tranzacții pe piața liberă se realizează la 80-85 de bani pe litru.

Situația evidențiază una dintre provocările sectorului: în timp ce consumul rămâne ridicat, producția locală trebuie susținută pentru a reduce dependența de importuri și pentru a asigura sustenabilitatea fermelor românești.

0 comentarii Comentarii