Acad. Ioan-Aurel Pop, de Ziua Limbii Române: „Identitatea românească nu e incompatibilă cu identitatea europeană”

Academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Consiliului Academic Român, a susținut pe 31 august comunicarea „Limba română ca liant al națiunii”. Discursul a avut loc la Chișinău, în cadrul ședinței festive dedicate Zilei Limbii Române. Evenimentul a fost organizat de Academia de Științe a Moldovei și Academia Română. Manifestarea s-a desfășurat, în premieră, sub auspiciile Consiliului Academic Român.

În intervenția sa, Ioan-Aurel Pop a trecut prin mai multe etape din istoria limbii române. A vorbit despre latinitatea acesteia, despre substratul traco-dacic și despre influențele acumulate de-a lungul timpului. Academicianul a abordat și teoriile care contestă originea latină a limbii române. Pentru a-și susține argumentele, a apelat la izvoare și personalități din perioade istorice diferite. De la Scrisoarea lui Neacșu și Școala Ardeleană, istoricul a ajuns la Nicolaus Olahus și Dimitrie Cantemir. O parte importantă a intervenției a fost dedicată poetului Ovidiu și mărturiilor sale despre limba geților.

Ioan-Aurel Pop: Limba română, între primele limbi ale lumii

Ioan-Aurel Pop și-a început discursul vorbind despre poziția limbii române în lume. Academicianul a invocat un clasament realizat în 2017 de un institut de specialitate din Franța. Potrivit acestuia, româna s-ar afla între primele 15-20 de limbi ale lumii după mai multe criterii. El a amintit că pe glob există aproximativ 6.000-7.000 de limbi. În clasamentul citat ar conta, printre altele, numărul de vorbitori. Un alt criteriu este reprezentat de lucrările traduse din limba română în alte limbi. Sunt luate în calcul și traducerile realizate din alte limbi în română. La acestea se adaugă prezența în mediul online. „Nici aici nu stăm rău”, a remarcat Ioan-Aurel Pop, referindu-se la prezența limbii române pe internet.

Dicționarul-tezaur, o muncă de peste un secol

Academicianul a vorbit și despre bogăția vocabularului românesc. În acest context, a amintit Dicționarul-tezaur al limbii române, unul dintre proiectele majore ale Academiei Române. Potrivit lui Ioan-Aurel Pop, elaborarea dicționarului a necesitat peste un secol de muncă. El a amintit existența unei ediții în 38 de volume. O ediție mai recentă a fost structurată în 19 volume, fiecare având în jur de o mie de pagini. Ioan-Aurel Pop a subliniat că româna are un vocabular foarte bogat. Totuși, numărul cuvintelor nu este suficient pentru a stabili valoarea unei limbi. De aici, discursul a trecut spre una dintre temele care provoacă frecvent controverse: originea limbii române.

Teoriile despre o limbă română „pur dacică”

Ioan-Aurel Pop a atras atenția asupra teoriilor care circulă în spațiul public și pe internet. Unele dintre acestea contestă caracterul latin al limbii române. O astfel de teorie susține că româna ar fi o limbă „pur dacică”. Alta afirmă că latinitatea sa ar fi fost construită artificial începând cu secolul al XVIII-lea.

Academicianul a respins aceste interpretări. El a explicat că formarea limbii române trebuie privită prin mai multe componente. Există un substrat traco-dacic, un strat fundamental latin și influențe venite ulterior. Influența slavă ocupă un loc important în această evoluție. De-a lungul secolelor s-au adăugat și elemente provenite din alte limbi. În opinia lui Ioan-Aurel Pop, existența acestor influențe nu schimbă însă caracterul romanic al limbii române.

„Ce relatinizare avea nevoie limba noastră?”

Academicianul a insistat asupra termenului de „relatinizare”, folosit uneori pentru a descrie transformările limbii române din epoca modernă. Ioan-Aurel Pop a respins ideea că româna ar fi trebuit să fie „relatinizată” pentru a deveni o limbă romanică. Pentru a-și susține argumentul, istoricul a apelat la un document scris cu aproximativ două secole înainte de activitatea Școlii Ardelene.

Este vorba despre Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, datată în 1521. Ioan-Aurel Pop a făcut și o precizare legată de acest document. Scrisoarea nu trebuie prezentată drept primul text scris vreodată în limba română. Este, în schimb, cel mai vechi text în limba română care s-a păstrat. Academicianul a susținut că există indicii privind folosirea limbii române în scris și înainte de anul 1521.

Ioan-Aurel Pop, despre Scrisoarea lui Neacșu

Istoricul a analizat și vocabularul documentului. Potrivit lui Ioan-Aurel Pop, aproximativ 90% dintre cuvintele românești din Scrisoarea lui Neacșu sunt de origine latină. Textul conține și formule slavone. Acestea sunt legate de practicile de cancelarie și de cultura scrisă a perioadei. Pornind de aici, academicianul a pus una dintre întrebările centrale ale discursului său: „Ce relatinizare avea nevoie limba noastră în secolul al XVIII-lea?” În opinia sa, transformările din perioada modernă trebuie descrise drept o modernizare a limbii. „A fost o modernizare a limbii, adevărat, dar nu relatinizare”, a spus Ioan-Aurel Pop.

Ce rol a avut Școala Ardeleană

Ioan-Aurel Pop a discutat și rolul Școlii Ardelene în dezvoltarea limbii române moderne. Istoricul nu a negat existența unor excese ale curentului latinist. Au existat inclusiv încercări de a introduce forme și reguli care să evidențieze mai puternic originea latină. Aceste tendințe nu demonstrează însă că latinitatea limbii române ar fi fost inventată atunci, a explicat academicianul. În viziunea sa, trebuie făcută o diferență între originea unei limbi și procesele ulterioare prin care aceasta este modernizată. Româna exista deja ca limbă romanică înainte de activitatea cărturarilor Școlii Ardelene.

„Identitatea românească nu e incompatibilă cu identitatea europeană”

Discursul lui Ioan-Aurel Pop nu s-a limitat la istoria limbii. Academicianul a vorbit și despre relația dintre identitatea națională și identitatea europeană. El a apreciat ideea potrivit căreia asumarea identității românești nu trebuie privită ca un obstacol pentru apartenența la Europa. „Identitatea românească nu e incompatibilă cu identitatea europeană”, a subliniat Ioan-Aurel Pop. Potrivit istoricului, integrarea europeană nu presupune dispariția limbilor și culturilor naționale. Europa este alcătuită tocmai din comunități cu istorii, tradiții și limbi diferite. Aceste particularități pot exista în interiorul unui proiect comun.

Europa, comparată cu o orchestră

Pentru a explica această idee, Ioan-Aurel Pop a folosit imaginea unei orchestre simfonice. Într-o orchestră există instrumente diferite. Alămurile, percuția și instrumentele cu coarde nu produc același sunet.

Diferențele dintre ele nu împiedică însă interpretarea aceleiași opere. În același mod, consideră academicianul, identitățile naționale pot exista în cadrul unei identități europene comune. Identitatea românească nu trebuie pusă în opoziție cu cea franceză, germană sau cu identitățile altor popoare europene. „Limba română rămâne o marcă a noastră identitară”, a punctat Ioan-Aurel Pop.

Mărturiile despre latinitate, mai vechi decât Școala Ardeleană

Ioan-Aurel Pop a continuat printr-o incursiune în istorie. Academicianul a încercat să arate că ideea originii romane a românilor nu apare abia în secolul al XVIII-lea. Unul dintre exemplele sale a fost Nicolaus Olahus, umanist al secolului al XVI-lea.

Potrivit explicațiilor oferite de Ioan-Aurel Pop, Olahus vorbea despre originea romană a românilor. El consemna și modul în care aceștia se identificau. Pentru academician, asemenea mărturii sunt importante. Ele preced cu câteva secole activitatea Școlii Ardelene. Astfel, spune istoricul, devine greu de susținut că latinitatea românilor ar fi fost descoperită sau inventată de cărturarii ardeleni.

Dimitrie Cantemir și originea romană a românilor

Un alt nume evocat a fost Dimitrie Cantemir. Principele Moldovei a fost unul dintre marii intelectuali ai epocii sale. Activitatea sa a depășit cu mult spațiul moldovenesc. Ioan-Aurel Pop a amintit și legăturile lui Cantemir cu mediul academic european. Cărturarul moldovean a devenit membru al Academiei din Berlin. Cantemir a susținut la rândul său originea romană a românilor.

Ioan-Aurel Pop a atras însă atenția asupra contextului în care au fost formulate unele dintre ideile sale. În Europa acelor vremuri, vechimea unui popor era asociată cu prestigiul său. Originea considerată nobilă putea deveni inclusiv un argument politic. Din această perspectivă trebuie înțelese și unele exagerări ale lui Cantemir privind caracterul roman al românilor, a explicat istoricul.

Ioan-Aurel Pop a mers până în jurul anului 1200

Academicianul a coborât apoi și mai mult în timp. El a invocat mărturii medievale despre originea romană a valahilor. Printre acestea se află și corespondența papei Inocențiu al III-lea. Potrivit lui Ioan-Aurel Pop, în jurul anului 1200 existau deja referiri la descendența romană a valahilor. Exemplele au fost folosite pentru a susține aceeași idee centrală. Asocierea dintre români și Roma este mult mai veche decât mișcarea culturală a Școlii Ardelene.

Ovidiu și limba vorbită de geți

O parte amplă a discursului lui Ioan-Aurel Pop a fost dedicată poetului latin Ovidiu. Poetul a fost exilat la Tomis, pe teritoriul actual al Constanței, în anul 8 d.Hr. Experiența lui Ovidiu a fost folosită de academician pentru a explica raportul dintre latină și limba vorbită de geți. În operele sale din exil, în special în „Tristele” și „Ponticele”, Ovidiu descrie dificultățile vieții departe de Roma. Printre problemele întâmpinate se afla comunicarea cu oamenii din jur. Poetul nu înțelegea limba localnicilor. La rândul lor, aceștia nu îi înțelegeau cuvintele.

Ioan-Aurel Pop a insistat asupra acestui aspect pentru a combate teoriile care apropie până la identificare limba dacilor de latină. Dacă cele două ar fi fost aceeași limbă sau aproape identice, dificultățile descrise de Ovidiu ar fi greu de explicat, a fost ideea transmisă de academician.

Ovidiu ar fi învățat limba geților

Situația poetului s-a schimbat după mai mulți ani petrecuți la Tomis. Potrivit explicațiilor lui Ioan-Aurel Pop, Ovidiu a ajuns să învețe limba geților. Academicianul a făcut referire la fragmente în care poetul descrie această experiență. La început, Ovidiu se simțea izolat într-o lume în care nu putea comunica. Ulterior, ar fi ajuns să cunoască suficient de bine limba locală. Mai mult, poetul afirmă că ar fi compus chiar și versuri în limba geților. Pentru Ioan-Aurel Pop, această mărturie este relevantă din două motive. Pe de o parte, arată că limba geților permitea o exprimare complexă. Pe de altă parte, confirmă diferența dintre aceasta și latină.

Getica și latina erau limbi diferite

Ioan-Aurel Pop a subliniat că geții și romanii nu vorbeau aceeași limbă. Ambele limbi făceau parte din marea familie indo-europeană. Acest lucru nu înseamnă însă că erau identice.

Academicianul a folosit exemplul lui Ovidiu pentru a respinge teoriile potrivit cărora româna ar putea fi explicată exclusiv prin elementul dacic. De aici, discursul său a trecut către procesul de romanizare.

Cum explică Ioan-Aurel Pop romanizarea

Războaiele daco-romane din anii 101-102 și 105-106 au produs schimbări majore în regiune. După cucerirea romană, populația locală a intrat într-un proces de romanizare. Ioan-Aurel Pop a explicat că adoptarea latinei nu s-a produs instantaneu. Procesul s-a desfășurat pe parcursul mai multor generații.

În estimarea prezentată de academician, au fost necesare aproximativ cinci-șase generații pentru această transformare lingvistică. Latina a devenit treptat limba de comunicare într-un spațiu marcat de prezența Romei.

Latina nu a dispărut odată cu retragerea romană

Ioan-Aurel Pop a abordat și momentul retragerii administrației romane din Dacia. În interpretarea prezentată de academician, plecarea autorităților romane nu a însemnat dispariția automată a latinei din regiune.

Limba vorbită de populație a continuat să evolueze. Același fenomen s-a produs în diferite teritorii ale fostului Imperiu Roman. Latina populară s-a modificat treptat și a dat naștere limbilor romanice. Româna s-a format în urma unui proces istoric îndelungat. Ea a păstrat baza latină, peste care s-au suprapus influențe provenite din contactele cu alte populații.

Limba română, „liant al națiunii”

Prin comunicarea susținută la Chișinău, Ioan-Aurel Pop a urmărit evoluția limbii române de-a lungul mai multor secole. A pornit de la locul românei în lumea contemporană și a ajuns la originile sale. A trecut prin perioada romană, Evul Mediu și epoca modernă. Ovidiu, Nicolaus Olahus, Dimitrie Cantemir și Neacșu din Câmpulung au devenit repere ale aceleiași argumentații. În centrul discursului a rămas legătura dintre limbă și identitate. Pentru Ioan-Aurel Pop, păstrarea identității românești nu presupune însă îndepărtarea de Europa. Dimpotrivă, cele două identități pot exista împreună. Iar limba rămâne, după cum sugerează chiar titlul comunicării susținute de academician la Chișinău, un „liant al națiunii”.