Fețele necunoscute ale tirbușonului. Victor Bota, Muzeul Recordurilor, explică cum instrumentul deschidea în trecut sticle de parfum și extrăgea plumbul din armele de foc

În spatele acestei colecții impresionante se află arhitectul Ion Chirescu. În urmă cu aproximativ 16 ani, el a descoperit 13 tirbușoane de colecție. Și atunci a început să privească obiectul cu totul altfel. A fost atras de design și de poveștile ascunse în spatele fiecărei piese. A urmat o pasiune transformată în colecție, apoi într-un muzeu și, în cele din urmă, într-un record mondial.

În 2015, Guinness World Records a omologat colecția lui Ion Chirescu din București drept cea mai mare colecție de tirbușoane din lume, cu 23.965 de piese. Recordul este în continuare atribuit colecționarului român și în 2026. Între timp, colecția a crescut la aproximativ 33.000 de obiecte. 

Guinness World Records specifică faptul că un obiect este considerat „corkscrew” (termenul din limba engleză pentru „tirbușon”) și intră în numărătoarea recordului atunci când are o spiră destinată extragerii dopului. Dar colecția lui Ion Chirescu este una mult mai generoasă. Ea cuprinde și obiecte care îndeplinesc aceeași funcție prin alte mecanisme, precum extractoare cu lamele, cârlige, pompe sau sisteme de presiune, dar și diverse accesorii pentru sticle și dopuri. 

O colecție de tirbușoane ce deține recordul mondial

Colecția a fost strânsă timp de aproximativ 16-17 ani de arhitectul Ion Chirescu, antreprenor și colecționar român. Ideea Muzeului Recordurilor Românești a prins contur pe măsură ce colecțiile sale s-au extins. Apoi, alături de colaboratorii săi, arhitectul a început să le organizeze pe categorii și să le transforme într-un spațiu în care obiectele să poată fi păstrate, prezentate public și explicate. Pasiunea unui colecționar s-a transformat treptat într-un muzeu, deschis în 2018, cu numeroase colecții. Fiecare este construită în jurul unor obiecte care spun o poveste despre o anumită perioadă, tehnologie sau formă de creativitate. În 2019, instituția a intrat și în circuitul Nopții Muzeelor din București.

Astăzi, Muzeul Recordurilor Românești funcționează într-o clădire de pe strada Parfumului și adăpostește colecții precum cea de tirbușoane, de fiare de călcat, trivete, aparate foto și video, instrumente muzicale, gramofoane sau obiecte cu tema florii de colț. Muzeul continuă să se dezvolte, iar unele colecții sunt îmbogățite constant cu obiecte noi.

Aventura cu tirbușoanele a început când Ion Chirescu a descoperit 13 exemplare de colecție. Și ceea ce a dorit el să transmită prin această expoziție este că un tirbușon reprezintă o mică lecție de istorie. „Din momentul în care au fost produse până în ziua de astăzi, ele au absorbit curentele culturale și marile evenimente ale istoriei. Un tirbușon e o amprentă a timpului în care a fost gândit”, explică Victor Bota, coordonator al Muzeului Recordurilor Românești.

Tirbușonul nu începe cu tirbușonul

Printre obiectele expuse este și gimletul. Este vorba despre un instrument asemănător unui burghiu, folosit pentru a face găuri în lemn, inclusiv în butoaie. Dopurile de plută erau cunoscute încă din perioada romană și, atunci când puteau fi apucate, erau pur și simplu scoase cu mâna. Problema apărea când dopul se rupea sau rămânea blocat în gura butoiului. În astfel de situații, gimletul era folosit pentru a perfora și a prinde dopul, care putea fi apoi extras cu ajutorul unei pârghii.

O altă zonă a colecției este dedicată uneltelor asociate vinului, cum ar fi foarfeci nobiliare pentru culesul strugurilor, prese de dopuri folosite în farmacii sau obiecte destinate manipulării sticlelor.

De la șurub la obiect de artă

Primele tirbușoane sunt foarte simple, formate dintr-un mâner și o spiră, ce pătrunde în dop și îi permite utilizatorului să-l prindă și să-l tragă afară. „În colecție pot fi văzute însă mai multe tipuri de spire, adaptate unor dopuri diferite. O spiră de tip arhimedic, de exemplu, cu o desfășurare mai largă, este potrivită pentru dopurile moi, care alunecă prin plută fără s-o sfâșie, în timp ce o spiră rapidă sau ultrarapidă, cu spire mai apropiate, pătrunde mai ușor în dopurile foarte dure”, explică Victor Bota.

În 1795, Samuel Henshall, un preot britanic, patentează primul tirbușon cunoscut ca atare. Inovația lui este „butonul” sau forma de ciupercă aflată la baza spirei. Ea împiedică utilizatorul să continue să împingă mecanismul în dop și să îl rupă. Preotul Henshall transformă o simplă spiră metalică într-un mecanism mai eficient.

„Ideea tirbușonului pe care o știm astăzi este legată și de armele de foc. În perioada 1500-1600, odată cu răspândirea muschetelor și pistoalelor în Europa, apar unelte cu spiră utilizate pentru curățarea țevilor și extragerea plumbului. Dacă un astfel de mecanism putea scoate plumbul dintr-o armă. Ideea că ar putea extrage și un dop dintr-o sticlă nu era deloc departe”, mai spune Victor Bota.

De ce unele tirbușoane au pensule incorporate?

Printre cele mai elegante modele apar obiecte care au la capăt o mică pensulă. „Sticlele scoase din pivniță puteau avea bitum, ceară sau alte depuneri în zona gâtului. Pensula permitea curățarea lor înainte ca vinul să fie servit, un gest de respect pentru băutură. Dacă ne întoarcem cu 200 de ani în urmă, tirbușoanele erau un obiect obișnuit și foarte utilizat. Mulți nobili consumau vin în loc de apă, căci aceasta putea fi infestată, și atunci era mai sigur să consumi vin decât apă de fântână”, adaugă coordonatorul de la Muzeul Recordurilor Românești.

Alte modele aveau și fluier, concepute pentru oameni care consumau mult vin și care puteau să se piardă pe drumul spre casă, în beznă. Fluierul putea fi folosit pentru a atrage atenția sau pentru a fi găsit. Unele modele aveau chiar compartimente pentru nucșoară sau mirodenii. „Vinul de slabă calitate putea fi aromatizat pentru a deveni mai ușor de consumat”, mai spune Victor Bota.

O demonstrație de inginerie

Pe măsură ce tirbușonul a devenit mai sofisticat, inventatorii au încercat să rezolve aceeași problemă prin mecanisme tot mai ingenioase. Unele modele îl ajută pe utilizator să depună mai puțin efort pentru că multiplică forța prin mai multe pârghii, arcuri, roți dințate sau șuruburi. „Avem și tirbușoanele mecanice, cele care te asistă și îți dau, practic, o mână de ajutor în plus atunci când dopul nu vrea să cedeze”, explică Victor Bota.

Printre acestea se află modele germane cu mecanisme precum dublul șurub, dublul helix sau tirbușoane cu arc. „La acestea din urmă, cu cât spirala este înfiletată mai mult, cu atât arcul acumulează tensiune și contribuie la ridicarea dopului. Există și modele în care mișcarea este transformată și amplificată mecanic pentru a face extragerea mai ușoară”, mai spune coordonatorul de la Muzeul Recordurilor Românești.

Unele dintre cele mai spectaculoase exemplare nu mai seamănă aproape deloc cu obiectul banal din bucătărie. În colecție apar tirbușoane din corn, fildeș și sidef, decorate cu argint, emailuri, aur, pietre prețioase sau forme inspirate de animale și personaje. „Valoarea lor nu stă doar în vechime, ci și în raritate, starea de conservare, mecanism și calitatea execuției”, subliniază Victor Bota.

Tirbușoanele care spun povestea unei țări

Colecția scoate în evidență și diferențele dintre țări, vizibile chiar în modul în care sunt construite obiectele. Tirbușoanele germane sunt cunoscute pentru inventivitatea mecanismelor, în timp ce cele italiene sunt adesea masive și robuste, construite pentru o utilizare îndelungată. „Italienii și-au dat seama că nu are sens să faci un tirbușon doar pentru câteva zile, când ai de consumat multe sticle de vin. Ei aveau destul de mult vin și aveau nevoie de unelte profesionale, făcute să reziste ani de zile”, spune Victor Bota.

De asemenea, tirbușoanele britanice sunt mici documente istorice. Multe au modele inspirate din personaje de la Casa Regală, precum Regina Elisabeta a II-a. Sunt modele cu animale, monumente și scene inspirate din viața britanică ce apar pe mânere și mecanisme. În două vitrine sunt adunate peste 2.000 de asemenea piese, iar Ion Chirescu a scris și o carte dedicată colecției, intitulată „British Brass – Istoria Marii Britanii în tirbușoane”.

Printre cele mai importante piese din colecție se află un exemplar cu o poveste inedită. „Este vorba despre un tirbușon realizat din materiale provenite din vechiul London Bridge. Podul medieval al Londrei a fost demolat în 1831-1832, după mai bine de șase secole de existență. Din materialele recuperate au fost realizate ulterior diverse obiecte, iar unul dintre ele este tirbușonul expus la București”, detaliază Victor Bota.

Tirbușonul primit la 18 ani

În colecție se află tirbușoane germane în formă de cheie, dar care nu deschid nicio ușă. Rolul lor este pur simbolic. Potrivit lui Victor Bota, exista o tradiție prin care un astfel de tirbușon era oferit la împlinirea vârstei de 18 ani, ca un fel de mesaj de trecere la maturitate. „Deschide viața, deschide o sticlă de vin”, rezumă specialistul.

Și modelele de buzunar spun o poveste despre epoca în care au fost create. Primele modele compacte apar încă din secolul al XVII-lea și puteau fi utile oamenilor care aveau nevoie de o unealtă cu multe funcții, nu doar de un simplu tirbușon. Ele puteau servi drept cârlig, instrument pentru curățarea copitei calului sau alte unelte necesare în timpul drumului. Din aceeași familie face parte și celebrul Waiter’s Friend, „prietenul chelnerului”, modelul compact care poate fi purtat în buzunar și care a devenit unul dintre cele mai cunoscute tipuri de tirbușon.

De ce există tirbușoane pentru parfum și medicamente?

O parte a expoziției este dedicată obiectelor de mici dimensiuni, destinate parfumurilor și recipientelor de farmacie. „Unele tirbușoane au fost concepute special pentru sticluțe mici. Iar designul lor trebuia să fie suficient de delicat pentru a nu deteriora recipientul. O mișcare greșită și puteai pierde tot conținutul unui flacon prețios”, specifică Victor Bota.

Există și exemplare cu sigilii. După ce dopul unei sticluțe de cerneală era scos, același obiect putea fi folosit pentru a aplica sigiliul după încheierea scrisului. Alte modele erau incluse în seturi de călătorie. În colecție există și tirbușoane ce erau incluse în seturile pentru prelucrarea diamantelor. Victor Bota spune că „un astfel de instrument era folosit pentru a deschide recipientul în care era păstrată o substanță utilizată în procesul de tăiere a diamantului. După extragerea dopului, meșterul putea folosi substanța pentru a pregăti suprafața pietrei înainte de tăiere”.

Tirbușonul care nu scoate dopul

Există și modele create special pentru situații în care un tirbușon obișnuit ar face mai mult rău decât bine. Este cazul tirbușonului lamelar, cunoscut și sub numele de extractor cu lamele. El nu are spiră, dar are două lamele subțiri care sunt introduse între dop și pereții sticlei.

„Lamela cea mai lungă se introduce între dop și sticlă, se împinge ușor în jos, apoi, când ajunge cea de-a doua, se începe un balans puternic pentru a prinde dopul din lateral. După ce acesta este scos suficient, este rotit și tras în sus. Metoda este folosită în special pentru vinurile vechi, ale căror dopuri s-au degradat cu anii. Un tirbușon clasic poate sfărâma un astfel de dop, iar bucățile rezultate pot ajunge în vin. Extractorul lamelar permite scoaterea dopului fără să îl perforeze”, explică Victor Bota.

Obiectele care aproape că nu mai există

La muzeul de pe strada Parfumului se află și tirbușoane unicat sau modele produse într-un număr foarte mic, dar și exemplare nereușite, care nu au avut succes la public pentru că au fost construite greșit încă de la bază. Și totuși, printre colecționari, unele dintre cele mai căutate tirbușoane sunt tocmai cele mai nereușite. În colecție se află patru modele ineficiente, dar care au fost totuși brevetate. Nu au mai fost însă reproduse, iar raritatea lor le-a transformat în obiecte ce merită să fie expuse la muzeu. „Un obiect care, din perspectiva producătorului, a fost un eșec poate deveni, decenii mai târziu, o piesă extrem de valoroasă pentru un colecționar”, explică Victor Bota.

În aceeași zonă se află și tirbușoane dintre care există un singur exemplar cunoscut. Unele au mecanisme complicate, altele sunt pur și simplu rezultatul unei soluții tehnice neobișnuite, gândită o singură dată și niciodată reluată.

Tirbușoane care devin opere de artă

Dar există și tirbușoanele artistice. Unele sunt inspirate de mitologie, altele de literatură, modă sau personaje feminine. Bacchus, zeul roman al vinului, apare alături de muze, iar anumite modele transformă mânerul într-o sculptură în miniatură. În astfel de cazuri, tirbușonul devine și un obiect decorativ, destinat să fie admirat și colecționat.

Iar colecția din București păstrează inclusiv modele care ilustrează această transformare până la extrem, de la piese simple, din lemn și metal, până la obiecte din aur, argint, fildeș, sidef și pietre prețioase.

Un tirbușon care scoate vinul, nu dopul

Un alt tirbușon cu un mecanism neobișnuit este cel pentru șampanie și alte băuturi carbogazoase. El nu este conceput pentru a scoate complet dopul, ci pentru a permite băuturii să iasă controlat din sticlă. „Șampania, spumantul, apa minerală au între 3 și 6 atmosfere, o presiune care nu iartă mișcările bruște”, explică Victor Bota.

„Unele dintre aceste dispozitive folosesc un ac și o valvă. Acul pătrunde prin dop, iar presiunea din interiorul sticlei împinge lichidul către exterior. În acest fel, băutura poate fi turnată fără ca dopul să fie îndepărtat complet”, a precizat specialistul.

Un obiect simplu, cu povești adunate de prin toată lumea

De-a lungul timpului, inventatorii au încercat să rezolve aceeași problemă în zeci de feluri și au adaptat instrumentul la tipul dopului, la băutură, la profesia utilizatorului sau la statutul social al celui care îl deținea.

Iar când toate aceste obiecte sunt puse unul lângă altul, povestea devine mai mare decât cea a unui instrument de deschis sticle. Este vorba despre o istorie în miniatură a ingeniozității umane.