Curcanul românesc, între tradiție și industrie: producem pentru piața internă, dar și pentru export

Creșterea industrială a curcanilor în România s-a dezvoltat în a doua jumătate a secolului trecut. Pe măsură ce industria avicolă a trecut de la gospodăria tradițională la sisteme de producție specializate.

Curcanul nu a ajuns însă niciodată să aibă dimensiunea economică a puiului. Producția de pui permite cicluri mai rapide, o piață mult mai largă și o cerere constantă pe tot parcursul anului.

În ultimii ani, această diferență a devenit și mai vizibilă. O parte dintre producători s-au orientat către pui, categorie cu rulaj mai mare și cu o cerere mai previzibilă.

Curcanul a rămas astfel o categorie mai specializată, cu un consum mai restrâns și cu o poziționare diferită în retail.

România, între producătorii europeni de carne de curcan

În ciuda dimensiunii mai reduse a sectorului, România nu este un producător marginal la nivel european.

Datele sectoriale europene indicau pentru România o producție de aproximativ 15.000 de tone de carne de curcan în 2020. În acel an, România se afla în jurul locului al optulea între principalii producători europeni, după Germania, Franța, Italia, Polonia, Spania, Ungaria și Regatul Unit.

Diferența față de liderii europeni este însă foarte mare. În același an, producția Germaniei și Franței era de câteva sute de mii de tone, în timp ce România se afla la aproximativ 15.000 de tone.

Asta arată și dimensiunea reală a pieței: România are o industrie de curcan, dar nu una comparabilă ca volum cu marile centre europene de producție.

În schimb, România este parte dintr-o industrie avicolă europeană mult mai mare. În 2024, producția de carne de pasăre a Uniunii Europene a atins aproximativ 14,1 milioane de tone, un nivel record.

De ce este puiul mult mai puternic decât curcanul?

Explicația nu ține doar de preferințele consumatorilor.

Puiul are avantajul unei piețe foarte mari, al unui ciclu de producție mai scurt și al unei infrastructuri industriale dezvoltate în jurul său. Se vinde proaspăt, refrigerat, congelat, întreg, tranșat și sub forma unei game foarte largi de produse procesate.

Curcanul are o piață mai mică.

Această diferență se vede și la nivel european. Potrivit celui mai recent tablou de bord al Comisiei Europene, pentru 2025, carnea de pui reprezenta aproximativ 87,1% din producția europeană de carne de pasăre, în timp ce curcanul reprezenta aproximativ 6,2%.

Cu alte cuvinte, curcanul nu concurează doar cu porcul și vita pentru farfuria consumatorului român. În interiorul propriei categorii, concurează cu un produs mult mai bine dezvoltat industrial: puiul.

România importă curcan, chiar dacă produce

Datele comerciale arată foarte clar această situație.

În 2024, România a importat 9.776 de tone de carne de curcan congelată, tranșată și organe, cu excepția ficatului, în valoare de aproximativ 36 de milioane de dolari. Principalele surse au fost Germania, Polonia și Ungaria.

Numai Polonia a livrat României peste 2.35 milioane de kilograme din această categorie, Ungaria aproximativ 1,9 milioane de kilograme, iar Germania peste 3 milioane de kilograme.

Importurile nu se opresc însă la carnea congelată.

România importă și alte categorii de produse din carne de curcan, în funcție de forma în care acestea sunt comercializate și încadrate statistic.

Dar România și exportă

În aceeași categorie de carne de curcan congelată, România a exportat în 2024 aproximativ 1.012 tone, în valoare de 4,83 milioane de dolari. Printre principalele destinații s-au aflat Regatul Unit, Ungaria, Irlanda, Franța și Grecia.

Există și exporturi de preparate din carne de curcan. În 2024, acestea au însumat aproximativ 1.279 de tone, cu o valoare de 7,6 milioane de dolari. Germania și Austria au fost printre principalele piețe pentru aceste produse.

Așadar, imaginea este mai complexă decât „România produce prea puțin”.

România produce carne de curcan, exportă o parte din producție și, în același timp, importă cantități importante.

Diferențele pot avea legătură cu tipul de produs, prețul, procesarea, cererea retailerilor, contractele comerciale și specializarea diferitelor fabrici.

De ce importăm dacă avem producție internă?

Unul dintre motive este specializarea pieței europene.

Industria avicolă a Uniunii funcționează ca o piață integrată. Carnea și preparatele din carne circulă între state în funcție de capacitățile de producție, costuri, cerere și tipurile de produse solicitate.

Comisia Europeană arată că UE este unul dintre cei mai mari producători mondiali de carne de pasăre, cu o producție anuală de peste 13 milioane de tone, și că importă în special produse cu valoare mai mare, precum pieptul de pasăre și anumite preparate.

Pentru România, apropierea de mari producători regionali precum Polonia, Ungaria și Germania face ca importurile să fie o componentă firească a pieței.

În cazul curcanului, această concurență este cu atât mai vizibilă deoarece România are un sector mai mic decât principalii producători europeni.

Sectorul european continuă să crească

Datele recente nu indică o restrângere a pieței europene de carne de pasăre.

În 2025, producția totală de carne de pasăre a UE a crescut cu aproximativ 2,1% față de 2024, potrivit Comisiei Europene.

Pentru 2026, Comisia estimează în continuare o creștere a producției de carne de pasăre. În proiecția sa din primăvara acestui an, producția europeană de pasăre este estimată să avanseze cu aproximativ 1,4%, în timp ce producția de carne de porc, vită și ovine/caprine este estimată să scadă.

Așadar, la nivel european, pasărea rămâne una dintre categoriile cu cele mai bune perspective de producție.

Creșterea vine însă cu riscuri

Unul dintre cele mai importante riscuri pentru industria avicolă este gripa aviară.

Datele Comisiei Europene arată că, între 1 octombrie 2025 și 8 iunie 2026, în 17 state membre au fost identificate 753 de focare, iar peste 28 de milioane de păsări au fost sacrificate în cadrul măsurilor de control. Fermele de curcani și rațe au fost printre cele mai frecvent afectate tipuri de exploatații.

Pentru crescătorii de curcani, riscul sanitar este important tocmai pentru că producția este concentrată în ferme specializate. Un focar poate afecta nu doar efectivul unei ferme, ci și fluxurile comerciale dintr-o întreagă regiune.

În plus, costurile cu furajele, energia, transportul și biosecuritatea rămân elemente care influențează direct competitivitatea producătorilor.

Mai există loc pentru dezvoltarea producției românești?

Datele disponibile nu permit o concluzie simplă că România va deveni un mare exportator de carne de curcan.

Există însă câteva elemente care mențin sectorul relevant.

Pe de o parte, consumul european de carne de pasăre rămâne solid, iar Comisia Europeană estimează pentru 2026 o cerere robustă pentru carne, în condițiile în care producția de pasăre este singura dintre marile categorii de carne pentru care este anticipată o creștere.

Pe de altă parte, România are deja infrastructură industrială, fermieri specializați și acces la piața unică europeană.

În același timp, datele comerciale arată că există loc pentru îmbunătățirea raportului dintre producția internă și importuri. În 2024, numai la categoria cărnii de curcan congelate, tranșate și organe, importurile României au fost de aproape zece ori mai mari decât exporturile: aproximativ 9.776 de tone față de 1.012 tone.

Asta nu înseamnă automat că producția internă trebuie să înlocuiască toate importurile. Piața europeană funcționează pe schimburi comerciale, iar unele produse sunt importate tocmai pentru că răspund unei cereri pe care producătorii locali nu o acoperă în aceeași formă sau la același preț.

Un sector mic, într-o industrie avicolă în creștere

Curcanul rămâne o categorie mult mai mică decât puiul, inclusiv în România. Dar datele ultimilor ani arată că nu este o industrie dispărută.

România continuă să producă, să importe și să exporte carne de curcan, în timp ce piața europeană de carne de pasăre se află pe o traiectorie de creștere.

Cât din această evoluție va ajunge să se reflecte în fermele românești va depinde de mai mulți factori: costurile de producție, competitivitatea față de importuri, evoluția consumului, capacitatea de procesare, riscurile sanitare și, nu în ultimul rând, disponibilitatea producătorilor de a investi într-o categorie cu o piață mai mică decât cea a puiului.

Pentru moment, datele descriu mai degrabă un sector de nișă aflat într-o industrie avicolă în expansiune, decât o categorie pregătită să ia locul puiului în farfuria românilor.