„Nu” pentru UE. Islanda pune pe primul loc suveranitatea și controlul asupra resurselor

Islanda a spus „Nu” reluării negocierilor privind aderarea la Uniunea Europeană. Lovitura este una dureroasă. Cu o diferență mică, de 52,8% la 47,2%, alegătorii islandezi au respins ideea reluării procesului de aderare. Acesta a fost suspendat în 2013.

Referendumul nu a reprezentat un vot direct asupra aderării la UE. Totuși, islandezii au închis practic ușa, cel puțin pentru viitorul previzibil. Astfel, au privat blocul comunitar de un potențial nou membru promițător. Pentru acesta, drumul către aderare ar fi fost relativ ușor.

Islanda este deja profund integrată în UE prin intermediul Spațiului Economic European și al spațiului Schengen. Chiar și așa, decizia de a nu relua negocierile vine într-un moment fragil pentru blocul comunitar. Bruxellesul încearcă urgent să își proiecteze forța strategică în regiunea arctică, în fața unei administrații americane ostile. În același timp, strategia sa de extindere întâmpină dificultăți în a produce rezultate concrete în Europa de Est.

Trump, o amenințare pentru Islanda

O primă interpretare a rezultatului strâns sugerează că atitudinea fermă a președintelui american Donald Trump față de regiunea arctică nu i-a determinat pe islandezi să se apropie de UE, conform Euronews.

Interesul său repetat pentru achiziționarea Groenlandei, precum și declarațiile sale au evidențiat importanța tot mai mare a unei regiuni cruciale pentru echilibrul de putere la nivel mondial.

Poziția strategică a Islandei în Atlanticul de Nord a devenit tot mai importantă. Pentru susținătorii aderării la UE, atitudinea Statelor Unite a întărit argumentul în favoarea aderării. Aceștia consideră că Islanda ar fi mai sigură în interiorul Uniunii. Rezultatul referendumului arată însă că aceste argumente nu au fost suficiente pentru majoritatea populației. Temerea privind pierderea suveranității a cântărit mai mult. La fel și dorința de a păstra controlul la nivel național.

În schimb, campania s-a concentrat pe probleme care au marcat de mult timp dezbaterea privind aderarea la UE. Printre acestea se numără controlul asupra pescuitului și agriculturii. Suveranitatea a fost un alt subiect central. Modelul economic al țării a avut, de asemenea, un rol important.

Peștele a contat mai mult decât amenințările lui Trump

Perspectiva negocierii gestionării sectorului pescuitului în cadrul Politicii Comune în domeniul Pescuitului a provocat mai multă teamă în rândul islandezilor decât revendicările lui Trump cu privire la Groenlanda vecină.

Poziția strategică a Islandei în Atlanticul de Nord a devenit tot mai importantă. Pentru susținătorii aderării la UE, poziția Statelor Unite a întărit argumentele în favoarea aderării. Aceștia susțin că Islanda ar fi mai în siguranță în cadrul Uniunii. Rezultatul referendumului arată însă că aceste argumente nu au convins majoritatea alegătorilor. Preocupările legate de suveranitate au cântărit mai mult. La fel și dorința de a păstra controlul asupra deciziilor naționale.

Campania s-a concentrat, în schimb, pe probleme mai vechi. Acestea au marcat de-a lungul timpului dezbaterea privind aderarea la UE. Controlul asupra pescuitului și agriculturii a fost unul dintre principalele subiecte. Suveranitatea a reprezentat un alt punct sensibil. Modelul economic al țării a avut, de asemenea, un rol important.

Prim-ministrul Kristrún Frostadóttir a prezentat în principal referendumul drept o oportunitate de a decide împreună asupra viitorului țării, subliniind cu prudență că este imposibil de știut dacă beneficiile depășesc dezavantajele înainte de a negocia efectiv condițiile aderării.

Un eșec pentru mesajul european privind extinderea

Pentru Bruxelles, simbolismul politic al votului este și mai nefavorabil.

UE a încercat să relanseze extinderea ca proiect strategic, în special după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, accelerând procesul pentru Ucraina și Republica Moldova, în timp ce încearcă să mențină țările din Balcanii de Vest aproape de Uniune prin investiții și parteneriate.

Aderarea Islandei, o democrație stabilă aliniată la normele UE, la grupul țărilor candidate ar fi oferit o perspectivă nouă asupra strategiei de extindere, demonstrând că apartenența la Uniune rămâne atractivă pentru țările bogate și că UE se poate extinde în orice direcție. În schimb, o posibilă poveste de succes, relativ simplă, s-a transformat într-un eșec de imagine pentru Bruxelles: chiar și o țară strâns aliniată la UE poate considera că aderarea este un pas prea mare.

Referendumul readuce în memorie eșecurile dureroase ale UE

Înfrângerea la referendum readuce inevitabil în memorie unele dintre cele mai dureroase confruntări ale UE cu voturile populare, atât în interiorul, cât și în afara blocului comunitar.

În 2005, alegătorii francezi și olandezi au respins Tratatul Constituțional propus, provocând o lovitură majoră încercării UE de a oferi proiectului său politic o lege fundamentală.

Irlanda a oferit un alt exemplu al riscurilor politice ale referendumurilor, respingând în 2008 Tratatul de la Lisabona, înlocuitorul Constituției Europene, înainte de a-l aproba în cadrul unui al doilea vot, organizat în anul următor.

Norvegia și Elveția, precedente relevante pentru Islanda

Cel mai apropiat precedent al respingerii de către Islanda este decizia Norvegiei de a respinge de două ori aderarea la UE, în 1972 și 1994. În ambele cazuri, preocupările legate de suveranitate și de controlul resurselor naturale au jucat un rol central, aspect care s-ar putea aplica și alegătorilor islandezi.

În mod similar, Elveția a respins în repetate rânduri forme mai profunde de integrare europeană, precum aderarea la Spațiul Economic European, menținând în același timp legături economice extinse cu piața unică, pe baza unui sistem adaptat propriilor nevoi.

Un „Nu” care nu înseamnă neapărat respingerea Europei

La fel ca în cazurile precedente, acest „Nu” spus reluării negocierilor de aderare nu înseamnă neapărat că islandezii sunt anti-europeni și nici nu va afecta relația țării cu UE.

Dar el le-ar putea oferi europenilor un memento nedorit: cu cât lumea devine mai incertă, cu atât controlul național poate părea mai valoros.