Vlăduț Simulescu măsoară spațiul românesc în pași de dans și în ritmul muzicii tradiționale

Pentru Vlăduț Simulescu, dansul popular înseamnă oameni, memorie, comunitate și poveste. După mulți ani de experiență, nu mai vede dansul doar ca pe o succesiune de pași. „Poate cel mai important lucru pe care l-am învățat este că, dacă vrei să transmiți un dans mai departe, trebuie să-i înțelegi povestea”.

Copilăria petrecută în comuna Ștefești i-a prilejuit prima întâlnire cu dansul tradițional. Tot acolo, în perioada gimnaziului, a început să danseze în cadrul Ansamblului Folcloric Brădetul.

A avut o mătușa care a făcut parte  din Ansamblul Folcloric Salba Prahovei. Însă Vlăduț Simulescu nu a crescut într-o familie de artiști. De asemenea, el n-a fost sfătuit să facă din dansul popular nici un hobby și cu atât mai puțin o meserie. A ales dansul din pură plăcere de a se lăsa dus de muzică în pașii dansurilor tradiționale din zonă. O copilărie hrănită cu dragoste, într-un sat mustind de folclor fusese exact fermentul necesar pentru ca să continue și mai târziu.

Cum să te lași cuprins de muzică și dans

Povestea sa de dragoste cu dansul popular a început la 11 ani. Cu siguranță, la acea vârstă nu și-a spus că vrea să fie dansator, era prea mic să se gândească la o carieră, în adevăratul sens al cuvântului. Pe atunci, băieții abia renunță să mai răspundă că vor să se facă pompieri, polițiști, aviatori sau astronauți. Poate că germenele viitoarei meserii încolțise timid, neștiut, de teamă să nu fie smuls de mode ori de dorința de a fi extraordinar.

Doar că exact asta a reușit să fie, un om ieșit din comunul deciziilor de la începutul mileniul al III-lea. Fără să o facă intenționat, ci, mai degrabă instinctual, Vlăduț Simulescu a ales, încă de atunci, să fie contra curentului. Faptul că adulții îl considerau deja un artist și atmosfera din turnee, au fost condimentele suplimentare. Acestea l-au făcut nu doar să iubească folclorul și dansul tradițional, ci și să-i producă o foarte mare bucurie.

„Ceea ce m-a făcut să iubesc dansul a fost familia pe care am găsit-o acolo. Grupul de dansatori, prieteniile, turneele, spectacolele și, mai ales, deplasările internaționale. Pentru un copil, să plece într-un turneu, să vadă alte țări și să urce pe scenă în fața unor mase mari de oameni, este o experiență care îl marchează” încearcă el să-și explice alegerea făcută atât de devreme.

O pasiune cu bătaie lungă

În anii de liceu, când adolescența fiilor dă fiori de neliniște părinților, Vlăduț Simulescu a continuat la Ploiești pasiunea născută în copilărie. A făcut parte din Ansamblurile Marama, Prahova și Chindia. Este momentul întâlnirii cu George Grama la Prahova. Ansamblu Chindia i-a prilejuit perfecționarea în arta dansului tradițional cu maeștri precum Constantin Dogaru, cât și Maestrul Emerit Theodor Vasilescu.

 Performanțele nu au întârziat, și ansamblurile cu care a colaborat au efectuat turnee internaționale, în Turcia, Polonia, Belgia și Finlanda. Aceste evenimente i-au oferit o altă perspectivă și dimensiunea importanței a ceea ce făceau pe scenă. A început să înțeleagă că dincolo de repetiții, spectacole, turnee și aplauze, sunt oameni, culturi, călătorii, uneori foarte obositoare și muncă, efort constant.

Odată cu studiile universitare la București, anul 2009 a însemnat, din punctul de vedere al pasiunii pentru dansul tradițional, trecerea la profesionalizarea acesteia. S-a alăturat Ansamblului Folcloric Cununa Carpaților al Centrului Național de Artă Tinerimea Română. Aici a activat ca dansator profesionist sub îndrumarea maestrului Viorel Cioacă. Mai târziu, tot acolo a îndrumat alți dansatori, fiind instructor și coregraf.

Ce mai face Vlăduț Simulescu

În parcursul său profesional, un loc important îl ocupă și activitatea de profesor-coregraf al Ansamblului Studențesc Bucur al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Aici, experiența acumulată în ani de dans, cercetare și scenă se transformă într-un demers pedagogic prin care îi ajută pe tineri să descopere nu doar tehnica dansului tradițional, ci și bucuria de a-l înțelege și de a-l trăi. Alături de ei a reprezentat cu succes România și a câștigat premii internaționale de prestigiu, în Europa, dar și în Africa (Tunisia) și Cuba, la Havana.

Un nou capitol al acestei preocupări este proiectul Tradiții în Mișcare, un demers în cadrul Asociației Folclorice Valea Prahovei . Înființată încă din anul 2014,  asociația aduce dansul tradițional mai aproape de oameni. O face într-o formă vie, accesibilă și potrivită generației de astăzi. Proiectul pornește de la convingerea că tradiția nu trebuie închisă într-un muzeu. Ea poate continua să fie trăită, învățată și transmisă mai departe. Prin Tradiții în Mișcare, Vlăduț Simulescu își propune să creeze o comunitate în jurul dansului și să le ofere celor care se apropie de el mai mult decât niște pași. Le propune o poveste, o experiență și sentimentul că aparțin unei lumi care merită dusă mai departe.

Cum se transformă o pasiune în profesiune

Cele mai multe pasiuni se nasc și se dezvoltă, până la un moment dat, la nivelul de petrecere a timpului liber dedicat unei teme. Înveți multe despre ea, te documentezi, începi să investești nu doar timp, ci și bani. Încerci să intri apoi în lumea mare a pasionaților din acea nișă, compari, perseverezi, dar, de cele mai multe ori, evenimentele din viața personală și profesională încep să acapareze tot mai mult din timpul afectat pasiunii.

Nu a fost și cazul lui Vlăduț Simulescu. Partea frumoasă a poveștii sale a fost și este că totul a început destul de simplu, într-o comunitate mică. Efervescența și bucuria de acolo a făcut ca ceea ce era doar o pasiune de copil să ajungă, prin perseverență, să-i fie profesie și, până la urmă, o mare parte din identitate.

E convins că și astăzi un tânăr poate alege dansul popular, dar trebuie să i se ofere mai mult decât niște pași de dans. Trebuie să i se ofere o experiență. O simplă chemare înspre a învăța un dans tradițional nu poate fi suficient. „Dacă îi arăți povestea din spatele acelui dans, îi dai posibilitatea să urce pe scenă, să cunoască oameni, să călătorească și să simtă că face parte dintr-o echipă, lucrurile se schimbă” spune el.

De la măsuri muzicale spre măsurarea pământului

Există oameni care știu foarte bine ce vor să facă, încă de la vârste fragede. Ceea ce se chema Orientare școlară și profesională, iar azi se numește Orientare în carieră, nu e mereu ceva simplu. Căutarea unei vocații este infinit mai complicată. Poate de aceea, Vlăduț Simulescu a urmat studiile universitare într-un domeniu surprinzător, Geodezie și Geomatică. A susținut inclusiv un master în Geomatică, pentru ca după decizia de a urma în carieră dansul tradițional, să studieze și în acest domeniu.

Un master în Etnologie, Antropologie Culturală și Folclor la Facultatea de Litere a Universității din București a fost urmarea firească a alegerii făcute.

De la Geomatică, un fel de matematică a pământului la Etnologie, drumul nu este atât de straniu, pe cât pare la prima vedere. Asta pentru că ambele domenii sunt direct legat de spațiul geografic, desigur, tratat din perspective diferite.

O pasiune care nu se tranzacționează

Vlăduț Simulescu a și muncit în acest domeniu o vreme, dar prima iubire, cea pentru dansul tradițional, a învins alegerea cerebrală a unei meserii mai practice.

Astăzi n-ar mai schimba dansul tradițional cu nicio altă meserie, oricât de atrăgătoare ar părea la prima vedere.

„Aș schimba însă felul în care este uneori prezentat. Nu cred că trebuie să schimbăm dansul ca să-l facem interesant pentru generațiile de astăzi. Trebuie să găsim modalitatea potrivită de a-l prezenta” spune el. Perspectiva cu care sunt văzute multe domenii de activitate și nu doar acestea este una dintre cauzele care fac să fie prea adesea respinse.

Vlăduț Simulescu își exersează talentul pedagogic nu doar pe ritmul muzicii tradiționale, ci și în felul în care privește lucrurile. Cu inteligență și rafinament, înarmat cu solide cunoștințe în domeniul pe care îl duce spre desăvârșire în fiecare zi, el își adaptează discursul la felul de a gândi al generației tinere. Știe că demersul său e unul important. Dacă nu pe moment, în timp și cu multă dragoste, va oferi roade bogate de satisfacție sufletească. Și poate un sentiment al datoriei împlinite, tot mai golit de sens în această epocă a egocentrismului.

Care poate fi liantul spre zona tradițională

Cei mai mulți dintre promotorii patrimoniului tradițional au avut propriile lor întâlniri de gradul III cu obiceiurile din calendarul agro-pastoral și religios. Pentru cei mai mulți copii, sărbătorile de iarnă sunt cele care îi țin, măcar o vreme, aproape de lumea aceasta fascinantă.

Așa a fost și pentru Vlăduț Simulescu și colindatul de Crăciun. Atunci nu se gândea că face ceva tradițional. Era pur și simplu ceva firesc pentru el și ceva ce îi făcea plăcere. Abia mai târziu a înțeles cât de multe lucruri se află în spatele acestor obiceiuri și cât de important este să nu le pierdem.

Frumusețea tradițiilor și obiceiurilor

Obiceiurile de iarnă își au locul lor în inima celor mai mulți, Crăciunul fiind și preferatul său. „E perioada care aduce magie în familie și, indiferent cât de agitat este restul anului, parcă atunci oamenii se întorc puțin la lucrurile simple” mărturisește el.

În același timp, este preocupat și admiră mult obiceiurile nupțiale. Vlăduț Simulescu a ajuns să îndrăgească ritualurile de nuntă, mai ales pregătirile premergătoare celebrării propriu-zise, cum sunt îmbroboditul miresei și bărbieritul mirelui. Nunta tradițională muntenească, precum cea din alte zone, își are specificul și frumusețea. Acestea nu este doar momente dintr-o nuntă. În spatele fiecărui gest există o semnificație, există un anumit moment în viața omului, iar un strop de atenție poate dezvălui foarte multe lucruri interesante.

Aceste componente sunt vulnerabile și tot mai puțin practicate. Importanța pe care le-o acordă specialiștii e aproape o luptă disperată, dacă nu sunt continuate, chiar în variante de spectacol.

Este și cazul Călușului, pe care l-a studiat în varianta sa din satul Giurgița, județul Dolj. Acolo a văzut de aproape ritualul Călușului de Rusalii. Rezultatul documentării a fost un film, Călușul, de la ritual la terapie, realizat 360° cu călușarii Ansamblului Folcloric Valea Prahovei.

Ceea ce e prezentat azi drept folclor contemporan

Poate că e o cauză deja pierdută, și recuperarea tradițiilor a ajuns mai mult un ideal și un subiect de cercetare. Dar, atâta timp cât oameni precum Vlăduț Simulescu luptă cu ambele subtile ale profesionalismului și tactului, mai există o șansă.

El a ales să nu critice felul în care este azi interpretat și prelucrat materialul tradițional. Calea aleasă de el este să ofere materiale de calitate și să arate oamenilor că se poate și mai bine.

Dansul și cântul tradițional, ca orice domeniu, este marcat de concurență, dar mai ales de monetizarea fiecărui demers și uneori cu orice preț.

„Nu putem să ne prefacem că folclorul nu se schimbă. Folclorul este un fenomen viu și s-a modificat permanent. Și acum o sută de ani lucrurile nu erau identice cu cele de acum două sute de ani” adaugă Vlăduț Simulescu subiectului.

E profund dezamăgit de reprezentarea tradițiilor și obiceiurilor în media. Cu toate acestea, înțelege că în încercarea de a da o dimensiune comercială, se pierd exact lucrurile care fac dintr-un cântec, un dans ori un obicei să fie folclor.

Cum arată o critică în sens constructiv

Conștient de puterea exemplului, Vlăduț Simulescu nu spune doar „asta nu este bine”, ci arată ce se poate face bine. „Muzica trebuie să atragă în primul rând” recunoaște el. „Dacă eu reușesc să fac un material bun, să explic un dans, să spun povestea lui și să-l prezint într-un mod în care oamenii să-l înțeleagă și să-l aprecieze, cred că asta este cea mai bună formă de a răspunde”.

Dansul popular este cel care unește, căci nu este o artă solitară. Spune că datorează, într-o foarte mare măsură dansului, omul care a ajuns astăzi să fie. Prin dans a cunoscut comunități, a avut parte de prietenii memorabile. Tot cu dansul a călătorit, a ajuns în locuri incredibile, și poate de neatins altfel. Dansul i-a oferit experiențe care l-au format. Însă, în primul rând, i-a oferit o profesie și o identitate.

Dansul tradițional își are poveștile sale

Vlăduț Simulescu va aduce în fața cititorilor News Edge povești captivante din experiențele sale de dansator, coregraf și profesor. Va desluși mai ales ceea ce se află în spatele dansurilor și motivele pentru care se dansează astăzi anumite jocuri.

Pentru el, un dans devine cu totul altceva atunci când află de unde vine, cine îl dansa, în ce moment al vieții comunității apărea și ce însemna pentru oamenii de atunci.

A avut ocazia să predea și să susțină workshop-uri în România și în mai multe țări, să lucreze cu dansatori foarte diferiți și să participe la proiecte și evenimente dedicate folclorului. Experiențele acestea i-au arătat că oamenii sunt curioși atunci când le explici lucrurile într-un mod accesibil și le dai o poveste.

Va încerca să ofere, așadar și cititorilor News Edge nu doar informații despre dansuri, ci poveștile din spatele lor. Nu doar cum se dansează, ci și de ce se dansează.

Motivul său e pe cât de simplu, pe atât de firesc. Atunci când înțelegi povestea unui dans, începi să-l privești cu totul altfel. Iar Vlăduț Simulescu tocmai asta face, ne oferă o altă lentilă, o altă perspectivă și coordonate inedite cu care să ne apropiem de dansul tradițional. Totul cu pași măsurați cu dragoste de viață și înțelepciunea izvorâtă din tradiții și din pământul natal.

Patru misiuni pentru un singur om

Astăzi, Vlăduț Simulescu se află într-un punct în care experiența de dansator, coregraf, profesor și cercetător converge în același punct. Lucrul cu generațiile tinere i-a arătat că tradiția poate fi transmisă mai departe atunci când este explicată, înțeleasă și trăită, nu doar repetată. De aceea, preocuparea sa nu se oprește la scenă. Prin activitatea pedagogică desfășurată alături de Ansamblul Studențesc Bucur și prin proiectele pe care le dezvoltă, încearcă să formeze nu doar dansatori, ci oameni care să înțeleagă valoarea patrimoniului la care au acces.

Pentru Vlăduț Simulescu, tradiția nu este ceva îndepărtat, păstrat doar în fotografii, costume sau spectacole. Este o moștenire care poate continua să existe dacă găsim formele potrivite pentru a o transmite. Iar dansul este, poate, una dintre cele mai frumoase forme prin care această moștenire poate rămâne vie.