„Impresia mea este că preşedintele ucrainean, în ultimele luni, a atras atenţia frecvent asupra sa dorind să dicteze o dată de aderare a ţării sale la UE. O aderare accelerată la cerere nu este, evident, posibilă”, a declarat Bauer.
Claudia Bauer este împotriva creării unei „comunități cu două vaze”. Acest mesaj vine ca urmare a unei aderări rapide. „Toate ţările candidate, inclusiv Ucraina, trebuie să respecte aceleaşi reguli şi să-şi câştige aderarea prin propriile eforturi”, a transmis aceasta.
Austria avertizează asupra impactului aderării Ucrainei
Bauer a afirmat că Uniunea Europeană are obligația de a analiza cu atenție propria capacitate de a integra noi membri. În opinia sa, aderarea Ucrainei, o țară cu aproximativ 39 de milioane de locuitori și cu „o structură agricolă complet diferită”, ar schimba în mod semnificativ Uniunea Europeană.
Totodată, ea a avertizat asupra riscului apariției unei „Europe cu două viteze” în procesul de extindere. Toate statele candidate trebuie să respecte aceleași reguli. De asemenea, ele trebuie să își „câștige aderarea prin propriile rezultate”, a subliniat ministra, conform Die Zeit.
Negocierile de aderare au început, însă sunt necesare reforme
În prezent, UE a demarat negocierile de aderare cu Ucraina la mijlocul lunii iunie a anului 2026. O prima etapă a negocierilor a vizat teme precum sistemul judiciar, protecția valorilor fundamentale și securitatea. Pentru a deveni stat membru al UE, Ucraina trebuie însă să implementeze în continuare numeroase reforme, inclusiv în domeniul combaterii corupției.
La începutul acestui an, președintele Volodimir Zelenski a cerut ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană încă din 2027. Liderul de la Kiev dorește acest lucru în pofida scepticismului larg răspândit în rândul mai multor state europene.
Mulți oficiali europeni consideră însă că aderarea nu va avea loc înainte de mijlocul următorului deceniu. De asemenea, foarte mulți consideră că aderarea nu va avea loc în niciun caz înainte de încheierea războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Merz propune un statut special pentru perioada de tranziție
Cancelarul german Friedrich Merz consideră la rândul său imposibilă o aderare rapidă a Ucrainei la Uniunea Europeană. Oficialul din Germania a propus acordarea unui statut special pe perioada de tranziție.
Acest statut ar permite Ucrainei să participe la reuniunile Consiliului European și la întâlnirile miniștrilor din statele membre. Chiar și așa, statul nu ar avea drept de vot.
Aderarea statului la blocul comunitar este un proces lung și complex. Acesta are mai mutle etape ce trebuie parcurse de Kiev. La fiecare nouă etapă, toate cele 27 de state trebuie să-și dea acordul. Viktor Orban, premierul Ungaria, a putut mai multe luni să blocheze procedura.
Negocierile au fost reluate treptat după plecarea din funcție a fostului prim-ministru naționalist. Președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski promovează constant obiectivul aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, reiterând acest mesaj la fiecare întâlnire cu liderii europeni. Volodimir Zelenski pledează de fiecare dată în favoarea aderării.
Ţara cea mai avansată în procesul de aderare este Muntenegru. Aceasta încă speră să devină cel de-al 28-lea membru al UE până în 2028.
