Universitatea Craiova a pierdut calificarea într-un mod dramatic, din care a făcut un brand în ultimii ani. „Alb-albaștrii” au dominat categoric partida, având ocazii mari. Armenii nu au reușit se apropie foarte des de poarta lui Popescu, dar penultimul minut de prelungire a adus un șoc. Mora, cel care a fost complet lipsit de luciditate în faza ofensivă a făcut un penalty.
Laurențiu Popescu a plonjat excelent în stânga porții și a scos șutul brazilianului Sandro Lima de lângă bară. Oltenii au țipat de bucurie, dar aceasta a ținut doar câteva secunde. Un jucător al Universității Craiova a intrat în careu înainte de șutul lui Lima. Penaltyul s-a repetat. Popescu l-a ghicit din nou pe Sandro Lima, dar mingea respinsă ajunge tot la brazilian. Ararat Armenia merge în Europa League, în timp ce Craiova rămâne în fotbalul mic european.
Universitatea Craiova, prima care a eliminat o echipă din Anglia
Iar cei mai în vârstă fani ai Universității Craiova își amintesc vremurile în care oltenii dădeau ora exactă în Europa. Ion Oblemenco este numitorul comun al generației de atunci și a celei de astăzi, care încearcă să aducă din nou aerul european în Bănie. El este cel care a înscris singurul gol al primei mari victorii europene a oltenilor. Universitatea Craiova câștiga cu 1-0 în fața Fiorentinei, în primul tur al Cupei UEFA, printr-un gol marcat de atacantul legendar, în minutul 89.
Apoi, de pe banca tehnică, a contribuit la prima eliminare a unei echipe englezești de către una autohtonă. În 1979, Universitatea Craiova se deplasa în insulă pentru duelul cu Leeds United, în turul 2 al Cupei UEFA. În tur, pe „Central”, „alb-albaștrii” au câștigat cu 2-0 prin golurile legendei Ilie Balaci și al lui Mircea Irimescu. Pe Elland Road, Leeds pleca favorită clară și toți credeau inclusiv că o să întoarcă scorul. Doar că pe teren, Craiova a repetat scorul din tur, cu două goluri înscrise în repriza secundă.

Craiova a deschis drumul către câștigarea Cupei Campionilor Europeni
3 ani mai târziu, Ion Oblemenco era antrenor principal la prima mare performanță a unei echipe românești în Liga Campionilor/Cupa Campionilor Europeni. După ce a trecut de Olympiakos 3-0 și 0-2, și de KB Copenhaga 0-1 și 4-1, Universitatea a ajuns în sferturi. Era prima echipă românească care ajungea atât de sus în cea mai puternică competiție intercluburi.
Acolo, oltenii au dat peste campioana Germaniei, Bayern Munchen. Pe 3 martie 1982, în tur, pe Central, bavarezii au rezolvat meciul în primele 20 de minute prin golurile lui Breitner și Rummenigge. În Germania, tot Bayern a deschis scorul, dar Geolgău a egalat repede și a păstrat vie speranța oltenilor. Campioana Germaniei s-a dovedit mult prea puternică și a ajuns până în finala pierdută cu Aston Villa. Dar a fost semnalul că România se poate bate de la egal cu oricine în Cupele Europene.

Astăzi, Oblemenco poartă numele arenei pe care fanii olteni așteaptă noi succese mari în Europa. Se întâmpla în sezonul 1982-1983. Universitatea Craiova și-a început periplul din Cupa UEFA din nou cu Fiorentina. Ungureanu, Cârțu și Balaci, marile vedete ale Craiovei Maxima, marcau câte un gol și întorceau acel 1-0 cu care au intrat italienii la cabine. La Florența, sub o presiune infernală din partea publicului, oltenii reușeau să mențină un 0-1 încă din minutul 11.
Semininala de Cupa UEFA, cea mai mare performanță a Craiovei
În turul 2, oltenii au făcut instrucție cu irlandezii de la Shamrock Rovers, 5-0 la general, pentru ca în turul 3 să întâlneasă Girondins Bordeaux. Multipla campioană a Franței, care astăzi se zbate în liga a șasea a învins în tur, prin golul marelui Tigana, din penalty. La Craiova, Țicleanu a marcat golul care a trimis meciul în prelungiri, iar Geolgău, în minutul 101, pecetluia soarta calificării.
Pentru al doilea an consecutiv, Universitatea ajungea în sferturi în Cupele Europene, de data aceasta în Cupa UEFA. Aici au dat din nou peste o echipă din Germania. Kaiserlautern a câștigat pe propiul teren cu 3-2, după ce a condus cu 3-0. Golul lui Negrilă, în retur, din minutul 82, a dus-o pe Craiova în prima semifinală europeană a unei echipe românești.

Acolo a întâlnit-o pe Benfica, cu care a remizat de două ori. A fost 0-0 la Lisabona. La Craiova, Balaci a deschis scorul repede, dar portughezii au egalat în repriza secundă și au mers mai departe datorită golului din deplasare.
Dinamo a umilit Campioana Europei la București
Cu geniul Ilie Balaci, liderul echipei, Craiova Maxima a fost prima echipă românească care a făcut performanță în Cupele Europene. Cămătaru, Ștefănescu, Crișan, Negrilă, Țicleanu, Cârțu, Ungureanu sau Silviu Lung au fost niște deschizători de drumuri. Pe poteca batotorită de aceștia, Dinamo și apoi Steaua au cucerit Europa și ne-au dus la rezultate cu care, cel mai probabil, nu ne vom mai întâlni vreodată. Craiova este și singura echipă românească care a eliminat echipe din primele 5 ligi europene.
Sezonul următor, 1983-1984, Dinamo București reușea să pătrundă în primele 4 echipe ale Europei. Și-a început campania din Cupa Campionilor Europeni cu o dublă victorie cu finlandezii de la Kuusysi Lahti, 1-0 și 3-0. A urmat o victorie antologică în fața a 70.000 de spectatori pe stadionul 23 August. Dinamo o bătea pe Hamburg, Campioana Europei, singura care a spart dominația englezilor din acea eră, cu 3-0. Augustin, Mulțescu și Orac marcau golurile în acea supriză imensă.

Bucureștenii reușeau să reziste și în Germania. După ce Hamburg a condus cu 3-0, Țâlnar și Mulțescu au înscris în ultimele 5 minute pentru a doua calificare a unei echipe românești în sferturi. Acolo au dat de Dinamo Minsk. Golul lui Rednic din minutul 88 a evitat o înfrângere în Belarus (1-1), iar returul de la București s-a încheiat cu victoria lui Dinamo, 1-0.
Victorii cu Inter, Real Madrid și Atletico
În penultimul act, Dinamo avea să dea piept cu Liverpool, echipa care cucerise de 3 ori trofeul în ultimii 6 ani. Pe Anfield, englezii s-au impus cu 1-0, iar la București cu 2-1 pe final de meci. Costel Orac a restabilit egalitatea pe stadionul 23 august, menținând echilibrul până în minutul 84, când Ian Rush a făcut dubla.
Dinamo a mai ajuns în semifinalele unei competiții europene imediat după revoluție, în Cupa Cupelor. După ce a eliminat Partizan Belgrad, bucureștenii au fost scoși de belgienii de la Andherlecht. Considerată a doua cea mai performantă echipă românească din Cupele Europene, Dinamo a avut parcursuri oscilante.
A reușit victorii magnifice, precum 2-1 cu Inter Milano în 1965, în primul tur al Cupei Campionilor Europeni. O răzbunare, după ce cu un an înainte, italienii o zdrobiseră cu 6-0, în aceeași competiție. A bătut Real Madrid cu 1-0, prin golul lui Sătmăreanu, din minutul 33. Iar doi ani mai târziu a răpus cealaltă mare echipă din Madrid, Atletico, cu 2-1. Ambele meciuri s-au jucat în Cupa Campionilor Europeni.
Recorduri europene și eliminări rușinoase
Totodată, Dinamo s-a remarcat și prin eliminări rușinoase. La prima participare europeană, CDNA Sofia (actuala TSKA Sofia) i-a administrat un 8-1 în Cupa Campionilor Europeni. Însă apogeul a fost atins în 1986 și 1987.
Prima dată, în turul 1 al Cupei Cupelor, la doar 3 ani după semifinala de Cupa Campionilor Europeni. Albanezii de la 17 Nentori Tirana au reușit o dublă victorie cu bucureștenii, 1-0 și 2-1. Apoi, în turul 1 al Cupei UEFA, tot printr-o dublă înfrângere, 0-2 și 1-2, Dinamo a fost eliminată de o echipă semiprofesionistă, KR Reykjavik, din Islanda. Este considerată cea mai mare rușine din istoria clubului.
Dinamo deține și două recorduri cu care se mândrește. Este clubul din România care a jucat primul meci în Cupele Europene, sub egida UEFA. Acum 70 de ani, Dinamo o învingea cu 3-1 pe Galatasaray în primul tur al Cupei Campionilor Europeni. Gheorghe Voica este primul marcator al României în Cupele Europene. De asemenea, Dinamo deține recordul celei mai mari categorice victorii din Liga Campionilor. În 1973, tot în primul tur, bucureștenii câștigau cu 11-0 în fața nord-irlandezilor de la Crusaders.
Anii în care Steaua a dominat Europa
Dar, cele mai mari performanțe ale României în Europa au fost reușite de Steaua, în anii de glorie – 80. După sfertul Craiovei și semifinala lui Dinamo, roș-albaștrii au câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1985. Steaua a trecut de danezii de la Vejle în primul tur, 1-1 și 4-1 și de Honved Budapesta, în turul secund, 0-1 și 4-1. A urmat un sfert de finală mai greu decât se prevăzuse inițial cu finlandezii de la Kuusysi Lahti, o veche cunoștință a lui Dinamo, 0-0 și 1-0.
În semifinală, Steaua a întâlnit-o pe puternica Andherlecht, care tocmai trecuse de Bayern Munchen. Belgienii au învins cu 1-0 la Bruxelles, dar pe stadionul Ghencea, Pițurcă în două rânduri și Balint au marcat într-un 3-0 categoric. Finala de pe Ramon Sanchez Pizjuan a adus celebrele parade ale lui Helmuth Duckadam, care și-a păstrat un loc în istoria Ligii Campionilor. Iar cele două penaltyuri transformate de Lăcătuș și Balint au adus primul trofeu european pentru o echipă din România.

România, a treia cea mai puternică națiune în Cupele Europene
Steaua și-a continuat parcursul bun, într-o perioadă în care România se afla în primele 10 țări în urma coeficientului UEFA. Ba chiar, într-un sezon, țara noastră a fost a treia cea mai puternică din Europa. Steaua a mai atins o semifinală de Cupa Campionilor Europeni în 1986. A fost eliminată de Benfica, 0-0 și 0-2, după ce reușise duble victorii cu Glasgow Rangers și Omonia Nicosia.
Apogeul în Cupele Europene a fost atins în sezonul 1988-1989. 3 echipe românești au intrat concomitent în primăvara europeană. Vârf de lance a fost tot Steaua care a ajuns, pentru a doua oară, în finala Cupei Campionilor Europeni. A pierdut-o cu 0-4 în fața gloriosului Milan, cu Gullit și Van Basten, ambii au marcat câte o dublă în finală. Lăcătuș a fost al doilea golgheter al competiției, cu 7 goluri.
Victoria București a fost eliminată în sferturile de finală ale Cupei Uefa, de Dinamo Dresda. În aceeași fază, dar în Cupa Cupelor, Dinamo capitula în fața Sampdoriei, după 1-1 acasă, egalare Vialli în ultimul minut și 0-0 în deplasare. Anii 90 au adus o reașezare în elita fotbalului european, care a consfințit și sfârșitul perioadei de glorie a fotbalului românesc.
Roș Albaștrii au și cele mai mari performanțe recente
Totuși, Steaua fost o obișnuită a grupelor în Liga Campionilor, între 1994 și 1997 și a atins un sfert de finală în Cupa Cupelor, în 1993. Tot de Steaua, respectiv FCSB se leagă și ultima mare performanță a fotbalului românesc în Cupele Europene. În 2006, după un sfert de finală jucat cu Rapid București, o întâlnire unică în istoria fotbalului românesc, a atins semifinala cupei UEFA. Roș-Albaștrii au întâlnit Middlesbrough, pe care au învins-o cu 1-0 la București și au condus-o cu 2-0 în Anglia.
S-a terminat însă 2-4 și visul unei noi finale europene s-a risipit. În ultimii ani, a început să scadă și prezențele în fazele principale. Tot FCSB este ultima echipă care a trecut de grupe și a ajuns în optimile Europa League în 2024-2025. Lyon i-a eliminat pe bucureșteni după un 7-1 la general. Dincolo de performanțele notabile, FCSB a avut și multe eliminări rușinoase recent. 0-10 cu Silkeborg în dublă manșă, anul acesta cu FC Auda, anul trecut cu Skhendija sau înfrângerea cu andorezii de la Inter Escaldes.
Ca performanțe notabile în Cupele Europene merită menționată și CFR Cluj. Este echipa românească care a reușit cele mai multe puncte în grupele Ligii Campionilor (10) și grupele Europa League (12). A reușit victorii antologice, cu AS Roma sau pe Old Trafford, cu Manchester United. Și defuncta Unirea Urziceni a reușit o prestație bună, 8 puncte, la singura participare în grupele Ligii Campionilor.
Finala uitată a Rapidului și gloria europeană a lui Dobrin
Totodată nu putem uita de începuturi. Rapid București este prima echipă românească care a ajuns într-o finală europeană, chiar dacă e vorba de o competiție regională. În 1940, Rapid trebuia să joace finala Cupei Mitropa cu Ferencvaros. Tensiunile maghiaro-române și al Doilea Război Mondial au făcut ca meciul să nu se mai joace niciodată.

Iar 26 de ani mai târziu, marele Nicolae Dobrin speria Europa. Piteșteanul a marcat 8 goluri în 25 de jocuri europene. În sezonul 1966-1967, FC Argeș ajungea în turul 3 al precursorii Cupei UEFA, după eliminarea Sevilliei, 2-0 și 2-2 și a francezilor de la Toulouse. Argeș întorcea cu 5-1, după un 0-3 în Franța. Cireașa de pe tort au fost golurile cu spaniolii. Mai întâi cu Real Madrid, în victoria cu 2-1 de la Pitești, din Cupa Campionilor Europeni în 1972. Apoi din lovitură liberă, în Cupa UEFA, cu Valencia lui Kempes.