Socialiștii americani și paradoxul privilegiului. De ce oameni înstăriți se îndreaptă spre stânga radicală

Este vorba despre Gustavo Gordillo, în vârstă de 38 de ani, fost student la Yale. New York Post l-a ironizat pentru că beneficiază de sprijinul financiar al tatălui său, în timp ce critică bogații și proprietatea privată, scriu cei de la The Atlantic.

Criticile s-au intensificat după ce publicația a relatat că Gordillo a renunțat la un program de ucenicie pentru electricieni și nu a obținut certificarea completă. Katie Pavlich, prezentatoare la NewsNation, l-a criticat pe rețelele sociale. Susținând că acesta ar fi eșuat în programul de ucenicie pentru că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile.

Gordillo a declarat că renunțarea la pregătirea pentru meseria de electrician a fost „o alegere dificilă”. El a spus că a luat această decizie pentru a se putea dedica mai mult activității sale în cadrul DSA.

Nu este singurul socialist acuzat că provine dintr-o familie privilegiată

Gordillo este doar cel mai recent reprezentant important al stângii americane acuzat că provine dintr-un mediu privilegiat, dar se prezintă drept un radical apropiat de clasa muncitoare.

Un alt exemplu este Graham Platner. Înainte ca tentativa sa de a candida pentru Senatul SUA din partea statului Maine să se încheie într-un scandal, Platner era prezentat frecvent drept un om privilegiat care încerca să adopte imaginea unui muncitor. Bunicul său a fost un arhitect și designer de interior cunoscut. Mama sa deținea un restaurant care reprezenta principalul client al fermei sale de stridii. Tatăl său l-a ajutat, de asemenea, să își cumpere o locuință.

Zohran Mamdani a fost și el criticat în timpul campaniei pentru funcția de primar al New Yorkului. Criticii au pus sub semnul întrebării faptul că acesta se prezintă drept socialist, deși s-a născut într-o familie înstărită. Părinții săi activau în industria cinematografică de la Hollywood și dețineau o proprietate luxoasă în Uganda. Aceste acuzații de ipocrizie au devenit mai puternice pe măsură ce candidații DSA au obținut o serie de victorii în alegerile primare ale Partidului Democrat din Statele Unite.

„Subaru socialists”

Publicații conservatoare și moderate au susținut că aceste succese progresiste sunt alimentate în special de tineri albi, bogați și cu studii universitare.

Datele disponibile susțin parțial această observație. Un sondaj național și cel mai recent studiu demografic al DSA arată că 77% dintre membrii organizației sunt albi. De asemenea, peste 80% dintre membrii cu vârsta de cel puțin 25 de ani au absolvit cel puțin studiile universitare de licență.

Dacă Partidul Democrat traversează un moment asemănător cu cel al mișcării Tea Party din Partidul Republican, așa cum a sugerat recent The New York Times, această revoluție este alimentată în mare parte de persoane educate și dezamăgite, dintre care multe au o situație financiară relativ bună.

Jurnalistul Jay Caspian Kang, de la The New Yorker, îi numește „Subaru socialists”. Termenul se referă la persoane cu studii universitare, care au suficienți bani pentru mașini de categorie medie și mese la restaurante bune, dar care nu își permit neapărat să cumpere o locuință sau nu se simt financiar în siguranță. Senatorul republican John Kennedy preferă o denumire mai dură: „Lulu Lenins”.

De ce aleg oamenii privilegiați o politică împotriva sistemului de care au beneficiat?

Criticile la adresa unor socialiști precum Gordillo sunt de înțeles. Acesta promovează public o politică radicală, în timp ce criticii susțin că, în viața privată, contribuie la procesul de gentrificare din Brooklyn. Totuși, concentrarea exclusivă asupra contradicțiilor socialiștilor proveniți din familii bogate poate ascunde o întrebare mai importantă.

De ce atât de mulți americani privilegiați sunt atrași de o ideologie care urmărește schimbarea sistemului de care ei înșiși au beneficiat? În 1977, Barbara și John Ehrenreich au introdus, într-un eseu publicat în revista Radical America, termenul „clasa profesional-managerială”. Conceptul descria populația americană în creștere formată din angajați cu studii superioare și ocupații bazate pe cunoaștere. Potrivit celor doi autori, această categorie include persoane care contribuie la crearea și menținerea culturii capitaliste.

Este vorba despre angajați din domenii precum artele, educația, medicina, divertismentul, dreptul, publicitatea și tehnologia. Aceste profesii puteau fi văzute drept exemple ale capacității capitalismului de a le oferi americanilor o viață confortabilă, sănătoasă și bogată din punct de vedere cultural. Totuși, situația s-a schimbat.

Orientarea tot mai accentuată spre stânga a clasei profesionale sugerează că aceasta nu mai este la fel de convinsă de sistemul economic pe care, în trecut, îl susținea. Un sondaj CBS News/YouGov publicat în această lună arată că democrații sunt aproape de două ori mai predispuși să aibă o opinie favorabilă despre socialism decât despre capitalism.

58% dintre democrați au o opinie favorabilă despre socialism, în timp ce doar 32% au o opinie favorabilă despre capitalism.

În rândul democraților cu studii universitare, sprijinul pentru socialism ajunge la 71%.

Schimbarea clasei profesionale americane

Fenomenul nu este complet nou. În 1977, soții Ehrenreich observau deja că radicalismul și chiar opoziția față de capitalism puteau fi întâlnite în rândul anumitor profesioniști educați, în special în mediul universitar.

Însă orientarea actuală a clasei profesionale spre stânga reprezintă o schimbare importantă. Până la mijlocul anilor 2000, alegătorii cu studii universitare aveau o probabilitate mai mare să voteze pentru republicani decât pentru democrați. În 1984, alegătorii cu diplomă de licență l-au susținut pe Ronald Reagan cu o marjă de peste două la unu.

Ceea ce este diferit astăzi este faptul că oamenii care, în mod tradițional, aveau rolul de a susține capitalismul în fața publicului și-au pierdut încrederea în acest sistem. Mulți membri ai clasei profesionale au devenit critici ai capitalismului.

Această schimbare merită analizată. Ea poate reprezenta un semnal că sistemul economic actual nu mai reușește să se justifice nici măcar în fața oamenilor care lucrează în domenii ce au contribuit la promovarea sa.

Experiențele profesionale pot explica apropierea de socialism

Potrivit propriilor date demografice ale DSA, organizația include numeroși membri care lucrează sau se pregătesc pentru profesii tradițional asociate clasei profesionale.

Printre aceștia se află profesori, cadre universitare, asistenți sociali, angajați din domeniul medical și funcționari publici. Faptul că unele persoane din aceste domenii, inclusiv persoane bine plătite, privesc economia actuală cu nemulțumire nu este neapărat o contradicție.

Un profesor care trebuie să își cumpere singur materialele pentru clasă. Un cadru universitar care lucrează la trei universități pentru a-și putea plăti cheltuielile. Un asistent social care lucrează cu persoane defavorizate. O asistentă medicală care vede cum spitalul în care lucrează este cumpărat de un fond de investiții. Un angajat federal care observă cum grupurile de lobby influențează regulile privind siguranța. Un inginer care lucrează la un produs tehnologic ce poate avea efecte negative asupra adolescenților.

Toate aceste experiențe pot influența modul în care oamenii privesc capitalismul. Întrebarea este ce ar trebui să creadă aceste persoane despre sistemul economic în care trăiesc.

Și de ce ar fi considerată ipocrizie poziția celor care ajung să creadă, pe baza propriilor experiențe profesionale, că economia are nevoie de reforme profunde?

Gordillo: „Este greșit ca stabilitatea financiară să depindă de noroc”

Unii dintre așa-numiții „Subaru socialists” ar putea fi atrași de mișcările progresiste din motive sociale. Alții ar putea fi pur și simplu plictisiți de propriul privilegiu. Dar mulți socialiști proveniți din clasa profesională par să ia o decizie morală sinceră.

Experiențele lor directe îi pot face să creadă că actualul sistem capitalist are probleme profunde. Gustavo Gordillo și-a explicat astfel propriile motive pentru implicarea în DSA: „Am experimentat viața economică din această țară din mai multe perspective, așa că știu că, de multe ori, norocul este cel care determină dacă cineva va avea stabilitate financiară. Acest lucru este greșit.”

Autorul consideră că există o posibilă lecție politică în cazul lui Zohran Mamdani. Acesta nu încearcă să își ascundă poziția socială.