Al cui este USR? Partidul rupturii și rădăcinile sistemului

Ce descoperim nu pune USR pe același plan cu PSD. Dar pune totuși sub semnul întrebării narațiunea imaculatei concepții.

Nicușor Dan și rețelele din jurul lui

Nicușor Dan rămâne cel mai curat dintre fondatorii spațiului USR. Tatăl său a fost muncitor la combinatul chimic din Făgăraș, mama contabilă. Nicio conexiune cu structurile de forță, nicio rețea moștenită. Traiectoria sa, olimpic internațional la matematică, doctorat la Paris, activist civic, a fost construită exclusiv prin muncă proprie.

Există însă un prim detaliu biografic care merită notat: Nicușor Dan nu este progresist. Este un conservator autentic, cu valori tradiționale, care a fondat și condus un partid construit pe o agendă predominant progresistă. Această disonanță nu a fost niciodată rezolvată explicit și a alimentat fractura internă care a dus în cele din urmă la plecarea sa din USR în 2017. Partidul pe care îl lăsa în urmă devenise ceva diferit de ce intenționase el.

Schema USB — Udrea și o întrebare

Asociația Salvați Bucureștiul, pe care Nicușor Dan a fondat-o și condus-o, a funcționat ani de zile ca instrument juridic de blocare a autorizațiilor de construire ilegale sau aparent discutabile din București. Procesele erau reale, legitime în multe cazuri, și au salvat efectiv spații verzi și clădiri de patrimoniu.

Problema a apărut în zona dintre activismul civic autentic și instrumentalizarea sa politică. În mediul politic bucureștean al anilor 2000-2010 s-a vorbit, consistent și din surse multiple, despre o schemă în care ASB ataca autorizații de construire, creând presiune reală asupra dezvoltatorilor, iar Elena Udrea, pe atunci cu influență directă asupra aparatului administrativ al capitalei în perioada Băsescu, încasa sume de bani pentru facilitarea retragerii plângerilor. Acest lucru nu a fost niciodată demonstrat, dar suspiciunile rămân.

Dacă e vreun pic de adevăr, Nicușor Dan ar fi trebuit să știe. Nu pentru că ar fi existat o dovadă directă că era informat, ci pentru că retragerile plângerilor nu se puteau face fără acordul său și știința sa. Că a știut la ce foloseau acele retrageri este o altă întrebare, la care răspunsul onest este: nu știm. Ceea ce e clar este că a navigat în acel ecosistem ani de zile, că Roxana Wring, confirmată colaboratoare a Securității și prietenă apropiată a Elenei Udrea din perioada PDL, a fost numită de el președinte USR București, și că firul care leagă USB, Udrea și structurile de influență ale Bucureștiului acelei perioade rămâne.

Roxana Wring — firul care leagă trei lumi

Roxana Wring este poate cel mai neașteptat personaj din această poveste tocmai pentru că nu a fost niciodată lider național, nu a făcut declarații zgomotoase și a trecut aproape neobservată prin istoria USR.

Curtea de Apel București a constatat că Roxana Wring a semnat un angajament de colaborare cu Securitatea, a avut două nume conspirative, „R21″ și „Rodica”, și a furnizat informații despre un profesor american și turiști străini care criticau regimul comunist. Fusese ghid la ONT înainte de a emigra în 1980, perioadă absentă din CV-ul său oficial.

Înainte de a ajunge în USR, Wring a co-validat listele electorale locale ale PDL București pe vremea când Elena Udrea era președintele organizației, o relație de prietenie și parteneriat politic asumată. Apoi, în septembrie 2017, a devenit președinte USR București, poziție din care a fost îndepărtată după deconspirarea sa în 2019.

Traseul Wring comprimă într-o singură biografie Securitatea comunistă, PDL, Udrea — Băsescu, USR.

Trifu și schema Nordis

Dan Trifu, vicepreședintele Fundației Eco-Civica și colaborator apropiat al lui Nicușor Dan, a fost implicat în ceea ce urbanistul Alexandru Pânișoară a descris ca o schemă sistematică: blocarea cărților funciare în instanță, urmată de deblocare contra cost. Schema nu a fost dovedită juridic, dar descrierea mecanismului este plauzibilă și ne amintește de acuzațiile anterioare. Trifu era și membru în comisia tehnică de la Agenția de Protecția Mediului București-Ilfov, unde ajungeau toate proiectele mari. Cine controlează accesul la informație și are instrumentul juridic al plângerii poate construi un mecanism de presiune eficient.

Denunțul lui Vladimir Ciorbă, acționarul Nordis, la DIICOT a adăugat un element concret: Asociația Salvați București și Fundația Eco-Civica ar fi încercat să blocheze proiectul Nordis de pe Bulevardul Primăverii, renunțând la acțiune în schimbul sumei de 30.000 de euro, tranzacție intermediată de avocatul Costică Olteanu și de Dan Trifu. Atât Trifu cât și Nicușor Dan au negat. Denunțul nu a produs până acum o condamnare.

Ceea ce rămâne, dincolo de dosar, este un pattern: în mai multe situații, Salvați Bucureștiul a renunțat la dosare fără o explicație publică coerentă. Într-un activism civic autentic, renunți la un dosar când îl pierzi sau când problema se rezolvă. Când renunți în alte circumstanțe, urmează o întrebare la care nu s-a dat niciodată un răspuns.

One United — de la finanțator de campanie la adversar în instanță

Relația dintre Nicușor Dan și One United Properties nu este povestea unui favoritism simplu. Este mai complicată și spune mai mult despre cum se împletesc activismul civic, politica și banii imobiliari în București.

În 2016, Nicușor Dan a recunoscut public că a primit donații pentru campania electorală de la Horia Manda, pe atunci prieten vechi și ulterior membru în Consiliul de Administrație al One United Properties. Donația a fost declarată, legală, și Nicușor Dan nu a negat-o.

Ca primar, același Nicușor Dan a intrat în conflict direct cu One United, pe care l-a denumit public „mafie imobiliară”, atacând în instanță autorizații de construire ale companiei. One United a răspuns și a câștigat mai multe procese împotriva Primăriei Generale, obținând decizii definitive favorabile în instanță.

Că Primăria a pierdut aceste procese este un fapt. Că a luptat cu adevărat să le câștige este o întrebare la care dosarele nu au primit până acum un răspuns public satisfăcător. În România, instituțiile publice pierd uneori procese pe care nu vor cu adevărat să le câștige, prin dosare construite superficial, termene lăsate să expire, căi de atac neutilizate. Dacă și procesele dintre PMB și One United au mers pe același tipar, nu se știe. Dar mecanismul există și e cunoscut.

Ceea ce rămâne cert este că proiectele One United au mers înainte, că fondatorul Salvați Bucureștiul și-a început cariera politică cu banii unui om din industria imobiliară pe care pretindea că o combate, și că relația dintre cele două părți, oricât de conflictuală în aparență, a produs în final rezultatele pe care One United le dorea.

Generalul Coldea — o suspiciune care nu s-a lămurit

Nicușor Dan a confirmat o singură întâlnire cu Florian Coldea, în 2016, la recepția de Ziua Franței. Conform unor surse media, ar fi existat și o întâlnire din 2019, la care gazdă ar fi fost omul de afaceri Petre Badea, în contextul în care Coldea ar fi căutat o alternativă politică după scandalul Rise Project care îl vizase pe Dan Barna. Afirmația nu a fost confirmată prin surse independente. Fotografiile publicate de Lasconi în campania din 2025 care sugerau o întâlnire secretă s-au dovedit a fi o înscenare cu actori, investigată de DIICOT. Acuzația concretă era fabricată. Întrebarea despre natura relației rămâne deschisă.

Lasconi a spus că știa că Nicușor a mințit în legătură cu Coldea și că există o relație între ei. Nu a detaliat public natura exactă a relației, dar a susținut că fotografiile, deși înscenate, corespundeau cu ceva ce ea considera deja adevărat — că cei doi s-au întâlnit și că Nicușor a negat public întâlniri pe care le avusese. „Am așteptat să văd dacă, în al 12-lea ceas, o să spună adevărul. Știam că a mințit și că minte”, a declarat Elena Lasconi la Europa FM.

Cioloș și PLUS — tehnocratul cu rădăcini adânci în sistem

Dacian Cioloș a devenit liderul USR după fuziunea cu PLUS, partidul pe care îl fondase el însuși. Biografia sa publică este cea a tehnocratului european: ministru al agriculturii, comisar european, prim-ministru tehnocrat, europarlamentar.

Tatăl a fost ofițer de miliție comunistă. El însuși a efectuat stagiul militar la trupe de securitate-miliție. Este rudă cu Virgil Ardelean, șeful unității „Doi și-un sfert” pe vremea lui Ceaușescu, iar sora sa a activat în aceeași structură. Toate acestea sunt fapte confirmate public și asumate de Cioloș însuși.

PLUS a fost înregistrat juridic prin casa de avocatură a lui Alexandru Iordache, fostul „maior Alexandru” care condusese ancheta penală împotriva unor disidenți în 1988, identificat ca atare de istoricul Marius Oprea. Adrian și Iulia Iordache, fondatorii formali ai PLUS, sunt fiul și nora lui Alexandru Iordache.

Dragoș Pîslaru, ministru al Muncii în guvernul Cioloș, co-fondator PLUS și europarlamentar USR-PLUS, a înființat GEA Strategy & Consulting alături de Daniel Dăianu, fost ofițer DIE, iar un alt colaborator apropiat provenea din aceleași structuri. Conexiunea nu este familială, ci una de rețea profesională construită în jurul fostelor structuri de informații externe.

Cioloș nu mai face parte din USR de mai mulți ani. A fondat REPER, care nu a trecut pragul electoral, și a ajuns consilier al lui Nicușor Dan la Cotroceni. Îl menționăm pentru că a fost parte din construcția acestui spațiu politic, nu pentru că îl mai reprezintă.

Drulă, Năsui, Marussi, Miruță

Cătălin Drulă: tatăl, numărul doi în Felix Telekom, firmă fondată și controlată de generalul SIE în rezervă Teodor Ilieș, cu contracte masive cu instituțiile statului. Acuzația că Drulă jr. ar fi intervenit în favoarea contractelor firmei tatălui în timpul guvernului Cioloș, când era consilier al premierului, nu a fost dovedită juridic, dar a rămas necontestată faptic.

Claudiu Năsui: tatăl și unchiul au fost implicați în Afacerea Motorola. Tatăl a devenit membru PCR în 1978, unchiul a fugit din țară în 1986 și s-a angajat la Motorola SUA, o traiectorie imposibilă în România comunistă fără protecție din partea structurilor de stat. Ulterior, cei doi au format o firmă împreună cu alți inculpați din dosar.

George Marussi, USR Prahova: bunicul a fost Secretar al Marii Adunări Naționale la adoptarea Constituției staliniste din 1952, ulterior primar al Ploieștiului.

Radu Miruță, ministru USR al Apărării și al Economiei, unul dintre cei mai vizibili lideri ai partidului în guvernarea Bolojan: tatăl său, Gheorghe Miruță, a fost președintele Tribunalului Gorj și un simpatizant PSD cu relații strânse cu aparatul de partid local. Victor Ponta a recunoscut public că Gheorghe Miruță era un apropiat al PSD și că promovarea sa în cariera de magistrat s-a produs prin legăturile cu partidul la începutul anilor 2000.

CSM i-a refuzat ulterior revenirea la robă după pensionare. Conform aceleiași declarații a lui Ponta, Radu Miruță însuși ar fi fost membru al organizației județene PSD Gorj între 2012 și 2013, după care, odată cu venirea la putere a guvernului Cioloș în 2016, ar fi devenit lider USR. Miruță nu a confirmat această afirmație, dar nici nu a contrazis-o cu documente. Că fiul unui judecător promovat de PSD a ajuns să conducă ministerele Apărării și Economiei într-un guvern care se definește ca antiteză a PSD nu este o ironie accidentală.

Mai sunt și alți lideri USR în aceeași situație.

Sindromul adolescentului care știe tot

Dincolo de biografii, USR suferă de o problemă politică distinctă pe care niciun alt partid românesc nu a cultivat-o cu atâta consecvență: convingerea că aparatul administrativ și birocratic al statului este în întregime corupt și incompetent, și că soluția constă în înlocuirea lui cu oameni buni, adică cu ei înșiși.

Această abordare are o vârstă psihologică: adolescența. Nu în sens peiorativ superficial, ci în sens structural. Este gândirea celui care vede că sistemul nu funcționează așa cum își imaginează că ar trebui să o facă, dar nu a reușit să înțeleagă ce și cum e stricat și cum se poate îmbunătăți. Rezultatul a fost că USR a ajuns la guvernare în 2020 cu o energie reformatoare autentică și a produs haos administrativ, nu din rea-voință, ci din incapacitatea de a distinge între corupție și complexitate instituțională, între un funcționar corupt și un funcționar prins într-un sistem de reguli imposibile.

Ministere USR au fost conduse de oameni evident inteligenți, autoproclamați integri dar absolut incapabili să facă bugetul să funcționeze pentru că nu înțelegeau nici măcar diferența dintre o hotărâre de guvern și un ordin de ministru. Reforme anunțate cu fanfară și abandonate după trei luni pentru că nimeni nu știa cum se navighează avizarea interministerială. Și, mai ales, o retorică publică în care orice eșec era explicat prin sabotajul celor din jur, PSD, statul profund, rețelele de corupție, niciodată prin propria incompetență administrativă.

Cazul Radu Mihaiu

Cazul Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, ilustrează această problemă cu o precizie aproape didactică. În august 2021, Mihaiu s-a prezentat „cablat” cu tehnică de înregistrare a Parchetului la întâlniri cu trei oameni, un consilier local PMP, un consilier general PMP și un om de afaceri, pe care dorea să îi compromită. La întâlniri, cei trei au spus explicit că doresc rezolvarea problemelor „numai conform legii”. Nu conta. Înregistrările au ajuns la procurori, cei trei au fost reținuți 30 de zile.

Instanța a decis altfel. Tribunalul București a constatat nulitatea înregistrărilor, le-a exclus din materialul probator și i-a eliberat pe cei trei. În sentință, Radu Mihaiu a fost declarat „colaborator cu identitate reală” al organelor de cercetare penală, termen tehnic din Codul de Procedură Penală care descrie o persoană care colaborează cu procurorii folosind propria identitate pentru a efectua înregistrări.

Ceea ce rămâne este suficient de grav în sine: un primar USR care merge la Parchet, cere să fie cablat, înregistrează ilegal colegi politici sperând să obțină material compromițător, iar când înregistrările nu livrează ce spera, le trimite oricum procurorilor.

Este exact logica pe care USR o condamna la alții: convingerea că dacă tu ești cel drept, regulile sunt pentru ceilalți. Că scopul scuză mijloacele. Că un denunț bazat pe înregistrări ilegale este acceptabil atâta timp cât îl faci tu, nu baronul de la PSD.

Această retorică a produs ceva periculos: o escaladare progresivă a agresivității discursive care a plasat USR, fără ca liderii săi să realizeze, în zona partidelor extremiste. Nu prin ideologie, ci prin metodă: dușmanul omniprezent, puritatea proprie ca axiomă, imposibilitatea oricărui compromis ca virtute.

Ecosistemul mediatic — vocile care au legitimat USR

Niciun partid nu există în vid. USR a beneficiat de un ecosistem mediatic și intelectual care i-a oferit legitimitate în spațiul public, voci cu autoritate percepută care au funcționat ca garanți morali ai proiectului. Privite mai atent, aceste voci au propriile lor istorii complicate cu exact sistemul pe care USR pretinde că îl combate.

Cristian Tudor Popescu a fost, în primii ani de după Revoluție, unul dintre cei mai importanți susținători editoriali ai lui Ion Iliescu și ai FSN. La Adevărul, ziarul moștenitor al Scânteii condus atunci de Darie Novăceanu, a scris texte care au ridiculizat protestatarii din Piața Universității și au legitimat indirect Mineriada din iunie 1990. Într-un editorial din mai 1990 i-a descris pe intelectualii din Piață drept oameni care „insultă cu o virulență pe care n-aș fi îndrăznit să mi-o imaginez pe toți cei care nu fac parte din lumea bună.”

A votat Iliescu în 1990, fapt pe care și l-a asumat ulterior public. Ziarul la care lucra a titrat pe 15 iunie 1990 „Riposta violenței, pentru liniștea țării!”, un elogiu adus intervenției minerilor. Ani mai târziu și-a exprimat regrete pentru unele texte. Regretele nu șterg contextul. Același CTP a devenit între timp vocea cea mai sonoră a spațiului anti-PSD și pro-USR din România.

Lucian Mândruță a construit o carieră la Pro TV în perioada guvernării Năstase, când patronul trustului era Adrian Sârbu și când relația dintre conducerea Pro TV și puterea politică era, după cum a recunoscut chiar Mândruță, una de dependență directă. A fost nevoit să trimită flori ministrului Justiției Rodica Stănoiu, din cabinetul Năstase, după ce o criticase în emisiune, pentru a nu-și pierde slujba. Există o înregistrare în care Mândruță apare în genunchi în fața lui Adrian Năstase la vila acestuia de la Cornu, primind titlul de „Cavaler de Cornu” și promițând că „va vorbi frumos despre PSD.” Același Mândruță a devenit ulterior una dintre vocile cele mai sonore ale spațiului pro-USR.

Mihai Șora a murit în februarie 2023, la 106 ani, și a rămas în memoria colectivă ca imaginea unui bătrân curajos la protestele anti-Dragnea din 2017-2018, un simbol moral al rezistenței civice. Puțini au discutat public că, după întoarcerea sa în România în 1948, Mihai Șora a devenit benevol membru al Partidului Comunist Român. Intelectualii cu coloana vertebrală ajunseseră la Canal. Ceilalți au primit funcții.

Clotilde Armand și instrumentele puterii locale

Clotilde Armand a condus Sectorul 1 cu un discurs al transparenței și al luptei împotriva corupției, exact repertoriul standard USR. Instrumentele folosite au arătat altceva.

ANI a constatat că Armand s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada februarie-august 2022, după ce a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al unui proiect european, obținând astfel venituri suplimentare din funcția pe care o deținea. ANI a sesizat și procurorii, care au trimis-o în judecată pentru folosirea funcției în vederea favorizării unor persoane. Armand a contestat raportul ANI, a pierdut la Curtea de Apel București în martie 2024, a atacat cu recurs și a pierdut definitiv la ÎCCJ în decembrie 2024. Dosarul penal se judecă în continuare pe rolul Judecătoriei Sectorului 1.

Reacția sa publică a fost perfect consecventă cu stilul USR: totul era o făcătură politică a PSD, au trebuit schimbați patru procurori până când „PSD a găsit unul care să execute ordinele”, judecătoarea de la ÎCCJ e fiica unui membru PSD și așa mai departe. Că instanța supremă a confirmat incompatibilitatea printr-o decizie definitivă nu a schimbat nimic din narațiunea proprie. Sistemul rău a greșit. Ea nu.

Un funcționar cu talent de scriitor

Ionel Stoica a fost șeful de comunicare al Primăriei Sector 1 pe perioada mandatului Clotildei Armand. Anul acesta, același Ionel Stoica a fost numit Secretar General al ANAP, Agenția Națională pentru Achiziții Publice, de guvernul Bolojan, fără a îndeplini studiile sau experiența necesare pentru o astfel de funcție. Nu e o coincidență. E moneda de schimb a unui partid care știe exact cum funcționează sistemul pe care pretinde că îl combate.

Followthemoney.ro, publicație care a acoperit cu consecvență mandatul lui George Tuță la Sector 1 dintr-o perspectivă sistematic calomnioasă, cu titluri abracadabrante, pline de acuzații fără legătură cu realitatea, a fost prezentată prin pliante distribuite pe stradă chiar de către fostul primar Armand drept sursă credibilă de informare.

Ionel Stoica, cel care scrie, sub pseudonim, articolele pe acest site, este și a fost funcționar public încă de la înființarea site-ului, calitate în care legea îi interzice explicit să desfășoare activități publicistice cu caracter politic. Publicația este activă și azi. Nimeni nu a sesizat nimic, nimeni nu a verificat nimic, nimeni nu a sancționat nimic. Scopul scuză mijloacele, ei sunt răi, noi suntem buni și avem voie, prin urmare, să facem orice, pare a fi principiul definitoriu pentru USR.

Ipocrizie marca USR

Cazul Clotilde Armand nu este singular în USR. Dominic Fritz, primarul Timișoarei ales președinte al USR în iunie 2025, se află în aceeași situație. ANI a constatat că Fritz s-a aflat în conflict de interese în 2020, imediat după preluarea mandatului, când a semnat aprobarea unui PUZ pentru un proiect imobiliar al cărui arhitect îi acordase anterior un împrumut de 25.000 de lei pentru campania electorală. Curtea de Apel Timișoara a confirmat în februarie 2026 că raportul ANI este întemeiat. Fritz a atacat cu recurs la ÎCCJ, unde dosarul se judecă în continuare.

Cu alte cuvinte, partidul care a construit întreaga sa identitate pe campania „Fără penali în funcții publice” și-a ales în fruntea sa un om cu o constatare de conflict de interese confirmată de instanță, în curs de judecată la instanța supremă. Un verdict definitiv nefavorabil ar însemna pierderea mandatului de primar și interdicția de a mai ocupa funcții publice pentru trei ani.

Reacția lui Fritz, ca și a Clotildei Armand înaintea sa, a urmat același tipar: ANI este politizată, dosarul este o fabricație, el nu are nimic să își reproșeze. Sistemul rău greșește. El nu.

Abandonul lui Nicușor — alegerea rece dintre principii și putere

Există un moment care rezumă mai bine decât orice altceva natura reală a USR ca partid: imediat după ce Nicușor Dan câștigase alegerile prezidențiale, cel mai mare succes electoral din istoria spațiului politic pe care USR pretindea că îl reprezintă, partidul l-a abandonat în favoarea lui Ilie Bolojan.

Nu înainte de victorie, când susținerea era riscantă și costisitoare. După. Când nu mai aveau nevoie de el.

Motivul e simplu: Nicușor câștigase independent, fără să le datoreze nimic, și devenise un centru de putere pe care USR nu îl putea controla. Bolojan, în schimb, conducea guvernul. Iar guvernul înseamnă ministere, secretari de stat, funcții publice, contracte, resurse. Cotroceni înseamnă vizibilitate și puteri constituționale limitate.

USR a ales guvernul. Alegerea e rațională din perspectiva unui partid care trăiește din proximitatea față de puterea executivă. E însă incompatibilă cu narațiunea unui partid cu principii, care pune valorile deasupra calculului politic.

Ionel Stoica la ANAP este nota de subsol care face tabloul complet. Nu e o coincidență. E moneda de schimb a unui partid care știe exact ce vrea și cum se obține.

Poporul imaculat și dușmanul corupt/rău

Există o tehnică retorică pe care istoricii o recunosc imediat în discursul totalitar, indiferent de culoarea sa politică: împărțirea în un popor pur, necorupt, autentic, și o elită coruptă, parazitară, dușmană binelui comun. Naziștii au folosit-o, poporul german pur versus evreii și plutocrații corupți. Comuniștii au folosit-o, masele muncitoare versus burghezia exploatatoare. Mecanismul e același în ambele cazuri: crearea unui dușman structural care legitimează orice mijloc de combatere a lui.

USR a construit această structură narativă cu o consecvență remarcabilă: clasa politică este prin definiție coruptă, noi suntem prin definiție oamenii noi și cinstiți. Că unii politicieni sunt corupți este un fapt. Că corupția este proprietatea intrinsecă a unei clase, iar puritatea este proprietatea intrinsecă a alteia, este o construcție ideologică, și una cu un trecut extrem de tulburător.

Consecințele practice ale acestei concepții au fost vizibile și în acest articol: înregistrări ilegale justificate prin calitatea morală a celui care le face, denunțuri bazate pe probe fabricate, publicații finanțate din cercuri de interese și prezentate ca surse obiective, procese strategice abandonate în circumstanțe neclare. Toate legitimate de aceeași axiomă: noi suntem cei drepți, deci mijloacele noastre sunt prin definiție juste.

Un partid fondat ca negație a totalitarismului a ajuns să folosească una dintre tehnicile sale retorice fundamentale. Nu din rea-voință conștientă, probabil. Ci pentru că structura narativă a purității proprii în opoziție cu corupția structurală a adversarului este atât de seducătoare, atât de simplă și atât de eficientă electoral, încât puțini rezistă tentației de a o folosi, indiferent de ce cred cu adevărat despre totalitarism.

Și asta rezumă, mai bine decât orice, ce am găsit despre toate partidele analizate până acum, PSD, PNL și USR deopotrivă: în România postcomunistă, nimeni nu a scăpat cu totul de moștenirea sistemului pe care pretindea că îl combate.

PSD nu a pretins niciodată că este altceva. PNL a pretins că este altceva și a ajuns să fie același lucru. USR a pretins cel mai convingător că este altceva, și tocmai de aceea căderea în aceleași reflexe e cea mai tristă.

Concluzie

Acumularea acestor biografii și situații nu este dovada unui complot. Arată că în România postcomunistă, capitalul necesar pentru a construi un proiect politic de anvergură națională a trecut inevitabil prin familiile care avuseseră acces la resurse în sistemul anterior. Familiile foștilor nomenclaturiști, ale ofițerilor de Securitate și Miliție au avut acces la școli bune, burse în străinătate, rețele de afaceri. Copiii lor au crescut cu avantaje pe care copiii de rând nu le-au avut.

USR nu este produsul sistemului comunist în sensul că ar fi fost creat sau dirijat de acesta. Este, în parte, produsul avantajelor pe care nomenclatura le-a creat pentru ai săi, avantaje care au supraviețuit regimului.

Dacă sistemul pe care îl combați te-a format, ți-a finanțat bursa și ți-a construit rețeaua de relații, în ce măsură ruptura ta cu el este reală și în ce măsură este doar o schimbare de costum?

Fără doar și poate, USR a produs și oameni autentici, fără conexiuni cu sistemul, fără dosare și fără rețele moștenite. Diana Buzoianu este poate cel mai clar exemplu: nicio legătură cu structurile comuniste sau postcomuniste, o carieră construită din activism civic autentic, un profil personal care nu se potrivește deloc cu ce am descris mai sus.

Și totuși, Diana Buzoianu a îmbrățișat același discurs agresiv, același limbaj al purității versus corupției structurale, aceeași retorică a dușmanului omniprezent care caracterizează USR în ansamblu. Ceea ce arată că problema nu stă doar în biografii. Stă în cultura politică a partidului, în aerul pe care îl respiri când intri în USR, în modelele de comunicare pe care le înveți și le reproduci. Poți intra în USR fără nicio legătură cu trecutul și poți ieși cu același discurs ca toți ceilalți. Asta spune mai mult despre partid decât orice biografie.

Analiza face parte dintr-un serial despre originile și natura partidelor care au guvernat și guvernează România după 1989.