Balauri, o regină cu vecinii ei și destinul dramatic de pe strada Dr. Staicovici. Cotroceniul, în detalii prezentate de istoricul Anita Sterea

Anita Sterea, istoric, ghid cultural și președinta Asociației Coolturale „Nouă ne pasă”, spune că Cotroceniul de astăzi este rezultatul mai multor straturi de istorie suprapuse. Căci, înainte de vile, străzi și instituții, aici a fost pădure. „Zona se afla în apropierea Dâmboviței. Făcea parte dintr-un peisaj mult mai puțin urban decât cel pe care îl vedem astăzi. Existența unei așezări numite Cotroceni este atestată documentar încă din 1614. Iar cercetările arheologice au identificat în această parte a actualului București urmele unor așezări mai vechi”, a specificat specialista.

Originea numelui este explicată prin vechiul verb „a cotroci”, folosit cu sensul de a se ascunde sau a-și pierde urma. Povestea este legată de pădurea deasă a Cotrocenilor, care ar fi oferit adăpost celor care voiau să nu fie găsiți. „Tocmai această pădure a făcut din Cotroceni un loc de refugiu. În 1821, Tudor Vladimirescu și pandurii săi și-au așezat tabăra în zonă. De aici vine și numele Șoselei Panduri, una dintre arterele care delimitează astăzi cartierul”, a explicat Anita Sterea.

Mănăstirea care a schimbat destinul Cotroceniului

Istoria Cotroceniului începe însă să se scrie cu adevărat în secolul al XVII-lea. În 1678, Șerban Cantacuzino s-a refugiat în Pădurea Cotrocenilor. Iar în anii următori a pus temeliile unui ansamblu monastic și domnesc. Documentele și cercetările de la Muzeul Municipiului București plasează dezvoltarea mănăstirii în jurul anilor 1679-1682. Ansamblul cuprindea biserica, chiliile, casele egumenești și o reședință domnească.

Mănăstirea a schimbat statutul zonei. Cotroceniul devenea și un punct important pe harta politică și culturală a Bucureștiului. „În 1688 a fost tipărită Biblia de la București, prima traducere integrală a Bibliei în limba română. Din păcate, cea mai mare parte a mănăstirii a dispărut în perioada comunistă. Biserica a fost reconstruită ulterior, iar pe locul vechiului ansamblu se află astăzi Palatul Cotroceni și sediul Administrației Prezidențiale”, adaugă istoricul.

Transformarea zonei nu s-a produs însă dintr-o dată. Cotroceniul a crescut treptat, pe măsură ce în jurul vechiului ansamblu monahal au apărut noi instituții, locuințe și drumuri. Dintr-o zonă aflată la marginea orașului, cu pădure, grădini și câteva locuințe, locul începea să devină un cartier propriu-zis. Un rol important în această schimbare l-au avut instituțiile construite în zonă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, care au atras treptat oameni și au accelerat dezvoltarea terenurilor din jur.

De la marginea orașului la cartier

La sfârșitul secolului al XIX-lea, o parte importantă a terenului era încă neconstruită. Existau zone mai dense în jurul Bisericii Sfântul Elefterie și în apropierea Palatului Cotroceni, dar terenurile dintre ele erau ocupate încă de grădini, livezi și spații libere. Bucureștiul se extindea însă rapid, iar Cotroceniul începea să fie prins în această transformare. Treptat, vechile terenuri agricole și grădinile sunt împărțite în parcele, iar locul începe să fie ocupat de instituții și oameni cu profesii care vor marca, la rândul lor, identitatea cartierului.

Unul dintre momentele care schimbă situația este apariția Facultății de Medicină. Clădirea actuală a fost ridicată între 1900 și 1902, după planurile arhitectului Louis Pierre Blanc, iar facultatea a început să funcționeze aici din 1903. „Cotroceniul devine, treptat, cartierul medicilor, dar și al militarilor, dată fiind prezența Universității de Apărare. Și atunci ajungem să avem un cartier al elitelor, unde se vor muta nume importante ale istoriei, din diverse domenii. Cotroceniul nu este cartierul cu străzi de doctori doar pentru că cineva a decis, la un moment dat, să boteze străzile astfel. Numele lor păstrează memoria profesioniștilor care au contribuit la dezvoltarea medicinei românești”, explică Anita Sterea.

Prezența armatei este legată de Palatul Cotroceni și de Academia Militară. Instituția de învățământ militar superior are o istorie care începe în secolul al XIX-lea, iar actuala clădire, proiectată de Duiliu Marcu, aparține perioadei interbelice. 

Regina Maria și cartierul de lângă Palat

Construcția actualului Palat Cotroceni a început în 1893, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, pentru Regele Ferdinand și Regina Maria. Familia regală s-a mutat aici în 1896, iar prezența lor a dat cartierului un aer aparte. Primii locuitori ai noii zone au fost membri ai familiei, personalul civil și militar al Curții și oamenii aflați în apropierea acesteia.

În jurul palatului au început să apară locuințe și instituții, iar Cotroceniul a devenit treptat una dintre zonele în care apropierea de centrul puterii politice și administrative conta.

Regina Maria a lăsat însă o amprentă personală, mai caldă. „Ea ajută la înflorirea cartierului. Regina se plimba pe străzile din jurul palatului, primea invitații de la localnici și era apropiată de unele dintre familiile din zonă”, povestește Anita Sterea. 

Imaginea unei suverane care bate la ușa vecinilor spune multe despre Cotroceni și despre o relație directă între regină și comunitatea din jurul palatului.

Interbelicul în Cotroceni

Perioada dintre cele două războaie mondiale este cea în care Cotroceniul capătă forma pe care o recunoaștem astăzi. „Atunci se construiesc cele mai multe case. Terenurile virane, grădinile și livezile sunt parcelate, apar străzi noi și se construiesc vile cu parter și etaj, retrase de la stradă și înconjurate de verdeață”, spune istoricul. Până la începutul anilor ’30, rețeaua stradală ajunge, în mare parte, la configurația păstrată până astăzi.

Tot atunci se conturează și una dintre trăsăturile care fac Cotroceniul diferit de restul Bucureștiului, anume relația dintre case, stradă și spațiul verde. „Vilele nu sunt construite lipite de trotuar, ci sunt retrase câțiva metri, în spatele unor garduri joase și al unor mici grădini”, specifică Anita Sterea. 

Un muzeu de arhitectură la fiecare colț

Arhitectura este una dintre cele mai bune modalități de a citi istoria cartierului. Mai ales că în Cotroceni nu există un singur stil. E o colecție de epoci și influențe, pusă cap la cap.

„La casele mai vechi pot fi observate elementele eclectice și franțuzești ale sfârșitului de secol XIX, asociate cu perioada Belle Époque și cu imaginea Bucureștiului de «Micul Paris». Mai târziu, în perioada interbelică, stilul neoromânesc devine una dintre cele mai vizibile forme de expresie arhitecturală. Vom găsi foarte multe elemente florale, dar și animale, păsări și altele asemenea. Ornamentele au și o semnificație. Bufnița poate sugera înțelepciunea, albina poate trimite la muncă și economie, iar dragonul sau balaurul poate avea rolul unui personaj protector. Alteori însă, explicația poate fi mult mai simplă, poate că arhitectul sau constructorul a ales un model disponibil în catalog”, spune Anita Sterea.

Pe lângă eclectism și neoromânesc, în cartier pot fi întâlnite și influențe moderniste și Art Deco, mai ales în construcțiile ridicate în perioada interbelică. Într-o plimbare de câteva sute de metri se pot observa detalii inspirate de arhitectura franceză, arcade și ornamente neoromânești, formele mai simple și geometrice ale modernismului.

De asemenea, o fațadă poate părea sobră de la distanță. Dar, privită de aproape, poate ascunde o pasăre sculptată, o floare, un animal fantastic sau un ornament geometric. 

Casa lui Vasile Voiculescu și memoria intelectuală a cartierului

Una dintre casele cu poveștile cele mai grele este cea a lui Vasile Voiculescu. „El a fost medic înainte de a fi cunoscut drept scriitor, un medic preocupat de prevenție, care consulta gratuit oameni săraci și care, în anii ’30, realiza emisiuni radio despre sănătate. Limbajul era adaptat celor fără studii. Vorbea des despre nevoia de a te spăla pe mâini, de a pansa steril, de lucruri pe care noi astăzi le luăm ca atare. Dar a fost nevoie de o întreagă generație pentru a educa oamenii”, specifică istoricul.

Povestea casei se termină însă tragic. În 1958, Vasile Voiculescu a fost arestat și condamnat pe nedrept în procesul „Rugul Aprins”. A petrecut aproape cinci ani în închisoare, unde s-a îmbolnăvit de cancer, iar starea de sănătate i s-a deteriorat grav. S-a întors acasă, pe fosta stradă Dr. Staicovici din Cotroceni, cu puțin timp înainte de moarte, și a murit în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963. Avea să fie reabilitat abia postum, iar în 1993 a fost ales membru al Academiei Române, o recunoaștere pe care a primit-o cu treizeci de ani întârziere.

Urmele Virginiei Andreescu-Haret

O altă casă din Cotroceni care se remarcă este cea proiectată de Virginia Andreescu-Haret, prima femeie arhitect din România. Locuința, construită pentru un colonel, este un exemplu de arhitectură neoromânească interbelică. Prezintă o fațadă cu arcade, ornamente și detalii care se regăsesc și în alte proiecte ale arhitectei.

Povestea ei este importantă și dincolo de clădire. Virginia Andreescu-Haret și-a terminat studiile în 1919, după ce, în timpul Primului Război Mondial, întrerupsese facultatea pentru a lucra pentru Crucea Roșie. A fost o femeie care a reușit să intre într-o profesie dominată atunci de bărbați. De aceea, casa proiectată de ea nu este doar o clădire frumoasă, ci și o urmă a schimbărilor sociale prin care trecea România interbelică.

Cotroceniul sportiv

Istoria cartierului nu se oprește la palate, medici și arhitectură. Cotroceniul a fost și un teren de joacă al sportului românesc. „În zona actualelor Arene BNR își are originea una dintre primele forme organizate de activitate sportivă din România. Aici a funcționat inițial Societatea de Dare la Semn, apărută în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, mișcarea sportivă s-a diversificat, iar tenisul a devenit una dintre activitățile importante ale zonei. Terenurile din Cotroceni au ajuns să fie folosite și de copiii din cartierele mai sărace din apropiere, o generație de jucători care va reprezenta România în competițiile internaționale din anii ’50 și ’60”, spune specialista.

Arenele au intrat ulterior în patrimoniul Băncii Naționale, iar în anii ’70 au fost construite și modernizate pentru competiții internaționale. „În 1972, Bucureștiul a găzduit finala Cupei Davis dintre România și Statele Unite, România pierzând cu 3-2. Evenimentul a avut o miză diplomatică neobișnuit de mare, pe fondul temerilor americane privind securitatea delegației, la doar câteva săptămâni după atacul terorist de la Jocurile Olimpice de la München”, precizează istoricul.

Anita Sterea își amintește și de anul 2018, când Simona Halep, proaspătă campioană la Roland Garros, a jucat la București. „Erau oameni care așteptau să intre la o coadă de câteva sute de metri”, povestește ea. 

Astăzi, Arenele BNR sunt mult mai puțin folosite pentru competiții. „Într-un oraș care vorbește frecvent despre lipsa infrastructurii sportive, există deja spații construite pentru sport care sunt insuficient valorificate”, a specificat Anita Sterea.

Un cartier care a supraviețuit

Cotroceniul a trecut prin schimbări majore în ultimul secol. A văzut monarhia, două războaie mondiale, instaurarea comunismului și transformările radicale ale Bucureștiului din perioada lui Nicolae Ceaușescu. Dar, spre norocul lui și al oamenilor, a scăpat de marile demolări care au ras alte cartiere istorice ale Capitalei. Ceea ce l-a ajutat să-și păstreze o bună parte din țesutul construit, iar casele au rămas în relație cu grădinile și străzile lor, ca odinioară.

„De aceea, astăzi putem vedea încă, pe aceeași stradă, ecouri ale mai multor epoci, precum o casă eclectică de la sfârșitul secolului al XIX-lea, o vilă neoromânească interbelică, o clădire modernistă, un gard vechi, un copac bătrân. Cotroceniul nu s-a format într-o singură etapă și nici nu a fost construit după un singur plan”, a detaliat Anita Sterea.

Cotroceniul nu este un cartier care își arată istoria într-un singur loc, ci unul în care povestea trebuie căutată din aproape în aproape. O casă vorbește despre Belle Époque, alta despre România interbelică, o stradă poartă numele unui medic, iar dincolo de un gard poate începe povestea unui fost teren de sport.

Trebuie doar să mergi încet pe străzi. Să te uiți la numele de pe indicatoare. La case. La garduri. La ferestre. La o bufniță ascunsă într-o coloană, la o albină prinsă în feronerie sau la un dragon care apare pe o scurgere de balcon.