Organizațiile progresiste din SUA au un cadou pentru Donald Trump. Mișcarea „No Kings” vrea să transforme aniversarea de 80 de ani a președintelui într-un protest național

Organizațiile progresiste din SUA au un cadou pentru Donald Trump. Mișcarea „No Kings” vrea să transforme aniversarea de 80 de ani a președintelui într-un protest național
Imagine Donald Trump, președintele SUA (sursă foto: DeviantArt)
Mișcarea „No Kings” a anunțat organizarea unui nou eveniment național pe 14 iunie. În aceeași zi este și aniversarea de 80 de ani a președintelui american Donald Trump. Organizatorii spun că protestul va fi o reacție împotriva „politicii autoritare” și a concentrării puterii în jurul unui singur lider, într-un context politic tot mai tensionat în Statele Unite.

Pe site-ul oficial al mișcării, organizatorii transmit un mesaj cu tentă patriotică și civică. „Următorii 250 de ani încep cu noi. Pe măsură ce America se apropie de aniversarea sa, trebuie să decidem ce poveste spunem despre această țară. Putem lăsa politica omului puternic și corupția să definească acest moment. Sau putem face ca povestea Americii să fie despre oameni care se unesc, indiferent de rasă, origine, identitate, convingeri sau comunitate, pentru a-și apăra drepturile și pentru a construi un viitor bazat pe puterea oamenilor”, au transmis organizatorii.

Mesajul continuă cu un apel la mobilizare: „Pe 14 iunie ne ridicăm, ne facem auziți și continuăm să ne organizăm”. Evenimentul principal va avea loc la New York. În metropolă este programat un concert de 90 de minute intitulat „Rise Up, Sing Out”. Spectacolul se va desfășura la The Town Hall din Manhattan. Va include apariții ale unor artiști și personalități cunoscute din zona liberală și progresistă americană. Printre cei anunțați se numără cântăreții Sasha Allen, Bette Midler, Patti Smith și Rufus Wainwright, dar și actrița Jane Fonda și comentatoarea politică Joy Reid.

Mișcarea „No Kings”, protest chiar de ziua lui Donald Trump

Concertul este susținut de Committee for the First Amendment. Este vorba despre un grup de advocacy din Hollywood reactivat de Jane Fonda în octombrie anul trecut. În paralel, mișcarea „No Kings” pregătește și 18 petreceri de vizionare („watch parties”) în 11 state americane, pentru susținătorii care nu pot participa fizic la evenimentul din New York.

Organizatorii spun că protestul și concertul au rolul de a „recupera patriotismul” și de a-l redefini ca pe ceva „incluziv, participativ și bazat pe grija față de ceilalți, nu pe putere, spectacol și cultul unei singure persoane”.

Mișcarea „No Kings” a devenit tot mai vizibilă după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. De la începutul noului său mandat au avut loc deja trei valuri importante de proteste. Prima serie de manifestații a avut loc pe 14 iunie 2025. Adică atunci când Trump a împlinit 79 de ani. Atunci, demonstrațiile au coincis și cu parada organizată la Washington pentru aniversarea a 250 de ani de existență a Armatei Statelor Unite.

După victoria lui Trump, protestele s-au intensificat

Ulterior, proteste similare au fost organizate și în octombrie 2025, dar și în martie 2026. Printre organizațiile implicate în coordonarea manifestațiilor se numără grupurile progresiste 50501 și Indivisible, alături de alte organizații civice din mai multe state americane.

Donald Trump a respins în trecut acuzațiile că ar avea tendințe autoritare. Într-un interviu acordat în octombrie prezentatoarei Maria Bartiromo, de la Fox News, liderul american a comentat ironiile protestatarilor care îl comparau cu un monarh. „Spun despre mine că sunt rege. Nu sunt rege”, a declarat liderul SUA.

,Evenimentele din jurul zilei de 14 iunie reflectă polarizarea profundă din societatea americană. Pentru susținătorii lui Trump, liderul republican reprezintă un simbol al naționalismului și al conservatorismului american. Pentru criticii săi, însă, revenirea sa la putere ridică semne de întrebare legate de democrație, libertatea presei și echilibrul instituțiilor statului. Mișcarea „No Kings” încearcă astfel să transforme ziua de naștere a lui Donald Trump într-un moment de mobilizare civică și protest politic la nivel național, scrie The Hill.

0 comentarii Comentarii