Investigație Fox News despre dosarul „No Kings”. Finanțatorii protestelor ar avea legături cu extrema stângă

Investigație Fox News despre dosarul „No Kings”. Finanțatorii protestelor ar avea legături cu extrema stângă Organizațiile People's Forum, CodePink, Party for Socialism and Liberation și ANSWER Coalition își mobilizează membrii să participe la protestele #NoKings. (sursă foto: Fox News)
O investigație realizată de Fox News arată că protestele „No Kings”, organizate la nivel național în Statele Unite, sunt susținute de o rețea amplă de aproximativ 500 de organizații, cu venituri anuale cumulate estimate la circa trei miliarde de dolari. Printre acestea s-ar regăsi și grupări de orientare comunistă și socialistă, iar unele unele dintre ele promovează mesaje despre „revoluție”.

Potrivit analizei, manifestațiile de sâmbătă, 28 martie, au fost coordonate la nivel central. Iar în spatele organizării s-ar afla mai multe structuri activiste și politice. 

Conform documentelor citate, organizația Indivisible, descrisă ca un grup de advocacy apropiat Partidului Democrat și finanțat de miliardarul George Soros, ar fi principalul coordonator al marșului considerat „evenimentul central” din St. Paul, statul Minnesota.

Rețele activiste internaționale ar fi implicate

Investigația indică și implicarea unor organizații socialiste și comuniste asociate cu omul de afaceri american Neville Roy Singham. El trăiește în China și se declară comunist. De-a lungul ultimului deceniu, el ar fi finanțat o serie de organizații activiste care promovează ideologii socialiste revoluționare și participă frecvent la proteste.

Vineri seara, 27 martie, membri ai filialei Twin Cities a Partidului pentru Socialism și Eliberare au încărcat o mașină cu pancarte de protest. (sursă foto: Fox News)

Printre organizații se numără The People’s Forum, Party for Socialism and Liberation, ANSWER Coalition și CodePink. Aceste grupuri colaborează, potrivit sursei, cu Freedom Road Socialist Organization.

Toate organizațiile ar fi mobilizat membri pentru proteste. Iar unele dintre ele au transmis explicit că vor folosi manifestațiile pentru a promova mesaje revoluționare.

Mobilizare și organizare înaintea protestelor

În ajunul protestelor, vineri, pe 27 martie, membri ai Party for Socialism and Liberation din Minneapolis au pregătit materiale pentru demonstrații, inclusiv pancarte cu mesajul „NO KINGS. NO WAR”. Ei urmau să le distribuie participanților la marșul principal din St. Paul.

Acțiuni similare au avut loc în mai multe orașe americane, unde grupuri activiste au discutat deschis despre folosirea protestelor ca platformă pentru organizare politică și extinderea influenței ideologice.

În New York City, organizația The People’s Forum și-a mobilizat susținătorii să participe la proteste. În timp ce în Washington, D.C., membrii Party for Socialism and Liberation au fost invitați să se alăture unui „contingent socialist”.

În alte orașe, precum Grand Rapids, activiștii Freedom Road Socialist Organization au organizat grupuri de protest separate, cu mesaje anti-Trump.

Mesaje radicale și strategii de mobilizare

Potrivit investigației, unele dintre mesajele distribuite în rețelele activiste încurajau participanții să folosească protestele pentru a promova idei revoluționare și pentru a transforma acțiunile de stradă în mișcări politice pe termen lung.

Un astfel de mesaj preciza că „oamenii de pretutindeni devin tot mai ostili față de agenda lui Trump și tot mai receptivi la ideea de revoluție. Nu este momentul să stăm pe margine, ci să ieșim și să ne alăturăm oamenilor. Să le prezentăm mesajul nostru revoluționar și să transformăm o zi de protest în câștiguri pe termen lung pentru mișcările populare”. 

De asemenea, alte materiale explicau „de ce socialiștii ar trebui să se mobilizeze la protestele No Kings”. Se sublinia în mesajele respective importanța folosirii manifestațiilor pentru recrutare și extinderea influenței.

Mesajele anti-imperialiste din lume

Organizația CodePink a legat protestele de teme mai largi, precum opoziția față de politica externă a SUA în țări precum Iran, Cuba, Venezuela sau Palestina. Grupul a chemat susținătorii să participe la manifestații în orașe importante precum Los Angeles, Chicago sau San Francisco.

Unul dintre mesajele promovate de organizație a fost: „NO WAR. NO IMPERIALISM. NO KINGS”.

În același timp, unele dintre grupurile implicate și-au exprimat în trecut sprijinul pentru lideri precum Nicolás Maduro, Ali Khomeini sau Xi Jinping.

Proteste ample, cu impact mediatic major

Experții citați în analiză spun că astfel de rețele activiste încearcă să valorifice amploarea protestelor organizate de grupuri progresiste mai largi pentru a-și face cunoscute mesajele și pentru a atrage noi susținători.

Protestele de mare amploare oferă vizibilitate națională și atenție mediatică. Ceea ce permite grupurilor mai mici să își promoveze ideologia și să își consolideze baza de susținători, scrie Fox News.

Manifestațiile „No Kings” nu sunt doar expresia unei nemulțumiri sociale. Sunt și un teren de confruntare ideologică, în care diferite grupuri încearcă să influențeze direcția dezbaterii publice din Statele Unite.

0 comentarii