Noua lege stabilește că șoferii angajați în transport rutier de marfă nu mai pot fi obligați să participe la operațiunile de încărcare și descărcare a bunurilor transportate, cu excepția unor situații speciale prevăzute de lege. Măsura vizează conducătorii auto ai vehiculelor de transport rutier de mărfuri care au o masă maximă autorizată mai mare de 12,5 tone. Urmărește delimitarea clară a responsabilităților dintre șoferi și operatorii economici implicați în procesul logistic.
Ce prevede noua lege
Potrivit actului normativ promulgat, șoferii nu pot fi constrânși să încarce sau să descarce marfa transportată. „Conducătorii auto ai vehiculelor de transport rutier contra cost de mărfuri cu vehicule ce au o masă maximă autorizată mai mare de 12,5 tone nu pot fi constrânși de către beneficiarul transportului, furnizorul mărfurilor, intermediari sau reprezentanți ai acestora să efectueze operațiuni de descărcare sau încărcare a mărfurilor, suporturilor sau ambalajelor”, prevede legea.
Modificare legislativă înseamnă că responsabilitatea manipulării mărfurilor revine, în mod normal, personalului desemnat de expeditor sau de beneficiar și nu conducătorului auto.
De ce a fost necesară reglementarea
În sectorul transporturilor de marfă au existat de-a lungul anilor numeroase situații în care șoferii au fost puși să efectueze activități de manipulare a mărfurilor. Deși ei nu făceau parte din atribuțiile lor principale.
Reprezentanții transportatorilor au atras în repetate rânduri atenția că astfel de practici pot genera riscuri suplimentare. Pot apărea accidentare, întârzieri în activitatea de transport și conflicte legate de responsabilitatea în cazul deteriorării mărfurilor.
De asemenea, manipularea unor încărcături grele poate implica riscuri semnificative pentru sănătatea și securitatea în muncă a conducătorilor auto. Mai ales atunci când ei nu dispun de echipamente adecvate sau de instruirea necesară.
Amenzi de până la 20.000 de lei
Noua legislație introduce și sancțiuni pentru cei care nu respectă regulile. Beneficiarii transportului, furnizorii mărfurilor sau intermediarii care obligă șoferii să efectueze operațiuni de încărcare ori descărcare riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 20.000 de lei.
Legea stabilește și faptul că anumite clauze contractuale nu vor mai produce efecte juridice. „Clauzele contractuale asumate de transportator în relația cu beneficiarul transportului, furnizorul mărfurilor, intermediarii sau reprezentanți acestora, prin care conducătorii auto angajați ai acestuia ar avea obligația să descarce sau să încarce mărfuri, suporturi sau ambalaje, în afara excepțiilor, sunt nule de drept”, prevede actul normativ.
Propunerea noastră
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni.
📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.
📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!
