Cătălin Maximiuc: „Am crescut cu cântecul în casă”

Pentru Cătălin Maximiuc, Bucovina nu este doar locul în care s-a născut. Este reperul după care și-a măsurat o mare parte din drum. Este locul pe care l-a purtat cu el pe scenă, în cântec, în radio și în întâlnirile cu românii plecați din țară. Când îl întrebi ce înseamnă Bucovina, răspunsul vine fără ezitare: „colțul de rai”. Rarăul, mănăstirile, oamenii simpli și felul în care se vorbește acolo se adună în imaginea pe care o are despre locul de unde a plecat.

Dar înainte să ajungă pe scene, în studiourile de radio sau în televiziune, a fost un copil care se juca de-a radioul. Cântecul era deja în casă. Îl cânta bunica, iar mama lui își dorea să ajungă la „Floarea din Grădină”. Avea șapte-opt ani când își inventa propriul studio de radio. Nu avea de unde să știe că, peste ani, avea să treacă pragul Radioului nu doar ca interpret, ci și ca jurnalist.

De aici începe drumul lui Cătălin Maximiuc. Un drum care nu a fost desenat de la început pentru muzică populară. A vrut să fie actor. A intrat la secția de teatru a Școlii Populare de Artă din Suceava și a ajuns la folclor aproape dintr-o întâmplare. Apoi au venit concursurile, premiile, scena, ansamblurile profesioniste și, mai târziu, radioul.

Într-un interviu exclusiv acordat NewsEdge, Cătălin Maximiuc rememorează copilăria din Gemenea și întâlnirile care i-au schimbat parcursul vieții. Vorbește despre Cântarea României, Radio România și Marioara Murărescu, dar și despre artiștii și oamenii care l-au ajutat. Iar peste toate rămâne Bucovina, locul sacru din care provine cântecul lui.

Copilul din Gemenea

În casa din Gemenea, cântecul făcea parte din viața de zi cu zi. Bunica lui Cătălin Maximiuc cânta foarte frumos, iar mama își dorise să ajungă interpretă de muzică populară. Nu a reușit, însă fiul ei avea să-i împlinească visul.

„Dacă ne referim la muzică, eu am crescut cu cântecul în casă. Bunica mea cânta foarte frumos, mama și-a dorit întotdeauna să ajungă la «Floarea din Grădină», celebra emisiune a televiziunii române, dar, din păcate, n-a reușit. Însă eu am reușit.”

Copilăria nu l-a dus însă direct spre ideea unei cariere în muzică.  „Îmi doream să devin actor. Am urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Suceava, l-am avut ca profesor pe Adrian Păduraru. S-a întâmplat ceva și Adrian Păduraru a plecat din Suceava, de la Teatrul Municipal, iar noi trebuia să fim redistribuiți la alte secții, să nu pierdem anii făcuți.”

O colegă l-a convins să încerce la folclor. Pentru muzică ușoară avea o singură piesă pregătită, celebra piesă a Mirabelei Dauer, „Fotoliul din odaie”. A mers totuși la probă, iar întâlnirea cu profesoara Sandu Constanța avea să-i schimbe direcția în viață.

„Eu vreau la muzică ușoară. Și o colegă mi-a răspuns: «Ce să cauți, mă, acolo la fotoliul tău? Lasă-l, n-ai nevoie de fotoliu. Vino aici la populară, că aici mănânci o pâine cu fotoliul, mori în drum.»”

A dat proba și a fost admis la folclor. Își amintește și astăzi cu nostalgie răspunsul profesoarei.

„Da, am dat proba respectivă. Doamna profesoară Sandu Constanța, căreia-i mulțumesc pentru tot ce-a făcut pentru mine în perioada respectivă, a zis: «Perfect, admis, folclor». «Da, eu vreau…» «Nu, tu la folclor.»”

Acest moment a fost începutul primelor concursuri și al debutului pe scena folclorului românesc.

Cântarea României

Primul contact cu scena competițiilor a venit prin „Cântarea României”. Avea 16-17 ani și încă era elev la Școala Populară de Artă din Suceava.

„Imediat au venit concursurile «Cântarea României» și m-au aruncat în scenă cu piesele pregătite pentru acel concurs. La faza locală, care era organizată de Școala Populară de Artă din Suceava, am luat locul trei. Și am zis: «Băi, după aproape un an de zile, eu nu sunt chiar așa slab.»”

Au venit etapele superioare ale concursului.

„A venit faza zonală, faza județeană. La ambele am obținut locul doi, respectiv locul întâi. 16-17 ani aveam atunci, era înainte de Revoluție.”

Ani mai târziu, când își amintește de Cântarea României, Cătălin Maximiuc vorbește despre numele mari care au trecut prin acel festival.

„Sunt interpreții lansați de acel mare festival, Cântarea României, care nu trebuia desființat. Vă dau exemple: Sofia Vicoveanca, Floarea Calotă, Tiberiu Ceia, Veta Biriș, Angela Buciu, Lucreția Ciobanu, Ștefania Rareș. Toți acești mari artiști au fost promovați pe scena Cântării României. Eu am fost un copil al lor, adoptat.”

Ce mai mare competiție națională

Apoi ajunge la unul dintre lucrurile pe care le consideră importante și care, spune el, făceau diferența.

„Cei care pășeau pe scena Cântării României erau luați, scanați de persoane avizate în costume populare, care știau tot despre costum, despre fiecare bârneț, fiecare batic care era aplicat, fiecare floricică.”

L-am întrebat dacă își amintește cum s-a simțit, adolescent fiind, în acele momente, iar răspunsul vine fără nicio ezitare.

„O, haide, era o emoție ieșită din comun. Aveam case de cultură pline. Erau formații din fiecare sătuc, din fiecare colț al țării. Erau întreceri: care să fie mai autentic, care să-și aducă ce aveau ei mai frumos din lada de zestre.”

Despre rigorile din comunism și regulile stricte din acea perioadă, Cătălin Maximiuc își amintește:

„Bine, atunci te puneau să cânți despre țară, de patrie, de partid, dar la radio sau în spectacole cântai «Mândruță, cu ochii verzi», iar la Cântarea României spuneai «Țara mea cu brazi verzi» sau ce vroiai tu. Nu te forța nimeni.”

Pe scena marilor concursuri

În 1990, după ce a terminat Școala Populară de Artă, Cătălin Maximiuc a luat drumul festivalurilor.

„Primul meu festival, concurs interjudețean, a fost la Bistrița, «Rădăcinile eternității». Așa se numea acel festival. Un nume foarte frumos. Acolo am obținut premiul special și n-am să uit niciodată faptul că la începuturile mele, alături de mine, a fost doamna Valeria Peter Predescu, cu care am rămas prieten până a plecat din lumea aceasta. În juriu mai era și doamna Angelica Stoican.”

„După aceea am fost la multe festivaluri, am câștigat concursuri și îmi aduc aminte, în treacăt, «Cântecele pădurenilor», unde am obținut Marele Premiu. Festivalul de la Lipova, județul Arad, la fel, Marele Premiu. Marele Premiu la festivalul de la Fălticeni, unde în juriu era Nicolae Furdui Iancu.”

La Fălticeni avea să primească și îndemnul care l-a dus spre festivalul lui Drăgan Muntean.

„Domnul Furdui îmi zice: «Hai la pădureni.»

«Ce e acolo?»

«E festivalul Drăgan Muntean.»

«Hai acolo.»

M-am dus cu trofeul de la Fălticeni. Am luat trofeul și de la Pădureni. După aceea m-am dus la Festivalul «Miorița» de la Toplița.”

De la Toplița la Suceava

După festivalurile care i-au adus primele trofee, următorul pas a fost scena profesionistă.

„Acolo, cei de la Toplița mi-au zis – asta era după armată, am făcut și armata între timp: «Noi avem nevoie de un băiat. Avem numai fete aici. Nu vrei să vii? Ne găsim noi o soluție, să-ți găsim și casă, să fie bine.» M-am dus și am rămas solist la Ansamblul «Rapsodia Călimanilor» din Toplița pentru aproape doi ani.”

În aceeași perioadă au venit și primele înregistrări la Televiziunea Română.

„Între timp realizam înregistrări. Primele mele înregistrări le-am realizat în studiourile Televiziunii Române, alături de orchestra Ansamblului «Rapsodia Călimanilor». La vremea respectivă, regretatul Doru Marc conducea orchestra. Am apărut în mai multe emisiuni. Aveam două piese. Atât s-a putut. Eram în spectacolele lui Viorel Popescu, de la «Viața ca un spectacol», de la radio, când eram la ansamblu la Toplița.”

După un an și șase luni la „Rapsodia Călimanilor”, Cătălin Maximiuc a ajuns la ansamblul pe care îl considera etalonul țării.

„După care am zis: visul vieții mele, dacă nu m-am făcut actor, este Ansamblul «Ciprian Porumbescu». Era etalonul țării. Și m-am dus la ansamblu.”

În noiembrie 1995 a devenit solist vocal al Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava. A rămas acolo până în septembrie 1996.

De aici, legătura cu radioul avea să devină tot mai importantă. Un sucevean de-al lui avea să-i deschidă o ușă.

„Între timp aveam relații în radio. Șeful redacției militare «Ora armatei» era din Câmpulung Moldovenesc, regretatul George Florin Cosma, poet militar.”

Debutul și cariera în radio

Legătura cu radioul a început la Suceava, prin George Florin Cosma, șeful redacției militare „Ora armatei”. Pentru Cătălin Maximiuc, întâlnirea cu acesta avea să fie mai mult decât o simplă apropiere de lumea radioului.

„Și doi ani de zile am fost secretar de redacție la «Ora armatei», unde preluam corespondențe, făceam interviuri. Învățam să fac interviuri. Nimeni nu se naște învățat. Și mai ales cu foarfeca în mână, cum era la vremea respectivă, să tai banda de magnetofon și să o lipești, să nu se simtă că a existat vreodată o lipsă de coerență în vorbire.”

O amintire din acea perioadă îl face pe Cătălin Maximiuc să zâmbească.

„Dar, ca o paranteză, luam corespondența din teatrele de operații din lume, unde România era implicată. Și tot îl sunam pe unu’ Ionel. Toată lumea fugea de Ionel ăsta, pentru că vorbea foarte mult și nu zicea nimic. 25 de minute era cam fiecare transmisiune a lui nenea Ionel. Dar din alea 25 de minute eu trebuia să fac trei, maximum patru. Și tăiam la bandă din aia… Doamne!

Mă întâlnesc în urmă cu vreo doi ani – nu, un an – cu o fostă colegă, operatoare la înregistrări.

„Ai văzut, mă, ce-a ajuns Ionel al tău?”

„Care Ionel?”

„Ionel.”

„Ți-a dus odată și o sticlă de whisky. A fost atent cu tine.”

„Care Ionel?”

„Ionel Nicolae Ciucă.”

După moartea lui George Florin Cosma, drumul către radio a continuat prin alți oameni întâlniți în redacțiile și studiourile vremii. Eugen Pelin, Jeana Gheorghiu și Gheorghe Verman sunt printre cei pe care îi amintește când vorbește despre anii de început.

Radio România Internațional, destinul și-a spus cuvântul

A urmat apropierea de Antena Satelor și Radio România Tineret, apoi întâlnirea cu oamenii de la Muzeul Satului. Veronica Ioniță avea să-i sugereze o direcție care îi va schimba cariera.

„Veronica Ioniță mi-a zis: «Măi, tu ai putea să faci foarte bine radio internațional.» Și m-am dus la Radio România Internațional.”

Acolo a întâlnit-o pe Marina Pătrănoiu, pe care o consideră unul dintre oamenii importanți ai formării sale profesionale. Este un nume important în istoria Radio România Internațional. De-a lungul anilor, a creat și coordonat numeroase programe dedicate diasporei, în special emisiuni cu profil cultural, muzical și folcloric. Este recunoscută de colegii de breaslă ca fiind unul dintre profesioniștii de radio care au format generații de jurnaliști la RRI.

„M-am dus, am dat concurs și am intrat în Radio România Internațional.”

În 1996 a început oficial această etapă, care continuă până în prezent.

La TVR, de la „Viața Satului” la „Tezaur folcloric”

În 1997, Cătălin Maximiuc a început colaborarea cu TVR, în paralel cu activitatea de la Radio România. Primul contact a fost cu emisiunea „Viața Satului”, locul în care avea să învețe primele lucruri despre televiziune.

„În 1997 am început colaborarea paralelă la «Viața Satului» de la TVR. Acolo am învățat televiziune, cât de cât.”

Un an mai târziu, avea să ajungă în echipa uneia dintre cele mai cunoscute emisiuni dedicate folclorului românesc.

„După aceea, în 1998, am devenit redactor al emisiunii «Tezaur folcloric». Am lucrat cu doamna Marioara Murărescu până în 2002, cam așa.”

Experiența din muzica populară l-a ajutat să cunoască mai bine lumea pe care urma să o prezinte la televizor, dar Cătălin Maximiuc face o distincție clară între cele două cariere.

„Cariera n-are nicio legătură nici cu jurnalismul de radio, nici cu cel de televiziune. Da, este un punct foarte important în a cunoaște foarte bine cultura tradițională, pentru că noi, la ansambluri, învățam. Aveam ore și trebuia să înveți anumite lucruri.”

Pregătirea nu s-a oprit însă la ceea ce învățase pe scenă. A început să citească despre zonele folclorice, despre interpreți și despre cultura tradițională, încercând să înțeleagă cum trebuie construită o emisiune care să cuprindă întreaga țară.

„Mie mi-a plăcut foarte mult să citesc despre zonele folclorice, însă cel mai mult despre cultura tradițională, despre interpreți, despre cum să realizez o emisiune, care să acopere toate zonele folclorice ale țării.”

În redacția „Tezaurului folcloric”, Marioara Murărescu avea să-i arate cât de larg este publicul unei astfel de emisiuni.

„Am învățat-o de la Marioara Murărescu, pentru că îmi spunea: «Să știi că nu se uită doar Maramureșul sau Bucovina. La «Tezaur» se uită toată țara.»”

Autenticitatea începe cu profesorul

Când vorbește despre tinerii interpreți, Cătălin Maximiuc nu îi consideră principalii vinovați pentru schimbările din folclor. În opinia lui, problema începe mai devreme, la cei care îi pregătesc.

„Nu tinerii sunt problema. Uite, îți dau un exemplu. Niște părinți căsătoresc, fac un copil, doi, copiii ajung mari și sunt foarte obraznici. Contează educația pe care au primit-o în casă. Ei, așa e și aici.”

Pentru el, pregătirea unui tânăr interpret nu înseamnă doar voce și scenă. Profesorul trebuie să cunoască lumea pe care o predă.

„Profesorii care îndrumă acești copii trebuie să știe foarte bine ce înseamnă cultura, cântecul, interpreții și, mai ales, costumul tradițional din zona respectivă. Au apărut acum școli de muzică, cum se spune acum, mă rog, antrenori, care au câte 20, 30, 40 de copii, dar ei habar n-au de folclor.”

Problema se vede, spune Maximiuc, și în spectacolele ansamblurilor, unde cântecul și costumul nu mai aparțin întotdeauna aceleiași zone.

„Ansamblurile folclorice dansează suite, să zic, de pe Valea Mureșului, în costum de Moldova. Sau ăla de pe Valea Mureșului, același ansamblu, de curând am văzut, joacă în ținută de Someș. Deci adevărații și marii artiști au trecut prin filtre. Ceea ce astăzi nu mai există.”

Atestarea profesională

O etapă în carieră era atestarea profesională. Cătălin Maximiuc spune că a trecut el însuși prin acest sistem, înainte ca regulile să dispară.

„Nu mai sunt filtrele respective. Nu mai este comisia de atestare de la Ministerul Culturii. Acolo unde te duceai… eu am fost, eu am atestat. Dădeai un examen și primeai atestat. Ca să cânți în spectacole, la nunți, la botezuri, la divorțuri, unde vrei tu, erai legitimat.”

De aici, discuția ajunge și la fiscalizarea veniturilor artiștilor.

„Acum, păi, la un moment dat, unii cântăreți se plângeau: «Că nu am pensie…» Păi nu ai pensie de ce? Când luai câte 2-3-4 mii de euro la o cântare, ai plătit vreo taxă la stat? Nu. Acum vrei pensie? Asta-i viața. Mergem mai departe.”

Iar când vine vorba despre costume, spune că nici aici lucrurile nu mai sunt tratate cu seriozitate.

„Astăzi mergem la frații noștri ucraineni, cumpărăm flori din alea artificiale și le punem pe piept, pe cap, nu mai contează. Zici că sunt caprele de Anul Nou.”

Cine mai caută folclorul autentic

Mulți dintre marii interpreți ai scenei românești nu au fost doar simpli executanți, ci adevărați cercetători care au bătut satele la picior pentru a culege nestemate folclorice direct de la bătrâni. Acești artiști-culegători au salvat de la uitare piese vechi, trecându-le prin propriul filtru artistic înainte de a le lansa la radio sau televiziune. Cătălin Maximiuc este unul dintre artiștii care au cules folclor, însă spune că astăzi această activitate nu mai poate fi făcută în același fel.

„Corect. Dar acum ce să mai culegi? Praful de pe tobă, că nu mai sunt bătrâni, totul este digitalizat.”

Internetul a devenit astfel una dintre sursele la care ajung cei care caută repertoriu tradițional. Pentru Maximiuc, însă, acest lucru nu poate fi numit culegere de folclor.

„Eu am avut un scandal foarte urât, la un moment dat, cu băiatul lui Liviu Vasilică, care spunea că el culege folclorul de pe internet. Și am zis: dacă te-ar auzi tactu, te-ar strânge de gât. Cum să zici că culegi de pe internet?! ”

George Sârbu, un reper pentru artiști

Maximiuc spune că, înainte de a vorbi despre culegerea folclorului, trebuie înțelese cercetările și reperele care au stat la baza delimitării zonelor folclorice.

„Haideți să vă dau un exemplu. Poate existau câteva repere. Zonele folclorice ale Bucovinei și ale Moldovei și subzonele folclorice au fost trasate și așezate de marele muzicolog George Sârbu. Un om de o aleasă cultură, muzicală, în primul rând.”

Un alt exemplu îl găsește în înregistrările de la radio și în stilul unor dirijori care, spune el, știau să păstreze specificul muzical al unei regiuni.

„Uite, spre exemplu, dacă ne referim la înregistrările din radio, marele dirijor George Vancu nu mai orchestrează nimeni în stilul lui, plăcut pentru ureche, înălțător.”

Pentru el, adevărata cercetare a fost făcută de oameni care au petrecut ani întregi studiind și documentând folclorul.

„Zonele sunt făcute de către adevărații dirijori, căutători de comori, și care au stat închiși la Institutul Național de Folclor «Constantin Brăiloiu» din București, unde au notat și ascultat aproape tot ce s-a putut. Acei oameni au cules, dar au cules de la cei care au cules.”

Bucovina dincolo de granițe

În anii petrecuți la Radio România Internațional, Cătălin Maximiuc a ajuns să lucreze tot mai aproape de comunitățile de români din afara țării.

„În toată cariera mea de la Radio România Internațional am creat o legătură foarte strânsă cu comunitatea românilor din afara granițelor. Și am o colaborare foarte frumoasă cu Casa de Cultură Belgo-Română Arthis din Bruxelles. Acolo, de mai bine de 10 ani, alături de Carmen și Liviu Hopârtean, realizăm diferite manifestări ale românilor din capitala Europei.”

La aceste evenimente ajung artiști ale căror repertorii și costume păstrează specificul tradițional.

„Acolo merg un număr restrâns de artiști, artiști autentici, care ne prezentăm, în cadrul unor manifestări organizate de Casa de Cultură, cântecele noastre, tradițiile noastre, costumele noastre autentice și încercăm să-i ținem cât mai uniți pe românii de acolo.”

Vara activitatea familiei Hopârtean se mută la Greblești, pe Valea Oltului.

„După ce prietenii noștri Carmen și Liviu Hopârtean, la Bruxelles, au pus bazele festivalului «Primăvară Românească», Artists Fest, Gale­le Radio-TV Artists, s-au întors acasă. De fapt, pentru scurtă perioadă, vara organizează la Greblești o manifestare similară, în satul de pe Valea Oltului, aceasta se numește sugestiv «Acasă, la Greblești».”

Casele din sat devin, în această perioadă, spații pentru expoziții și evenimente culturale.

„Unde, în fiecare vară, la început de august sau la final de iulie, casele grebleștenilor se deschid. Se fac expoziții de artă, expoziții de pictură, tot felul de manifestări prin care se atrage din nou lumea de la oraș către satul de munte. Să intri măcar un pic în satul de altădată, care parcă a rămas încremenit în timp și este foarte frumos.”

O horă în care încap cinci țări

La Câmpulung Moldovenesc are loc, în fiecare vară, una dintre cele mai importante întâlniri folclorice dedicate Bucovinei. Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene” este un eveniment itinerant care se desfășoară în mai multe țări europene și a pornit din Polonia, în 1986. La Câmpulung Moldovenesc, tradițiile din Bucovina se întâlnesc cu cele ale comunităților din alte țări, iar pentru Cătălin Maximiuc festivalul are o însemnătate aparte.

„Și aș mai puncta un singur lucru. La mine acasă, la Câmpulung Moldovenesc, se desfășoară unul dintre cele mai frumoase festivaluri: «Întâlniri Bucovinene». Unde vin formații din cinci țări.”

Pentru Maximiuc, cea mai frumoasă parte este seara în care diferențele dintre participanți dispar pentru câteva ore, iar muzica îi adună pe toți în aceeași horă.

„Cea mai frumoasă seară este seara de bal, unde românii dansează cu maghiarii, maghiarii cu românii și polonezii întind o mare horă. Lângă noi se alătură ucrainenii, dar și frații noștri moldoveni.”

Festivalul are o istorie care începe în Polonia, iar Cătălin Maximiuc îl amintește pe inițiatorul său.

„Pentru că acest festival a debutat în Polonia, este condus de inițiatorul Zbigniew Kowalski și ne bucurăm că la noi, în inima Bucovinei, se întâmplă această manifestare de suflet.”

La final, invitația lui este simplă și vine direct de la omul care consideră Câmpulung Moldovenesc acasă.

„Cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Câmpulung Moldovenesc și al domnului primar Mihăiță Negură, este ceva de vis. Vă așteptăm cu drag la Câmpulung Moldovenesc.”

Scena de acasă

Dincolo de marile festivaluri și de scenele pe care a urcat de-a lungul anilor, Cătălin Maximiuc vorbește și despre oamenii care țin folclorul viu chiar acasă, la Câmpulung Moldovenesc. Un astfel de exemplu este grupul vocal-instrumental „Piatra Șoimului”, coordonat de Virgil Macovei. Formația a fost înființată de oameni cu profesii diferite, uniți de dragostea pentru cântecul bucovinean. În timp, grupul a ajuns să cânte nu doar în țară, ci și la festivaluri din străinătate.

„La Câmpulung Moldovenesc avem grupul «Piatra Șoimului», condus de Virgil Macovei. Sunt vreo 24 de oameni acolo, de la cadre militare de la liceul militar, pensionari, intelectuali, ingineri, tehnicieni, tineri. Toți sunt uniți de dragostea pentru cântec și pentru tradiție.”

Pentru Maximiuc, „Piatra Șoimului” este și un exemplu despre felul în care tradiția poate rămâne parte din viața unei comunități, fără să fie desprinsă de oamenii care o duc mai departe.

„Și acești oameni merg la «Întâlniri Bucovinene», merg în Ungaria, în Polonia, în Republica Moldova, în Ucraina. Sunt oameni care își văd de meseriile lor, dar când vine vorba de cântec și de tradiție, se adună și pleacă împreună.”

Înapoi la TVR, după 25 de ani

Deși cea mai mare parte a activității sale se desfășoară astăzi la Radio România Internațional, unde realizează două emisiuni, Cătălin Maximiuc se pregătește pentru o nouă etapă în televiziune.

„La Radio România Internațional am două emisiuni. Am o emisiune în direct care se desfășoară în fiecare zi de la orele 21:00 la 22:00. Însă, pe timpul săptămânii, pentru secțiile în limbi străine, sunt 12 limbi în care emitem, mai am încă o rubrică, initulată «Tezaur Românesc».”

În același timp, a primit o nouă invitație din partea TVR. Maximiuc a fost cooptat în echipa unui proiect dedicat celor 70 de ani ai Televiziunii Române.

„Dar mai nou am fost cooptat de echipa Marinei Almășan și a Adei Vertan, pentru un proiect extraordinar care se numește «Poarta Pangrati TVR 70 de ani». Și voi fi unul dintre coprezentatorii Marinei Almășan.”

Revenirea are pentru el o încărcătură aparte. Au trecut 25 de ani de când a lucrat ultima dată în TVR.

Ce rămâne după cântec

După toate etapele prin care a trecut, Cătălin Maximiuc este întrebat ce cântec ar putea exprima, cel mai bine, tot drumul său.

„Eu, «Io-s fecior bucovinean», acolo unde în text spun cam totul despre Bucovina. Și, un al doilea cântec, «Doamne, cum mai trece viața omului», cântecul pe care l-am făcut când aveam 22 de ani. Toată lumea râdea de mine, dar acum e foarte actual.”

Nici muzica nu a rămas în urmă. Are planuri pentru piese noi.

„Da. Vreau să realizez niște noi piese cu băieții de la Suceava, cu muzicienii de acolo.”

Iar când vine vorba despre scenă, răspunsul este mai nuanțat. Nu îi lipsește scena în sine. Îi lipsește ceea ce ar vrea să vadă pe ea.

„Da, îmi lipsește scena dar când mă uit în jur și văd care este lumea care se promovează… Îmi lipsește doar scena de acasă.”