Uniunea Europeană la răscruce. Șase dosare vor cântări asupra mandatului Ursulei von der Leyen

Ursula von der Leyen intră în ultima parte a mandatului său la Bruxelles. Comisia Europeană trebuie acum să demonstreze că poate construi, nu doar reacționa. Pandemia, conflictul Rusiei cu Ucraina, criza energetică și războiul din Gaza au dominat anii anteriori. Urmează însă o perioadă diferită.

China apasă asupra industriei europene. Statele Unite complică ecuația comercială și digitală. Alegerile naționale pot schimba echilibrul politic. În acest context, Uniunea Europeană trebuie să răspundă simultan la șase mari provocări. Fiecare poate deveni o piatră de temelie sau o fisură în moștenirea lui von der Leyen.

Competitivitatea Europei, primul mare test

Primul dosar este economia europeană. Von der Leyen i-a cerut lui Mario Draghi să analizeze declinul competitivității. Fostul premier italian a avertizat că Europa trebuie să investească suplimentar aproximativ 800 de miliarde de euro anual. Problema este structurală. Companiile europene se confruntă cu energie scumpă, piețe de capital fragmentate și reguli numeroase. Concurența externă apasă simultan asupra unor industrii strategice.

China este cazul cel mai sensibil. Subvențiile de stat au contribuit la extinderea producției chineze peste cererea internă. Vehiculele electrice, bateriile, panourile solare și oțelul creează presiune asupra producătorilor europeni. La fel de important este accesul la materii prime critice. Beijingul deține o poziție puternică în lanțurile de aprovizionare. Europa trebuie să reducă această dependență fără să provoace un nou război comercial.

Pentru Ursula von der Leyen, aceasta este prima mare probă: cum păstrezi piața deschisă fără să-ți pierzi industria?

Comisia Europeană și conflictul cu marile platforme

Al doilea front este digital. Comisia Europeană aplică deja regulile din Digital Markets Act și Digital Services Act. Amenzile aplicate unor giganți precum Apple, Meta și Google au iritat Washingtonul. Problema depășește însă sancțiunile.

Bruxelles vrea să-și apere autonomia de reglementare. În același timp, nu își poate permite ca fiecare decizie europeană să devină o dispută transatlantică.

Dosarul copiilor și accesul lor la rețelele sociale adaugă o nouă miză. Von der Leyen susține ideea unor restricții pentru copiii sub 13 ani. Dar necesitatea introducerii unor dovezi de depășire a vârstei de 13 ani implică pierderea intimității și un abuz la viața privată. O astfel de politică poate alimenta și mai mult tensiunile cu administrația Trump. Mesajul european este simplu: Uniunea își face propriile reguli. Dar aplicarea lor într-o economie dominată de companii americane cere un echilibru diplomatic foarte fin. Pentru Uniunea Europeană, suveranitatea digitală nu mai este o temă teoretică. Ea devine o probă directă de autonomie politică.

Tranziția verde între climă și revoltă socială

Green Deal a fost una dintre marile semnături politice ale primului mandat. Acum, chiar această moștenire este reconsiderată. Fermierii au protestat în numeroase state. Industria și guvernele cer simplificarea reglementărilor. În același timp, schimbările climatice, care au existat mereu sunt prezentate drept noutăți grave. Valurile de căldură, incendiile și riscurile extreme sunt utilizate ca factori de presiune pentru o acțiune și mai puternică. Aici apare cea mai dificilă contradicție.

Dacă Ursula von der Leyen relaxează prea mult politicile verzi, poate pierde credibilitate. Dacă păstrează toate obiectivele în forma actuală, riscă o reacție politică mai puternică. Costul social devine decisiv, spune Politico.

Întrebarea nu mai este doar cât de repede se decarbonizează Europa, ceea ce este o absurditate pentru cei ce mai știu cum are loc fotosinteza. Întrebarea este cine suportă factura politicilor care impus reguli abuzive și duc la pierderi economice mari.

Pentru Comisia Europeană, tranziția verde trebuie să rămână compatibilă cu puterea de cumpărare și competitivitatea industriei. Altfel, proiectul climatic poate deveni chiar victima propriului succes politic.

Apărarea Europei și viitorul Ucrainei

Al patrulea dosar este securitatea. Războiul din Ucraina a mutat discuția europeană de la „autonomie strategică” către capacitatea concretă de apărare. UE încearcă să stimuleze achizițiile comune și producția militară. Programul SAFE pune la dispoziție până la 150 de miliarde de euro. Problema rămâne politică.

Statele membre nu împărtășesc aceeași viziune asupra nivelului cheltuielilor. Diferențele apar și în privința priorităților. În centrul acestei ecuații se află Ucraina.

Ursula von der Leyen trebuie să susțină financiar și politic Kievul. În același timp, trebuie să păstreze relația cu administrația Trump. Orice eventuală negociere de pace cu Rusia ar trebui să găsească Ucraina într-o poziție cât mai solidă.

Dar și aici peisajul politic european se schimbă. Guverne mai apropiate de pozițiile Kremlinului au câștigat teren. Alegerile din 2027 pot modifica suplimentar echilibrul. Pentru Uniunea Europeană, securitatea nu mai este o anexă a politicii externe. A devenit una dintre condițiile existenței sale strategice.

Extinderea Uniunii Europene, între promisiune și răbdare

Al cincilea test privește extinderea. Ucraina, Republica Moldova și statele din Balcanii de Vest s-au apropiat de Uniunea Europeană. Dar apropierea politică nu echivalează cu pregătirea pentru aderare. Candidații trebuie să avanseze în reforme dificile. Statul de drept, combaterea corupției și independența justiției rămân criterii esențiale.

Există însă și o problemă din partea statelor membre. Extinderea înseamnă mai multe cheltuieli, noi mecanisme de finanțare și presiuni asupra instituțiilor europene. O Uniune cu peste 30 de membri ar necesita o adaptare instituțională serioasă. Pentru Comisia Europeană, există astfel o problemă de credibilitate. Țările candidate trebuie să vadă că drumul către aderare rămâne real. Altfel, sala de așteptare poate deveni prea lungă. Iar statele aflate acolo pot începe să caute alternative geopolitice.

Următorul buget european va decide cât poate face Bruxellesul

Ultimul și poate cel mai concret test este finanțarea. Comisia Europeană a propus pentru 2028–2034 un buget de aproape 2.000 de miliarde de euro. Statele europene sunt însă împărțite. „Prietenii Coeziunii” vor protejarea fondurilor regionale și a Politicii Agricole Comune. Ei preferă mecanisme de finanțare apropiate de cele actuale. Țările mai prudente financiar cer mai puține cheltuieli și alte priorități.

În această tabără intră Germania, Suedia, Danemarca și Țările de Jos. Accentul cade pe inovare, apărare și capacitate industrială.

Apoi intervine calendarul politic. Franța, Italia, Spania și Polonia au alegeri în 2027. Guvernele vor negocia la Bruxelles, dar vor calcula fiecare concesie și în raport cu propriul electorat. Noul cadru financiar trebuie să înceapă la 1 ianuarie 2028, tmpul este, prin urmare, limitat. Cu cât negocierile se apropie de alegeri, cu atât compromisurile devin mai grele.

Următorii trei ani vor conta mai mult decât discursurile

Ursula von der Leyen și-a legat deja numele de perioade de criză succesive. Acum începe partea mai dificilă. Europa trebuie să demonstreze că poate crește economic. Trebuie să-și apere industria, să-și protejeze regulile și să-și consolideze securitatea. Va continua tranziția climatică fără să piardă sprijinul public, dar asta nu va fi posibil dacă firmele vor pierde în continuare. Și nici dacă populația va fi nevoită să plătească prețul final. Dacă va continua să păstreze Ucraina în centrul strategiei sale, resursele financiare înghițite de război vor dezechilibra reastul. S-ar putea să ofere un traseu credibil candidaților la aderare și să găsească banii pentru toate aceste obiective. Aici se află adevărata miză a ultimilor ani de mandat.

Moștenirea unei președinte de Comisie nu se construiește prin numărul discursurilor susținute, ci prin ceea ce rămâne după ele. Pentru Uniunea Europeană, următorii trei ani pot însemna consolidare sau fragmentare. Pentru Comisia Europeană, pot însemna trecerea de la reacția la crize către anticiparea lor. Iar pentru Ursula von der Leyen, întrebarea finală va fi simplă, nu cât de bine și-a prezentat mandatul, ci cât de mult s-a schimbat Europa până la sfârșitul lui.