Care sunt cele cinci plaje din România care au primit „Blue Flag” în 2026? Ce înseamnă certificarea

Care sunt cele cinci plaje din România care au primit „Blue Flag” în 2026? Ce înseamnă certificarea
Imagine Cinci plaje din România au primit „Blue Flag” în 2026 (sursa foto: Pexels)
Cinci plaje de pe litoralul românesc păstrează și în 2026 certificarea internațională „Blue Flag”. Distincția este acordată zonelor care respectă standarde stricte privind calitatea apei, curățenia, siguranța și serviciile pentru turiști. Anunțul a fost făcut marți de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. 

Care sunt cele cinci plaje „Blue Flag” din România

Certificarea nu este una permanentă. Standardele trebuie respectate în fiecare an, iar plajele sunt reevaluate periodic. Cele cinci plaje care păstrează distincția în 2026 sunt:

  • Axxis Nova – Năvodari
  • Phoenicia – Năvodari
  • Azur – Eforie Sud
  • Citadel – Eforie Sud
  • Phoenicia Blue View – Olimp

România ar putea avea o plajă în plus pe listă începând din 2027. Dharma, din Eforie Sud, se află în prezent în faza pilot. Aceasta se pregătește pentru evaluarea necesară obținerii certificării anul viitor. 

Ce înseamnă, de fapt, certificarea „Blue Flag”

Conform Ministerului Economiei, pentru a primi „Blue Flag”, o plajă trebuie să respecte 33 de criterii. Acestea sunt împărțite în patru mari categorii. Sunt urmărite educația și informarea privind mediul, calitatea apei, managementul mediului, precum și siguranța și serviciile. 

În primul rând, turiștii trebuie să aibă acces la informații clare. Plaja trebuie să afișeze date despre calitatea apei și despre ecosistemul zonei. Sunt necesare și o hartă a facilităților, un cod de conduită și informații despre obiectivele culturale din apropiere. 

Operatorii trebuie să organizeze și cel puțin cinci activități de educație ecologică. Respectarea standardelor este verificată anual de o organizație non-guvernamentală afiliată Fundației pentru Educație pentru Mediu. 

Apa trebuie testată periodic

Un capitol important îl reprezintă calitatea apei. Sunt obligatorii prelevări periodice de probe. Valorile pentru bacterii precum Escherichia coli și enterococii intestinali trebuie să rămână în limitele stabilite. Zona nu trebuie să fie afectată de poluare. Sunt urmărite inclusiv deșeurile industriale și cele menajere.

Cele mai multe condiții, 15 la număr, țin de managementul mediului. Plaja trebuie să fie curată și să aibă suficiente coșuri de gunoi. Sunt necesare containere pentru reciclare și toalete publice întreținute. 

Există reguli și pentru protejarea ecosistemelor vulnerabile. Campingul neautorizat, aruncarea deșeurilor și accesul vehiculelor nepermise sunt interzise. Sunt impuse restricții și în privința animalelor de companie. 

Salvamarii și primul ajutor sunt obligatorii

Ultimele șapte criterii se referă la siguranța turiștilor și la serviciile oferite. Plajele trebuie să aibă salvamari sau alte măsuri adecvate de protecție. Trebuie să existe și echipamente de prim ajutor. 

Operatorii trebuie să aibă planuri pentru situații de urgență. Acestea includ și cazurile în care apa este poluată. Sunt urmărite și condițiile în care au loc înotul sau sporturile nautice. 

Turiștii trebuie să aibă acces și la apă potabilă. În plus, cel puțin o plajă certificată „Blue Flag” din fiecare municipalitate trebuie să fie accesibilă persoanelor cu dizabilități fizice. 

0 comentarii Comentarii