Companiile de stat, între profit și datorii. Ce fac diferit alte țări europene și care sunt lecțiile pentru România

O analiză semnată de viceguvernatorul BNR Cosmin descrie companiile de stat din România drept un sector care funcționează „cu două viteze”. Primele zece societăți, active în special în energie, trag în sus rezultatele agregate. Față de acest grup restrâns, restul companiilor de stat se confruntă cu dificultăți financiare importante, iar decalajele față de sectorul privat se adâncesc.

Situația nu înseamnă însă că proprietatea publică duce automat la rezultate slabe. State europene precum Slovenia, Suedia și Norvegia controlează companii importante în energie, transporturi, infrastructură sau finanțe. Diferențele apar în modul în care statul își organizează rolul de acționar, alege administratorii și măsoară rezultatele.

În raportul din 2024, OCDE arăta că 29 dintre cele 55 de jurisdicții analizate, adică aproximativ 53%, foloseau modele centralizate sau coordonate de administrare a companiilor de stat. 

Slovenia și Suedia erau încadrate în categoria sistemelor centralizate. Norvegia avea un portofoliu centralizat important, alături de participații administrate separat. România era încadrată într-un model coordonat, în care companiile rămân în proprietatea diferitelor ministere și autorități, iar rolul central de coordonare și monitorizare este exercitat astăzi de AMEPIP.

Cele două viteze ale companiilor de stat românești

Radiografia lui Cosmin Marinescu arată că diferența dintre companiile de stat performante și restul sectorului este mare. În ultimii zece ani, gradul de îndatorare al companiilor de stat cu profitabilitate redusă a crescut cu aproximativ 14 puncte procentuale. Lichiditatea lor a coborât spre 60%. 

Indicatorul arată, simplificat, cât de ușor poate o companie să-și acopere obligațiile curente cu resursele pe care le are la dispoziție. În mediul privat, evoluția a fost inversă: îndatorarea a scăzut cu 9 puncte procentuale, iar lichiditatea a trecut de 120%.

Problemele se văd și la plata facturilor. Companiile de stat își achită furnizorii într-un interval de aproximativ trei ori mai mare decât media economiei. Rata restanțelor depășește 20%, comparativ cu 9% în sectorul privat.

Marinescu arată că peste 30% din restanțele proprii ale tuturor companiilor nefinanciare și circa 40% din arieratele acestora față de bugetul de stat aparțin sectorului de stat. În unele societăți, cheltuielile cu salariile au ajuns să depășească jumătate din cifra de afaceri.

Viceguvernatorul BNR indică printre soluții profesionalizarea conducerilor, reducerea mandatelor provizorii, restructurarea activităților neviabile și aplicarea standardelor de guvernanță corporativă asumate inclusiv prin PNRR.

Slovenia: participațiile statului sunt administrate de un holding

Dintre cele trei exemple, Slovenia oferă una dintre cele mai directe comparații cu România. Este o economie europeană mai mică, fostă economie socialistă, în care statul continuă să controleze participații importante.

Diferența instituțională este că acestea sunt administrate central prin Slovenian Sovereign Holding – SSH. Holdingul stabilește anual obiective pentru companiile din portofoliu și urmărește dacă acestea sunt atinse.

Slovenia își împarte participațiile în trei categorii. La companiile strategice, statul urmărește atât obiective economice, cât și interese publice. La cele considerate importante există obiective economice și de dezvoltare. Pentru companiile de portofoliu, obiectivul este strict economic.

La finalul lui 2025, valoarea contabilă a participațiilor administrate era de 14,01 miliarde de euro, față de 13,07 miliarde cu un an înainte. Valoarea contabilă reprezintă valoarea înregistrată în bilanț și nu trebuie confundată cu o eventuală valoare de vânzare pe piață.

Randamentul capitalurilor proprii (ROE) este estimat la 8,9% pentru 2025, față de ținta de 7,1%. Indicatorul arată, pe scurt, cât profit produce o companie în raport cu banii investiți de acționari. În 2024 fusese de 9,6%, iar în 2023 de 10,1%. Cifra pentru 2025 se bazează încă pe rezultatele disponibile și estimările companiilor.

Slovenia măsoară separat profitul, dividendele și productivitatea

Sistemul sloven nu se limitează la întrebarea dacă o companie a terminat anul pe profit. Holdingul stabilește indicatori economici și financiari pentru societățile importante și îi include într-un plan anual de administrare.

Din 2025, Slovenia stabilește și o țintă de productivitate pentru întregul portofoliu. Pentru acest an, obiectivul a fost de 86.000 de euro valoare adăugată pentru fiecare angajat, iar rezultatul estimat a ajuns la circa 90.000 de euro. Este peste ținta stabilită pentru 2025, dar sub nivelul de 93.700 de euro înregistrat în 2024.

Companiile din portofoliu au distribuit în 2025 dividende de 513,1 milioane de euro, cu 49 de milioane peste nivelul planificat. Din această sumă, statul sloven a primit 418,2 milioane de euro.

Separat, SSH a raportat pentru 2025 un profit net record de 85,7 milioane de euro. Profitul distribuibil este direcționat integral către fondul creat pentru reconstrucția după inundațiile din 2023. Contribuțiile holdingului la acest fond în perioada 2024-2026 se apropie de 250 de milioane de euro.

Cifrele nu descriu însă o creștere continuă a profitabilității. ROE-ul portofoliului a coborât de la 10,1% în 2023 la 9,6% în 2024 și la un nivel estimat de 8,9% în 2025. Diferența este că rezultatul este comparat în fiecare an cu ținte stabilite anterior și publicate.

Suedia: 41 de companii și reguli comune stabilite de Ministerul Finanțelor

Suedia are în prezent 41 de companii deținute integral sau parțial de stat, cu aproximativ 121.800 de angajați. Guvernul estimează valoarea totală a portofoliului la aproximativ 870 de miliarde de coroane suedeze, echivalentul a circa 79 de miliarde de euro.

Majoritatea companiilor sunt administrate prin Departamentul pentru Companii de Stat din Ministerul Finanțelor. Există astfel o structură specializată care gestionează participațiile și concentrează expertiza financiară și de guvernanță.

Politica de proprietate adoptată în 2025 stabilește inclusiv modul în care sunt alese consiliile de administrație. Se folosește un proces de recrutare bazat pe competențe, iar politicienii activi nu sunt nominalizați în consiliile companiilor de stat. Statul poate avea însă în boarduri specialiști din structura guvernamentală care administrează participațiile.

Pentru companiile comerciale, statul stabilește obiective financiare privind profitabilitatea, structura capitalului și dividendele. Rezultatele sunt urmărite în întâlniri periodice între reprezentanții proprietarului, președintele consiliului și directorul general.

Guvernul raportează anual Parlamentului modul în care a administrat participațiile statului. Politica adoptată în 2025 pune un accent mai mare pe profitabilitate și pe crearea de valoare pe termen lung, dar tratează separat obligațiile de serviciu public ale companiilor care le au.

Norvegia: statul este proprietar, dar nu are reprezentanți în consiliile companiilor

Guvernul norvegian indică în prezent participații directe ale statului în 69 de companii. La finalul lui 2025, participațiile în societățile în care obiectivul statului este obținerea celui mai bun randament pe termen lung erau evaluate la 1.073 de miliarde de coroane norvegiene. Separat, participațiile în companii cu obiective de politică publică aveau capitaluri proprii atribuibile statului de aproximativ 222 de miliarde de coroane.

Separarea celor două categorii este esențială. Statul nu cere același lucru unei companii comerciale și unei societăți create pentru îndeplinirea unei misiuni publice.

Regulile privind conducerea sunt la fel de clare. Statul norvegian nu are reprezentanți în consiliile de administrație. Principalul criteriu pentru selectarea membrilor este competența. Consiliul conduce compania, iar autoritatea statului ca acționar se exercită prin adunarea generală.

Autoritățile au întâlniri regulate cu societățile, dar guvernul precizează explicit că opiniile transmise în aceste discuții sunt informații pentru board, nu ordine. Deciziile rămân responsabilitatea conducerii companiei.

Norvegia separă și rolul statului de proprietar de cel de regulator. Companiile comerciale sunt gestionate, în principal, printr-o unitate centrală din Ministerul Comerțului, Industriei și Pescuitului, în timp ce societățile cu obiective publice pot rămâne la ministerele sectoriale.

România și AMEPIP

În evaluarea publicată în 2023, OCDE descria în România un sistem cu participațiile statului dispersate între ministere și alte autorități, proceduri neuniforme de selecție și monitorizare și o utilizare extinsă a mandatelor provizorii. 

Între timp a devenit operațională AMEPIP, agenția care coordonează politica de proprietate și supraveghează guvernanța companiilor publice. Din 2025, România are și o politică oficială în domeniu. Legea 48/2025 stabilește obiectivele statului ca proprietar și împărțirea responsabilităților.

Modelul românesc rămâne însă diferit de holdingul sloven. AMEPIP coordonează și monitorizează, dar ministerele, autoritățile locale și celelalte instituții continuă să exercite drepturile statului ca acționar.

La sfârșitul primului trimestru din 2026, tabloul de bord al agenției acoperea 1.346 de întreprinderi publice. AMEPIP declanșase 67 de proceduri de selecție și efectuase 405 evaluări ale administratorilor provizorii. Corpul administratorilor cuprindea 648 de persoane admise.

În raportul de țară din 2026, Comisia Europeană arată că România ar beneficia de o aplicare mai fermă a cadrului de guvernanță corporativă la întreprinderile de stat, inclusiv în privința transparenței și a concurenței la numirea membrilor consiliilor de administrație, a stabilirii unor mandate coerente și a folosirii remunerării bazate pe performanță.

Reforma companiilor de stat, între PNRR și decizii politice contradictorii

Funcționarea AMEPIP a avut și o miză financiară directă. În 2025, Comisia Europeană a suspendat inițial 330 de milioane de euro din Cererea de plată 3 din cauza problemelor legate de conducerea și operaționalizarea agenției. După remedierea unei părți dintre deficiențe, România a recuperat în 2026 132 de milioane de euro din suma aferentă acestui dosar.

Instituția a fost în același timp contestată politic. În iunie 2025, parlamentari USR au propus desființarea AMEPIP și transferarea atribuțiilor către Secretariatul General al Guvernului. Consiliul Legislativ a avizat negativ proiectul, iar Senatul l-a respins. Decizia finală aparține Camerei Deputaților.

În 2026 a apărut și o contradicție între direcția recomandată de agenție și cea votată în Parlament. În aprilie 2026, odată cu raportul trimestrial, AMEPIP a prezentat public o listă preliminară de 11 companii publice considerate eligibile pentru listare sau pentru vânzarea unor pachete minoritare la Bursa de Valori București. Documentul are caracter exploratoriu, nu de decizie.

În iunie 2026, Parlamentul a adoptat o lege inițiată de PSD și amendată de AUR, care interzice și suspendă până la 31 decembrie 2027 înstrăinarea acțiunilor deținute de stat, cu câteva excepții limitate. Interdicția acoperă și listările pe piața de capital. Legea nu este în vigoare: președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională pe 24 iunie 2026. Sesizarea invocă, între altele, conflictul direct cu Legea 48/2025, care recunoaște listarea drept instrument de transparență și disciplină corporativă.

Ce au în comun cele trei modele și unde apar diferențele cu România

Comparația nu arată că simpla centralizare garantează profitul și nici că toate companiile publice trebuie judecate după aceiași indicatori. Portofoliile celor patru state au dimensiuni, sectoare și obiective diferite. Există însă câteva diferențe instituționale măsurabile.

În Slovenia, aceeași entitate administrează central participațiile și stabilește anual ținte pentru companii. În Suedia, majoritatea portofoliului este gestionată printr-o structură specializată a Ministerului Finanțelor, iar selecția boardurilor urmează reguli comune. În Norvegia, statul își separă explicit rolul de proprietar de conducerea efectivă a companiei și de rolul său de regulator.

Comparația arată că diferențele dintre modele țin mai puțin de existența companiilor de stat și mai mult de arhitectura prin care acestea sunt administrate. Slovenia, Suedia și Norvegia folosesc formule diferite, dar au în comun reguli mai clare privind rolul statului ca acționar, selecția conducerilor și evaluarea performanței. România a început să construiască un sistem similar prin AMEPIP și prin noua politică de proprietate, însă rezultatele vor depinde de modul în care aceste reguli sunt aplicate în practică.