Dr. Ioan Cleja: „Sincer, nu știu cum de mai supraviețuiesc fermele.” Ce se întâmplă în sectorul porcin și ce șanse au rasele Bazna și Mangalița

În acest context, discuția despre viitorul porcului românesc nu înseamnă doar ferme industriale și creșterea efectivelor. Există și o altă direcție: valorificarea raselor locale, precum Bazna și Mangalița, care pot ocupa o nișă proprie pe piața produselor premium și tradiționale.

Un sector important, dar dependent de importuri

România are o cerere constantă pentru carnea de porc, iar datele prezentate în studiile de piață indică un consum anual de aproximativ 37–39 de kilograme pe locuitor. În același timp, producția internă rămâne insuficientă pentru necesarul pieței.

Într-un interviu acordat în exclusivitate platformei NewsEdge, Dr. Ioan Cleja, Președintele Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna pune începutul acestui dezechilibru pe seama contextului istoric. Înainte de aderarea la UE, România avea aproximativ 1500 de măcelării abatoare și puncte de procesare. Toate de mici dimensiuni. Aderarea la organismul european a impus desființarea acestora și înlocuirea cu abatoare de mari dimensiuni aduse la nivelul standardelor în vigoare. Doar că structura sectorului la acel moment făcea total nerentabile aceste structuri industriale. „România ar fi avut nevoie de o tranziție de vreo 20 ani care să permită transformarea și adaptarea la standrdele impuse.”

Problema nu este doar cantitatea. Sectorul trebuie să facă față unor costuri ridicate pentru furaje, energie și material biologic. În timp ce producătorii sunt expuși bolilor și fluctuațiilor de preț.

Pesta porcină africană, una dintre marile probleme

Orice discuție despre creșterea porcilor în România ajunge inevitabil la pesta porcină africană. Boala a afectat efectivele comerciale și gospodăriile populației și a făcut mai dificilă planificarea investițiilor pe termen lung.

„Apariția acestor boli în țara noastră a determinat oprirea definitivă a achiziției de carne sau de animale în viu din gospodăriile populației de către industria procesatoare”, explică dr. Ioan Cleja. Așa s-a ajuns la importuri.

Experiența altor rase tradiționale europene arată cât de vulnerabil poate fi patrimoniul genetic atunci când o boală ajunge într-o zonă de creștere extensivă. Cazul italian al rasei Cinta Senese, prezentat recent în presa agricolă, este un exemplu relevant: populații relativ mici pot fi puse rapid în pericol atunci când focarele de pestă porcină ajung la ferme.

Schimbările geo-politice au afectat piața suinelor

Poate părea greu de crezut. Dar Dr. Cleja explică: „ Spaniolii, statele UE în general, exportau foarte mult în China. Când relațiile cu această țară au devenit complicate, chinezii au încetat să mai cumpere suine sau carne de porc de aici. Ceea ce a creat, la nivel de continent un surplus considerabil.”

O primă consecință notabilă a fost scăderea prețului animalelor în viu la un nivel „de bătaie de joc”, cum îl caracterizează Ioan Cleja. „4lei 50 kilogramul de porc în viu este sub prețul de cost” adaugă el.

Cum arată sectorul suinelor acum

Răspunsul lui Ioan Cleja este dezarmant. „Sincer, nu știu cum de mai supraviețuiesc fermele. Probabil că unele crescătorii sunt finanțate de alte activități agricole ale fermei. Oricum, fără subvenții ar fi fost demult în faliment.”

Singura șansă de rentabilitate este să ai și abator și facilitate de procesare. Pentru că a vinde carne sau produs procesat este cu mult mai rentabil decât să vinzi în viu. Dar chiar și așa mulți dintre cei care au aceste facilități preferă să renunțe la efectivele proprii de animale și să cumpere de la alții. Sau din import.

Bazna și Mangalița, două rase care pot deveni mai mult decât o tradiție

Bazna și Mangalița sunt incluse de autoritățile române între rasele locale aflate în pericol de abandon. Documentele oficiale ale programelor agricole tratează cele două rase ca resurse genetice care trebuie conservate și susținute.

Diferența față de porcul industrial este esențială. Bazna și Mangalița nu sunt rase care trebuie privite în primul rând prin prisma vitezei de creștere și a productivității maxime. Avantajul lor poate fi tocmai posibilitatea de a obține un produs diferențiat, destinat unei piețe dispuse să plătească mai mult pentru origine, caracteristici și metode de creștere.

Mangalița: creștere lentă, produs de nișă

Mangalița este asociată în special cu sistemele de creștere mai puțin intensive și cu obținerea unor produse tradiționale. Ritmul de creștere mai lent și necesarul de timp până la valorificare reprezintă însă și un dezavantaj economic.

Cu alte cuvinte, Mangalița nu poate fi comparată pur și simplu cu o rasă comercială intensivă. Dacă obiectivul este obținerea rapidă a unui volum mare de carne, modelul industrial are avantaje evidente.

Dacă însă produsul final este vândut ca specialitate, prin carne, produse tradiționale, mezeluri artizanale sau vânzare directă către consumator, calculul economic se schimbă. Crescătorul nu mai concurează exclusiv la kilogram, ci încearcă să obțină valoare din diferențiere.

Bazna: patrimoniu genetic și oportunitate comercială

Bazna are, la rândul ei, o importanță deosebită pentru patrimoniul zootehnic românesc. Problema este însă dimensiunea redusă a efectivelor.

Datele din documentele oficiale privind rasele locale aflate în pericol de abandon arată o creștere a efectivelor de reproducție monitorizate pentru ambele rase, dar Bazna rămâne la o dimensiune mult mai redusă decât Mangalița. Într-o serie prezentată de AFIR, numărul femelelor adulte de reproducție de rasă pură a ajuns la 985 pentru Mangalița și la 186 pentru Bazna.

Aceste cifre explică de ce problema nu este doar comercială. Este și una de conservare genetică.

Cât de rentabil este să crești Mangalița sau Bazna?

Nu există o rentabilitate garantată doar pentru că animalul aparține unei rase tradiționale. Costurile de furajare, teren, adăpost, reproducție, forță de muncă, controale sanitar-veterinare și comercializare rămân esențiale.

În cazul raselor cu creștere mai lentă, perioada până la valorificare poate fi mai lungă decât în sistemul intensiv. Asta înseamnă bani blocați mai mult timp și costuri suplimentare.

Pe de altă parte, producătorul poate obține un preț mai bun dacă reușește să vândă produsul diferențiat și direct către consumator.

Concurență neloială dar legală

„În cazul rasei Mangalița ne confruntăm cu o problemă despre care nimeni nu prea vrea să vorbească”, spune preșledintele asociației. „Piața românească este invadată de produse branduite ca Mangalița, provenite de la țările vecine, în special Ungaria. Problema este că, de fapt, aceste produse sunt un mix. 50% carne de Mangalița, 50% – rasă comună de carne. În timp ce noi aducem pe piață produse și carne de Mangalița 100%. Doar că legislația europeană permite branduirea mixului ca fiind Mangalița.”

Care sunt consecințele?

În primul rând, prețul. Porcii de rasă pură Mangalița sunt mai greu de întreținut, au o creștere mai lentă și dau carne mai puțină decât metișii. Iar diferența se simte la raft. 50 lei per kilogram carnea de metis, 70 de lei cea de la rasa pură.

În al doilea rând gustul și calitatea.  Carnea și produsele provenite de la metiși nu vor avea niciodată gustul și calitatea unora de rasă pură. „Omul cumpără odată, nu simte mare diferență, a doua oară nu mai dă banii”, spune dr. Cleja.

Statul încearcă să păstreze rasele locale

În 2026, Ministerul Agriculturii a pus în consultare o schemă de ajutor de minimis destinată crescătorilor de Bazna și Mangalița. Potrivit proiectului prezentat în sursa furnizată, sprijinul propus este de 2.300 de lei anual pentru fiecare scroafă de reproducție, cu condiția comercializării a cel puțin patru produși pe an, fiecare de minimum 8 kilograme.

Este un semnal important: autoritățile încearcă să stimuleze nu doar păstrarea animalelor existente, ci și reproducția și creșterea efectivelor.

Proiectul prevede inclusiv testarea ADN a scroafelor înscrise în program, tocmai pentru verificarea apartenenței la rasă.

În paralel, prin intervenția DR-03 din Planul Strategic PAC, Bazna și Mangalița sunt eligibile pentru plăți destinate raselor locale aflate în pericol de abandon. AFIR indică pentru porcine un cuantum de 300 de euro/UVM/an, în cadrul acestei intervenții.

„Adevărul este că am fost cu adevărat ajutați de autorități”, recunoaște dr. Ioan Cleja.

Sprijinul public poate reduce o parte din presiunea economică asupra crescătorului, dar nu poate înlocui piața.

Porcul românesc, între cantitate și valoare

Ar fi greșit să punem Bazna și Mangalița în opoziție cu fermele comerciale mari. România are nevoie de ambele modele. Fermele industriale pot asigura volumele necesare unei piețe mari. Rasele locale pot contribui la diversificarea ofertei, la conservarea patrimoniului genetic și la dezvoltarea unor produse cu valoare adăugată.

Modelul poate semăna mai degrabă cu ceea ce s-a întâmplat în alte regiuni europene: o rasă locală este păstrată, iar produsul obținut devine parte a identității gastronomice a zonei. Pentru ca acest lucru să funcționeze, însă, nu este suficient să existe porci Bazna sau Mangalița. Trebuie să existe crescător, abator, procesator, brand și consumator.

Viitorul sectorului porcin românesc nu se va decide printr-o singură soluție. România trebuie să-și consolideze producția internă, să reducă vulnerabilitatea la boli, să investească în biosecuritate și reproducție și să creeze condiții pentru ca fermierii să poată rămâne competitivi.

În paralel, rase precum Bazna și Mangalița pot reprezenta o altă formă de agricultură: mai mică în volum, dar cu posibilitatea unor prețuri și marje mai bune atunci când produsul este corect poziționat. „Asta doar dacă reușim să rezolvăm problemele de ordin legislativ legate de puritatea rasei”, adaugă dr. Ioan Cleja.