La aproape un an de la explozia care a distrus un bloc din cartierul Rahova, autoritățile încep primele lucrări de punere în siguranță a clădirii. Această etapă este necesară înaintea expertizei tehnice care va stabili dacă imobilul mai poate fi consolidat sau dacă va fi demolat.
Potrivit Primăriei Municipiului București, intervențiile vor dura aproximativ două luni.
Locatarii își vor putea recupera documentele și bunurile
După finalizarea consolidării provizorii, o parte dintre locatari va putea intra din nou în apartamente. Aceștia își vor recupera documentele și bunurile de valoare. Ulterior, accesul va fi permis și proprietarilor din zona neafectată a blocului. Și aceștia vor putea să-și ia actele și obiectele personale rămase în locuințe.
Abia după încheierea acestor operațiuni va începe expertiza tehnică. Specialiștii vor stabili dacă blocul poate fi consolidat sau dacă singura soluție este demolarea. În etapa următoare, autoritățile intenționează să reconstruiască imobilul și să reîntregească dreptul de proprietate al locatarilor.
Ciprian Ciucu: „Nu cred că își va asuma nimeni consolidare”
Întrebat despre viitorul clădirii, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că se așteaptă ca expertiza să recomande demolarea.
„Obiectivul ar fi ca noi să reconstituim blocul. Deja am comandat o expertiză, care ne va spune, după ce va fi pus în siguranță blocul, dacă se va putea consolida ceva, sau daca va fi totul dărâmat și va fi construit în condiții similare noul bloc. Din punctul meu de vedere, din experiența pe care o am, nu cred că își va asuma nimeni consolidare”, a anunțat Ciprian Ciucu.
Totodată, edilul estimează că ridicarea unui nou bloc va necesita investiții de câteva zeci de milioane de lei. Din momentul începerii lucrărilor, construcția ar urma să dureze aproximativ doi ani.
„O astfel de lucrare va costa câteva zeci de milioane de lei și trebuie să ai baza legală ca să poți face acele cheltuieli. Am estimat că din momentul în care noi vom bugeta și ne vom apuca să ridicăm blocul la loc va mai dura aproximativ doi ani. După ce construim blocul, trebuie să găsim baza legală prin care trebuie să le dăm dreptul să ocupe acele apartamente. Dânșii vor putea să fie reîmproprietăriți doar printr-o decizie a instanței (…) li se va stabili prejudiciul, care este foarte ușor de demonstat: au avut apartamentul, nu-l mai au”, este de părere Ciucu.
La final, primarul a subliniat că decizia va aparține experților. „Mă aștept să spună demolare. Dar poate greșesc”, a mai precizat Ciucu.
Ancheta privind explozia este în desfășurare
Amintim că explozia s-a produs în 17 octombrie 2025, într-un bloc cu opt etaje de pe Calea Rahovei. În urma deflagrației, trei persoane și-au pierdut viața. Totodată, zeci de familii au rămas fără locuințe.
Între timp, ancheta penală continuă. În luna mai, Parchetul General anunța că sunt cercetate patru persoane fizice și trei persoane juridice. În dosar au fost depuse 176 de cereri de despăgubiri. De asemenea, procurorii au instituit sechestre de peste 53 de milioane de euro și peste 10 milioane de lei.
Totodată, au fost indisponibilizate 21 de imobile și patru autoturisme. Bunurile au fost evaluate astfel încât să poată acoperi eventualele despăgubiri acordate victimelor.