Sprijin pentru persoanele cu dizabilități care ies din centre. Legea a trecut de Parlament după scandalul PSD–Guvern

Sprijin pentru persoanele cu dizabilități care ies din centre. Legea a trecut de Parlament după scandalul PSD–Guvern
Imagine Sprijinul pentru persoanele cu dizabilități care ies din centre, votat de Parlament (sursa foto: Facebook/Cdep)
Camera Deputaților a adoptat miercuri legea care reglementează beneficiul pentru locuire și beneficiul de tranziție acordate persoanelor adulte cu dizabilități. Proiectul a trecut cu 262 de voturi pentru, 16 împotrivă și patru abțineri. Camera Deputaților este for decizional. Legea ajunge acum la președintele României pentru promulgare.

Măsurile sunt legate de procesul de dezinstituționalizare. Ele trebuie să îi ajute pe oamenii care părăsesc centrele rezidențiale să se mute și să trăiască în comunitate. 

Votul vine însă după un conflict politic și juridic pe exact aceeași temă. Guvernul stabilise deja procedura de acordare a acestor beneficii printr-o hotărâre adoptată în iulie. PSD a atacat actul în instanță, iar Curtea de Apel București i-a suspendat executarea.

Până la 4.325 de lei pe lună pentru locuire

Beneficiul pentru locuire va avea valoarea maximă a unui salariu minim brut pe țară. La nivelul din 2026, plafonul este de 4.325 de lei pe lună. Banii vor fi acordați pe baza documentelor justificative.

Sumele pot acoperi cheltuieli legate de locuință. Printre acestea se află apa și canalizarea, energia electrică, gazele naturale și salubrizarea. Scopul este reducerea riscului ca persoanele care ies din centre să ajungă din nou instituționalizate din lipsa resurselor.

Guvernul arăta în iulie că multe dintre persoanele vizate au petrecut perioade lungi în instituții. Unele nu au locuință, bunuri de bază sau experiență în administrarea unei gospodării. Din cele 15.903 persoane adulte cu dizabilități aflate atunci în centre rezidențiale, 5.411 erau incluse în procesul de dezinstituționalizare.

Beneficiul de tranziție poate ajunge la 8.650 de lei

Separat, persoanele care părăsesc centrele pot primi un beneficiu de tranziție. Valoarea maximă este de două salarii minime brute, adică 8.650 de lei la nivelul actual. Banii sunt destinați cheltuielilor necesare mutării și începerii vieții în comunitate. 

Beneficiul poate fi solicitat cu cel mult 60 de zile înainte de ieșirea din centru și în primele 12 luni după plecare. Există prevederi și pentru situații de urgență apărute în această perioadă. Pentru acordarea sprijinului sunt necesare, printre altele, o cerere, raportul de evaluare și certificatul de încadrare în grad de handicap. Dosarul include și planul individual de viață independentă sau de sprijin, precum și documentele privind locuința.

PSD a atacat în instanță hotărârea 

Controversa a început după ce Guvernul Bolojan a adoptat, pe 23 iulie, HG 569/2026. Actul stabilea procedura concretă pentru acordarea beneficiului de locuire și a celui de tranziție. Guvernul îl prezenta drept ultimul act necesar pentru îndeplinirea jalonului 383 din PNRR.

PSD a contestat hotărârea. Partidul a susținut că Executivul și-ar fi depășit atribuțiile, fiind un guvern interimar. Curtea de Apel București a dat dreptate PSD în primă instanță și a suspendat, între alte acte, și HG 569/2026.

Guvernul a reacționat dur. Executivul a acuzat PSD că pune în pericol trei jaloane din PNRR și a susținut că suspendarea procedurii pentru persoanele cu dizabilități poate afecta direct cele 5.411 persoane vizate de dezinstituționalizare.

Raluca Turcan și Florin Manole s-au contrat în Parlament

Conflictul a continuat chiar înaintea votului de miercuri. Fostul ministru al Muncii Raluca Turcan a acuzat PSD că votează acum, prin lege, prevederi similare celor din hotărârea Guvernului pe care partidul a contestat-o în instanță. PNL a votat totuși pentru proiect.

Florin Manole, fost ministru PSD al Muncii, a respins acuzația. El a susținut că proiectul nu a fost copiat după hotărârea Guvernului Bolojan. Potrivit lui, forma propusă de Ministerul Muncii fusese pusă în transparență încă din 22 iulie 2025. Manole a prezentat votul drept ultimul pas legislativ pentru îndeplinirea jalonului privind dezinstituționalizarea. El l-a comparat, ca importanță pentru PNRR, cu Legea salarizării.

Au existat și critici privind cine poate primi banii

Consiliul Economic și Social a avizat favorabil procedura pregătită de Guvern, dar a formulat mai multe observații. Una dintre ele viza persoanele care aleg serviciile de locuire asistată în comunitate.

CES avertiza că excluderea acestora de la beneficiul de tranziție poate crea o diferență de tratament. Instituția arăta că locuirea asistată poate fi doar o etapă înaintea traiului complet independent. În unele situații, persoana ar putea ajunge să piardă definitiv sprijinul.

Consiliul a atras atenția și asupra riscurilor procesului de dezinstituționalizare. Comunitățile locale sunt încă slab pregătite pentru nevoile unor astfel de persoane. Fără sprijin financiar și servicii adecvate, tranziția către viața independentă poate deveni foarte dificilă.

0 comentarii Comentarii