Salariile la stat și în privat: unde se află România față de restul Europei

Discuția despre salariile de la stat și cele din mediul privat revine frecvent în spațiul public din România. O analiză realizată de publicația Informat arată că există o diferență în favoarea angajaților sectorului public. Dar aceasta nu poate fi explicată exclusiv prin politicile salariale ale statului.

Comparația este complicată de faptul că cele două sectoare au structuri foarte diferite. În administrație, sănătate sau educație există o concentrație ridicată de angajați cu studii superioare și calificări profesionale. În timp ce sectorul privat include atât domenii foarte bine plătite, precum IT-ul și finanțele, cât și numeroase activități cu salarii apropiate de nivelul minim, se menționează într-o analiză Informat.ro.

Cât de mare este diferența dintre salariile de la stat și cele din privat

În România, avantajul salarial al sectorului public s-a menținut în ultimii ani. Chiar dacă dimensiunea sa a fluctuat. În 2023, salariul mediu net era estimat la 4.843 de lei în sectorul public, comparativ cu 4.520 de lei în mediul privat. Ceea ce însemna o diferență de aproximativ 7,1%.

Pentru 2024, datele citate într-o analiză Avocatnet indicau un salariu net mediu de 5.923 de lei la stat, față de 4.665 de lei în privat. Raportul era astfel de aproximativ 1,27 la 1.

Diferențele au fost însă mult mai mari în anii anteriori. După criza financiară, salariile din sectorul public coborâseră chiar sub cele din privat. Dar situația s-a inversat după 2011.

Perioada 2017-2021 a adus creșteri importante ale salariilor bugetare. În 2020 diferența netă dintre cele două sectoare ajunsese la aproximativ 31% în favoarea angajaților statului.

Ulterior, decalajul s-a redus, inclusiv datorită creșterii salariilor din mediul privat, într-un context marcat de inflație și deficit de forță de muncă. În 2022, de exemplu, salariul mediu brut era de 7.297 de lei în sectorul public și de 6.216 lei în privat. Ceea ce reprezenta un avantaj de aproximativ 17,4% pentru primul.

Salariile bugetarilor și cele din companiile de stat nu sunt același lucru

O distincție esențială în această discuție este cea dintre angajații instituțiilor publice și salariații companiilor deținute de stat. Profesorii, medicii sau funcționarii publici nu ar trebui incluși automat în aceeași categorie de analiză cu angajații unor întreprinderi comerciale controlate de stat.

Într-o analiză a Fondului Monetar Internațional privind Europa de Est, România apărea cu un decalaj foarte mare între salariile din întreprinderile de stat și cele din firmele private. Pentru 2016, remunerarea în companiile de stat era cu peste 80% mai mare decât media sectorului privat.

Acest rezultat nu înseamnă însă că salariile tuturor bugetarilor erau cu 80% peste cele din privat. Amestecarea celor două categorii poate distorsiona puternic imaginea de ansamblu.

O analiză a Consiliului Fiscal citată de presa economică indica, de asemenea, că funcționarii publici din România câștigau cu aproximativ 56% peste salariul mediu din economie, cel mai ridicat nivel dintre mai multe state central și est-europene analizate, printre care Polonia, Ungaria, Cehia, Bulgaria și Slovacia.

Cum arată situația în restul Uniunii Europene

România nu reprezintă o excepție prin simplul fapt că salariul mediu din sectorul public îl depășește pe cel din privat. Astfel de diferențe apar în numeroase economii europene.

Ceea ce diferă este dimensiunea decalajului și, mai ales, motivele din spatele acestuia. Studiile europene asupra diferențelor salariale arată că avantajul aparent al sectorului public se reduce în multe cazuri atunci când sunt comparați angajați cu niveluri similare de educație, experiență și responsabilitate.

Altfel spus, faptul că salariul mediu public este mai mare nu înseamnă automat că un angajat al statului este plătit mai bine decât un salariat din privat care desfășoară o activitate comparabilă.

Există și țări în care raportul se inversează. În economii precum Danemarca și Finlanda, anumite categorii de angajați din privat pot avea venituri mai mari decât funcționarii publici.

Productivitatea ridicată a companiilor, negocierile colective și bonusurile sau recompensele pentru performanță fac ca unele cariere din mediul privat să ofere venituri pe care sectorul public nu le poate egala.

Educația explică o parte importantă a diferenței

Una dintre problemele comparațiilor directe este nivelul diferit de educație al angajaților. Sectorul public concentrează numeroase profesii pentru care studiile superioare sau calificările formale sunt obligatorii. Medicii, profesorii, magistrații, economiștii, specialiștii din administrație și multe alte categorii profesionale nu pot fi comparate pur și simplu cu media tuturor angajaților din mediul privat.

Privatul include atât specialiști foarte bine remunerați, cât și milioane de locuri de muncă din comerț, turism, servicii, agricultură sau întreprinderi mici, unde salariile sunt considerabil mai reduse.

Din acest motiv, salariul mediu poate spune mai mult despre structura celor două sectoare decât despre cât de generos este un angajator în comparație cu celălalt.

În același timp, studiile superioare nu garantează că statul plătește mai bine. În IT, consultanță, telecomunicații, energie sau finanțe, specialiștii din mediul privat pot obține venituri considerabil peste cele oferite pentru poziții comparabile în instituțiile publice.

Stabilitatea de la stat versus potențialul salarial din privat

Salariul reprezintă doar o parte din relația dintre angajat și angajator. Sectorul public oferă, în general, o mai mare predictibilitate a veniturilor și o stabilitate profesională ridicată. Concediile, protecția în fața concedierii și sistemele standardizate de salarizare pot face un post public atractiv chiar și atunci când salariul nu este cel mai ridicat disponibil pe piață.

În mediul privat, diferențele dintre salarii sunt mult mai mari. Un angajat al unei companii din tehnologie, energie sau sectorul financiar poate câștiga mult peste media sectorului public. În același timp, o firmă mică din comerț sau HoReCa poate oferi salarii apropiate de minimul legal. Această diversitate trage în jos media generală a sectorului privat.

Există și diferențe în modul în care sunt stabilite veniturile. La stat, remunerația depinde în mare măsură de grile salariale, funcție, vechime, grad profesional și sporuri. În privat, salariul este influențat mai direct de productivitatea companiei, profitabilitate, cererea pentru anumite competențe și puterea de negociere a angajatului.

De ce contează structura economiei românești

În cazul României, decalajul este influențat și de productivitatea relativ scăzută a unei părți importante din sectorul privat. Numeroase întreprinderi mici funcționează cu marje reduse și au posibilități limitate de a majora salariile. La polul opus, există companii private foarte productive care oferă venituri mult peste media națională.

Situația este diferită în cazul unor companii de stat. Acestea pot beneficia de poziții dominante pe piață sau de alte avantaje specifice. Iar aici legătura dintre salarii și performanța economică poate fi diferită de cea întâlnită într-o companie privată expusă concurenței.

Un decalaj mare între salariile publice și cele private devine problematic atunci când veniturile angajaților statului cresc într-un ritm care nu poate fi susținut de productivitate, de veniturile fiscale sau de evoluția economiei. Pe termen lung, costurile suplimentare trebuie acoperite prin taxe, reducerea altor cheltuieli sau împrumuturi.

Femeile, mai prezente în sectorul public

Structura de gen influențează, la rândul său, statisticile salariale. În multe țări europene, femeile reprezintă o parte importantă a forței de muncă din educație, sănătate și administrație. Grilele salariale și regulile uniforme din sectorul public pot reduce diferențele de remunerare între femei și bărbați.

La nivelul Uniunii Europene, diferența salarială de gen era de aproximativ 12% în 2023, potrivit datelor Eurostat.

Indicatorul reprezintă diferența dintre câștigul orar brut mediu al bărbaților și cel al femeilor. Acesta nu trebuie interpretat automat drept măsură directă a discriminării pentru aceeași muncă. În calcul intră și diferențele de ocupație, industrie, program de lucru, experiență sau poziție profesională.

Prezența ridicată a femeilor în sectorul public poate influența astfel media salarială în ambele direcții, în funcție de domeniile și pozițiile profesionale în care acestea sunt concentrate.

Salariul mediu nu spune întreaga poveste

Comparația dintre două salarii medii este atractivă prin simplitate, dar are limite serioase. Media nu arată distribuția veniturilor, câți angajați câștigă sub valoarea respectivă sau cât de mult este influențată statistica de salariile foarte ridicate.

Pentru o comparație relevantă între stat și privat ar trebui analizate împreună salariul median, câștigul pe oră, beneficiile extrasalariale, nivelul studiilor, experiența, profesia, regiunea, dimensiunea angajatorului și productivitatea. La fel de importantă este separarea administrației publice de companiile comerciale controlate de stat.

Fără aceste ajustări, afirmația că „bugetarii câștigă mai mult decât angajații din privat” poate fi corectă statistic la nivelul mediei, dar insuficientă pentru a explica realitatea pieței muncii.

România rămâne un caz aparte în regiune

România urmează, într-o anumită măsură, tendința întâlnită și în alte state europene, unde sectorul public poate avea un avantaj salarial mediu. Diferența este că, în anumite perioade, decalajul românesc a fost mult mai pronunțat.

Creșterile salariale stabilite prin lege, sistemul de grile și sporuri, remunerațiile ridicate din anumite companii de stat și salariile încă reduse dintr-o parte importantă a economiei private au contribuit la această situație.

Pentru 2024, prima salarială a sectorului public era estimată în analiza citată la aproximativ 13%, relativ apropiată de o medie europeană indicată la circa 10%. România venea însă după ani în care diferența fusese considerabil mai mare.

Din această perspectivă, dezbaterea nu se reduce la întrebarea dacă statul plătește prea mult sau privatul prea puțin. Problema este dacă remunerațiile reflectă competențele, responsabilitatea și performanța și dacă pot fi susținute pe termen lung de economie.

Un sector public care nu reușește să ofere salarii competitive riscă să piardă profesioniști în domenii esențiale. În același timp, o creștere a salariilor fără o legătură suficientă cu performanța și resursele disponibile poate pune presiune asupra finanțelor publice.

În oglindă, o economie privată bazată pe salarii mici și productivitate redusă nu poate susține la nesfârșit nici creșterea nivelului de trai, nici veniturile necesare finanțării serviciilor publice.